Art and Landscape Narratives, expozitie de grup la MTR

Imprimare

Muzeul National al Taranului Roman va asteapta joi, 14 octombrie 2021, de la ora 17.00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expozitiei Art and Landscape Narratives. Artele vizuale actuale din Romania, practicile curatoriale, teoria artei si creatia artistica se dezvolta din ce in ce mai mult spre subiecte axate pe eco-democratie si pe existenta umana in zilele noastre. Marilena Preda Sanc, cu o cunoastere profunda a scenei de arta vizuala locala si mondiala, coordoneaza o expozitie axata pe cercetarea conceptuala a contextelor sociale si politice, a problemelor de gen, a ecologiei si a istoriilor locale/globale, analizand efectele globalizarii in era digitala si prezentarea, in perspective antropologice si geopolitice, a istoriilor unei omeniri care isi redefineste identitatea spre o atitudine mai responsabila.

Practicile Eco Art reprezinta un teritoriu transdisciplinar, interstitial, hibrid si multimedial in arta contemporana. Artele vizuale se pozitioneaza frecvent in sfera dialogului social, politic, educational din perspectiva unei umanitati opacizate de un consumism exacerbat. Natura si natura umana au avut de suferit. Eco Art aduce in atentie natura si pericolele generate de poluare dintr-o dubla perspectiva estetica si militanta. Esential este sa intelegem Eco Arta ca un mod curat si etic de a gandi si reflecta lumea contemporana, spune Marilena Preda Sanc.
Expozitia Art And Landscape Narratives cuprinde creatii realizate de artistii: Felix Aftene, Jasmina Al-Qaisi, Catalin Burcea, Zoita Delia Calinescu, Floriama Candea, Claudiu Cobilanschi, Ilie Duta, Dorina Horatau, Ludic Collective, Andreea Medar si Malina Ionescu, Razvan Mihalachi, Marina Oprea, Magdalena Pelmus, Alexandru Poteca, Adrian Simionuc.
Curator: Marilena Preda Sanc.
Expozitia va putea fi vizitata la Sala Noua Galerie, pana la 24 octombrie 2021, de marti pana duminica, intre orele 10.00 si 18.00. Lunea este inchis.
Producator: Asociatia 4Culture.
Coproducator: WASP Studios.
Program multianual co-finantat de Administratia Fondului Cultural National AFCN. Programul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul programului sau de modul in care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeultaranuluiroman.ro.
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si revista online www.daciccool.ro si www.accmediachannel.ro