Gravuri-stalp japoneze "hashira-e", o noua expozitie la MNAR

Imprimare

Muzeul National de Arta al Romaniei prin Sectia de Arta Orientala va invita miercuri, 28 noiembrie, ora 17.00, in salile Kretzulescu, la deschiderea expozitiei de arta japoneza consacrata gravurilor-stalp, cunoscute sub numele hashira-e, prezentate publicului in premiera. Hashira-e, sau gravurile-stilp, fenomen artistic definitoriu pentru cultura urbana a epocii Edo (1615-1868), au fost create o perioada limitata de timp, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea pana in primele decenii ale secolului XX.
Cele 45 de exemplare selectate ilustreaza perfect caracteristicile singulare proprii acestui gen neobisnuit: formatul ingust, aproape imposibil, compozitii novatoare, rezolvari spatiale indraznete, recursul la imaginatia privitorului. Subiectele se inscriu in repertoriul general al gravurii ukiyo-e: curtezane din cartierul Yoshiwara, perechi de indragostiti, femei frumoase, scene cu semnificatii simbolice faste, parodii ale temelor clasice. Ansamblul este completat de cateva gravuri de tip kakemono-e, apropiate ca factura artistica, si de lucrari imprimate in alte formate curente in epoca Edo.
In expozitie figureaza opere ale unora dintre cei mai reprezentativi creatori de hashira-e: Ishikawa Toyonobu (1711-1785), Suzuki Harunobu (1725?-1770), Isoda Koryusai (1735-1790), Torii Kiyonaga (1752-1815), Kitagawa Utamaro (1754-1806), Hosoda Eishi (1756-1829), Katsukawa Shuncho (activ intre 1780-1801), Kikugawa Eizan (1787-1867).
Evenimentul se inscrie in programul expozitional dedicat de muzeu Imaginilor lumii trecatoare (ukiyo-e). De-a lungul anilor, acesta a introdus publicul in universul captivant al unor mari maestri ai gravurii precum Toyohara Chikanobu (1838-1912), Utagawa Kunisada (1786-1865) si Utagawa Kuniyoshi (1797-1861). Lucrarile din patrimoniul MNAR expuse in premiera sunt mici "usi" intredeschise catre lumea vasta, variata si plina de culoare a Japoniei. Speram ca ele sa trezeasca interesul publicului pentru civilizatia si arta acestei tari mereu seducatoare.
Expozitia va putea fi vizitata in perioada 28 noiembrie 2018 – 31 martie 2019.
Program de vizitare: miercuri-duminica, orele 10.00 -18.00.
Pretul biletului: 10 lei.
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna.