Romexpo deschide sezonul expozitional 2019 cu Targul de Turism al Romaniei si Romhotel

Imprimare

Ajuns la cea de-a 41-a editie, Targul de Turism al Romaniei I (TTR) se desfasoara in perioada 21-24 februarie, concomitent cu Romhotel – Expozitia internationala de echipamente, mobilier si dotari pentru hoteluri si restaurante – in pavilioanele B1 si B2 din Centrul expozitional Romexpo. Targul de Turism al Romaniei I reuneste 330 de mari companii si expune cele mai avantajoase oferte pentru pasionatii de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar si pentru cei care indragesc croazierele, destinatiile exotice si turismul de aventura. Gradul de internationalizare a celei de-a 41-a editii a Targului de Turism al Romaniei I este de 22%, 15 tari prezentandu-si zonele si obiectivele turistice: Bulgaria, Chile, Congo, Croatia, Grecia, Ungaria, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Portugalia, Romania, Rusia, Spania si Turcia.

Anul acesta si-au anuntat participarea oficiala urmatoarele tari: Bulgaria, Grecia, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Africa de Sud. Ca in fiecare an, promovarea turismului romanesc este o componenta esentiala a TTR I. Astfel, Romexpo si-a indreptat din nou atentia spre iubitorii de vacante autohtone, in cadrul targului fiind prezente oficii si administratii locale si regionale care prezinta obiectivele turistice din zonele de care apartin. Editia de primavara 2019 a TTR I vine in intampinarea vizitatorilor cu pachete turistice pentru litoralul romanesc, grecesc sau bulgaresc, oferte pentru petrecerea Sarbatorilor Pascale sau a concediului de 1 Mai, dar si reduceri pentru destinatii exotice din ce in ce mai vizitate de romani.
Astfel, vizitatorii vor gasi la Targul de Turism al Romaniei I:
pachete turistice avantajoase, potrivite oricarui buget sau tip de calatorie (recreationala, de afaceri, individuala, de grup, excursie sau sejur);
pachete cu reduceri considerabile la calatoriile catre destinatii exotice, fie cele frecventate des de romani, fie unele mai putin promovate si cunoscute de catre public;
gadgeturi si accesorii utile, unice, moderne si adaptabile in functie de tipul si scopul calatoriilor;
oferte si evenimente de promovare a diferitelor destinatii romanesti, montane sau de pe litoralul Marii Negre, precum si a agroturismului romanesc;
pachete de asigurari de calatorie si alte servicii complementare.
In perioada 21-24 februarie, pe parcursul celui mai important eveniment de turism al primaverii, au loc o serie de activitati conexe de impact pentru industria turistica. Dintre ele amintim:
Conferinta Forta de MUNCA in turismul romanesc. Cauze si Solutii. Aceasta se desfasoara in cea de-a treia zi de manifestare, avand ca subiect de dezbatere lipsa fortei de munca si ca scop depistarea cauzelor acestei probleme existente in turism.
Ziua internationala a ghidului de turism, organizata de Federatia Nationala a ghizilor de turism din Romania.
Cariere in Business si Turism, organizata de ASE Bucuresti.
Seminarul Parteneriat public-privat pentru dezvoltarea turismului balnear romanesc, organizat de Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania.
Programul integral al manifestarilor conexe poate fi consultat pe site-ul www.targuldeturism.ro.

Targul de Turism al Romaniei este organizat de Romexpo, bianual, primavara si toamna, impreuna cu Camerele de Comert si Industrie din Romania, in parteneriat strategic cu Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT) si in parteneriat cu: Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania (OPTBR), Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC).
Targul de Turism al Romaniei I se desfasoara concomitent cu Romhotel - Expozitia internationala de echipamente, mobilier si dotari pentru hoteluri si restaurante, cea mai importanta manifestare pentru industria ospitalitatii.
Timp de patru zile, numerosi expozanti isi prezinta ofertele de produse si servicii specifice pietei de horeca, precum si noutatile aparute in acest domeniu. Prin participarea la Romhotel, companiile romanesti au posibilitatea de a-si promova solutiile dedicate jucatorilor de pe piata de horeca, prin stabilirea unor relatii comerciale cu producatori si distribuitori nationali si internationali.
La manifestare si-au anuntat prezenta oameni de afaceri din domeniul horeca, lanturi de retail, distribuitori, reprezentantii magazinelor cu comert specific; arhitecti si designeri.
Tematica editiei din 2019:
• echipamente specifice, dotari, mobilier si accesorii pentru structurile de primire, unitatile de alimentatie publica, catering, fast-food;
• produse, echipamente si accesorii pentru intretinerea curateniei si igienei pentru hoteluri si restaurant;
• siguranta, securitate si echipamente electronice pentru structurile de primire si unitatile de alimentatie publica.
Astfel, expozitia pune la dispozitia vizitatorilor solutii dedicate amenajarii si dotarii hotelurilor, restaurantelor, cafenelelor si barurilor, cum ar fi: mobilier, decoratiuni si accesorii pentru structurile de primire, unitatile de alimentatie publica, catering, fast-food.
Nu lipsesc nici echipamentele profesionale recent aparute in acest sector: de pregatire, servire si depozitarea a preparatelor culinare si a bauturilor; de producere, direct in unitate, a apei plate si a celei carbogazoase; de asigurare a igienei si curateniei; de intretinere a retelelor electrice si de incalzire a acestor incinte etc.
Manifestarile conexe desfasurate la aceasta editie Romhotel se impart in doua categorii si au loc in fiecare zi a expozitiei: Ateliere culinare si demonstratii si Conferinte de interes adresate specialistilor.
Chef Florin Carnicianu si Chef Catalin Constantin, impreuna cu Atelierele Ilbah Studio, vor sustine numeroase ateliere culinare.
Horecca School organizeaza conferinte legate de programe educationale profesionale din domeniul Horeca si demonstratii culinare avangardiste sustinute de traineri profesionisti din cadrul Horeca School.
Barmania organizeaza workshopurile: Cocktailuri Classice - Profit cu poveste; Tiki Cocktails; Healthy Nonalcoholic Drinks; Tehnici inovative de preparare a bauturilor si conferintele: Clienti fericiti - Bar de succes – Profit; Angajati profesionisti vs sezonieri.
De asemenea, vor sustine, zilnic, show-uri unde vor prezenta prepararea unor cocktailuri.
UAUIM organizeaza o expozitie, in cadrul propriului stand, denumita Expozitia proiectelor de hotel a studentilor arhitecti din anul de studiu IV.
Lista completa a manifestarilor conexe o gasiti pe www.romhotel.ro.

Program de vizitare TTR I si Romhotel:
21-23 februarie 2019: orele 10:00 - 18:00;
24 februarie 2019: orele 10:00 - 16:00.
Pavilioanele: B1 si B2.
Bilet intrare: 20 de lei; copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si persoanele institutionalizate beneficiaza de intrare gratuita.
Acces: Pietonal: Portile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piata Presei Libere, Bulevardul Expozitiei si Strada Parcului.
Auto: Portile B, C si D, cu intrare dinspre Bulevardul Expozitiei si Strada Parcului.
Tarif parcare: 5 lei/ora.
Informatii suplimentare despre cele doua evenimente se regasesc pe: www.targuldeturism.ro si www.romhotel.ro \