Dubla lansare online, la MTR

Imprimare

Muzeul National al Taranului Roman va invita joi, 4 februarie 2021, de la ora 17.00, la o dubla lansare online. Lansarea va putea fi urmarita pe pagina de Facebook a Muzeului. Se va lansa numarul 25/2020 al revistei MARTOR. Anuarul de antropologie al Muzeului Taranului Roman, dedicat casatoriilor la romii din centrul si estul Europei, care a aparut sub titlul: Marriage-Making among Roma in Central and Eastern Europe.

In aceasta parte a Europei, casatoriile la romi raman in spatiul public un subiect controversat, hranit din speculatii si care dezlantuie un imaginar exotizant. Care sunt, insa, din perspectiva romilor, semnificatiile culturale si sociale ale aliantelor matrimoniale pe care le incheie si cum poate cercetarea antropologica sa contribuie la decelarea lor sunt intrebari la care volumul de fata incearca sa raspunda. Pornind de la ele, sunteti invitati la o discutie alaturi de coordonatoarele volumului, Catalina Tesar si Ana Chiritoiu, o parte dintre autori, si Catalina Olteanu, membra in Colegiul Director al CNCD. Dezbaterea va fi moderata de Laszla Foszta, cercetator la Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale, si Viorel Anastasoaie, cercetator la New Europe College.
Discutia despre revista va fi urmata de lansarea turului virtual al expozitiei multimedia Tokmeala. Iti dau nora, iti dau avere, organizata de Muzeul National al Taranului Roman in perioada septembrie-octombrie 2020. Turul va invita la o incursiune foto-video in lumea politicilor de incuscrire a romilor cortorari din Transilvania, a caror preocupare majora este sa isi tocmeasca copiii. Vor fi prezenti curatorii expozitiei si web-designerul youngminds Bogdan Taut.
Ambele proiecte au beneficiat de sprijinul financiar al Administratiei Fondului Cultural National.
Mai multe detalii gasiti pe pagina de Facebook a evenimentului, dar si pe www.muzeultaranuluiroman.ro.
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si canalul media on-line www.accmediachannel.ro si revista online www.daciccool.ro.