Targ de Sfantul Nicolae la Muzeul Taranului

Imprimare

Peste 100 de mesteri mari, cei mai priceputi olari, lingurari, cojocari, cofetari, tesatoare, cusatorese, impletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori... vin din toate zonele tarii la Muzeul National al Taranului Roman, cu lucruri frumoase, numai bune de targuit, pe care le-au mesterit peste an. Sunteti asteptati la Targul de Sfantul Nicolae, de vineri, 6, pana duminica, 8 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de dimineata, pana la 6 seara.

Puteti admira si cumpara: jucarii, nuieluse, masti, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarte, strachini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genti, alambicuri, blidare, copaite, sararite, pipernite, gavane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine, impletituri din panusi, oale, scaunase, stergare, lazi de zestre, catrinte, camasi, fote, clopotei, zurgalai, dar si turta dulce, cozonaci, mere, miere, placinte, ciocolata de casa, halvita, plante medicinale, tuica, fructe si legume.
Pretul biletului de intrare la targ: adulti - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi si studenti, posesori ai cardului Euro 26, in varsta de pana la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau usor - 2 lei.