Invata sa iti decorezi gradina cu stil la Expo Flowers & Garden

Imprimare

Expo Flowers & Garden 2019 - Expozitia Internationala de flori, amenajari peisagistice, horticultura si gradinarit - se desfasoara in perioada 14-17 martie, in pavilionul B2 al Centrului Expozitional Romexpo. Manifestarea se adreseaza atat importatorilor, exportatorilor si distribuitorilor de flori si plante, comerciantilor, arhitectilor peisagisti si companiilor de peisagistica, oamenilor de afaceri horticultori, distribuitorilor de produse necesare intretinerii spatiilor verzi si proprietarilor de sere, cat si publicului larg.

In acelasi timp, expozitia ofera vizitatorilor solutii practice de design si amenajare a spatiilor verzi, fie ca e vorba de o gradina sau doar de un mic spatiu dedicat plantelor, in casa sau apartament. Astfel, specialistii prezenti la standuri vor oferi cele mai bune sfaturi si idei privind sanatatea si frumusetea gradinilor si arbustilor, precum si informatii utile despre ingrijirea zonelor verzi. De asemenea, pasionatii de gradinarit si horticultura sunt asteptati cu noi tehnici si metode folosite in gradinarit si in design floral.
Expo Flowers & Garden se desfasoara in acelasi timp cu Construct - Ambient Expo - Targul international de tehnologii, echipamente, utilaje si materiale pentru constructii, amenajari interioare si exterioare, decoratiuni si piscine, Romtherm - Expozitia internationala pentru instalatii, echipamente de incalzire, racire si de conditionare a aerului, Mobila Expo - Targ de mobila cu vanzare, Modexpo I - Expozitie internationala de tesaturi textile, imbracaminte, pielarie, blanarie, incaltaminte si marochinarie, accesorii si Antique Market I - Targ de obiecte de arta si antichitati.