Sase artiste romane cartografiaza frumusetea corpului uman intr-o expozitie inedita la Muzeul Hartilor

Imprimare

Expozitia de bijuterie contemporana Mapping Beauty reuneste incepand cu 21 august 2019 la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi creatiile a sase artiste romane selectate de platforma Autor. Lucrarile exploreaza corpul uman din perspective foarte personale, iar intregul demers invita privitorul sa-si defineasca propria harta a conceptului de frumusete.

Intalnirea cu bijuteria de arta este o experienta unica pentru fiecare persoana. Operand dincolo de ornamental, aceste piese ne cheama intr-un spatiu in care atat privitorul, cat si cel care alege sa le poarte se angajeaza intr-un dialog unde povestea se reconstruieste constant, in functie de noi si noi factori, ce tin in primul rand de autocunoastere, a declarat Dan Piersinaru, director al platformei Autor.
Artistele selectate de platforma Autor sunt Alina Carp, Cleopatra Cosulet, Mihaela Cherciu, Teodora Rus, Diana Tobosaru si Carla Szabo. 
Harta nu se refera astazi doar la obiectul care ne ajuta in orientarea fizica; harta presupune descoperire, explorare, cunoastere, cartografiere a unor teritorii noi si inedite. Expozitia de bijuterie de arta Mapping Beauty propune interpretarea hartii in aceasta ultima cheie, ii confera un sens contemporan si deschide muzeul spre un public nou, a spus Cristina Toma, manager al Muzeului National al Hartilor si Cartii Vechi.
Vernisajul expozitiei va avea loc in data de 21 august la ora 18:00, iar expozitia va fi deschisa pana in data de 8 septembrie 2019. Evenimentul este sustinut de crama de vinuri Gitana Winery, care isi propune o renastere a vinurilor moldovenesti. Accesul la vernisaj este gratuit, ulterior pretul biletului de vizitare a expozitiei este de 5 lei.

Despre Autor
Autor este o scena exclusivista pentru bijuterie contemporana, intalniri si concepte. Este un spatiu in care atat abordarea functionala, dar si cea conceptuala fuzioneaza dand nastere unui nou mod de a intelege si purta bijuterie. Cu fiecare manifestare definim acel spatiu magic in care se intalnesc designul, arta si emotiile. Ca platforma, Autor comunica pe diverse niveluri si prin diferite medii: targul, revista tiparita, premiile si o arena digitala versatila.

Despre Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi
Muzeul Hartilor este un muzeu cu o colectie unica in Romania, ce isi propune ca, prin grija pentru patrimoniu si interpretarea lui, prin activitati destinate specialistilor si comunitatii, sa devina o institutie relevanta pentru public si pentru cultura, promovand cercetarea, interactivitatea, educatia pe tot parcursul vietii, dialogul si angajarea creativa.
Muzeul detine o colectie de peste 1.000 de harti vechi si gravuri ce reprezinta in principal regiunile romane, dar si tarile Europei si alte continente; cea mai veche harta din colectie este o xilogravura din anul 1525 ce reprezinta Europa Centrala, cu regiunile Ungariei, Prusiei, Rusiei, Valahiei si Poloniei.
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeulhartilor.ro si www.dautor.ro.