Joi, 18 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Spectacole, filme, emisiuni "Filmul sau Viata?", o noua emisiune pe Antena 2

"Filmul sau Viata?", o noua emisiune pe Antena 2

Email Imprimare

Din luna februarie, pe Antena 2, putem urmari o noua emisiune - Filmul sau Viata? - in care stirile reale ale saptamanii sunt comparate cu scene similare din filme. Emisiunea, difuzata sambata, de la ora 11.30 la ora 12.30, este realizata de Vlad Hogea, doctor in istorie, lector universitar, om politic, dar si cinefil convins... Iata-i povestea de cinefil si realizator TV!

Pasiunea pentru film, mostenire de familie
Cand eram copil, cea mai mare placere a mea era sa merg cu bunica la film. Ma simteam cel putin la fel de fascinat ca pustiul din "Cinema Paradiso" (de Giuseppe Tornatore). Tin minte si acum atmosfera unica, magica, incandescenta din cinematografele iesene "Victoria", "Republica", "Tineretului" sau "Copou" atunci cand rulau "Tarzan, omul-maimuta", "Rio Bravo", "Zorro", "Apartamentul" sau "Misterele Bucurestilor". Dupa spectacol, mergeam sa mancam strudele cu mere la cea mai buna placintarie din Iasi (care, intre timp, a fost demolata). Asa ca, pentru mine, filmul are gust de strudel... Tot in anii ’80, ma duceam cu mama la niste prieteni de familie care aveau videorecorder. Primul film pe care l-am vazut pe caseta video a fost "Shining" (cu Jack Nicholson), de pe urma caruia am avut cosmaruri saptamani intregi. Alte filme care ma tineau lipit de fotoliu erau "Ultimul imparat" (al lui Bertolucci), "Lace", "Doctor Jivago" (amandoua cu Omar Sharif), "Commando" (cu Arnold Schwarzenegger), "Benji, cainele ingeresc" (cu Chevy Chase), "Vizitatorul din noapte" (cu Max Von Sydow), "Diamantele sunt nemuritoare", "Niciodata nu spune niciodata" (ambele cu Sean Connery), "Sotronul" (cu Walter Matthau), "Aventurile rabinului Iacob" (cu Louis de Funes) si inca vreo cateva zeci de casete (unele dintre ele traduse, intr-o maniera inconfundabila, de Irina-Margareta Nistor). Prea putine ca sa-mi satisfaca setea uriasa de film, dar destule ca sa ma cucereasca si sa ma transforme in cinefil pentru tot restul vietii. Si, nu in ultimul rand, nasul meu de botez este Stefan Oprea, reputat critic de teatru si film, autorul volumelor "Statui de celuloid", "Stelele Oscarului" si "Scriitorii si filmul".

Primul videoplayer
In 1992, cand aveam 15 ani, mama (care avea sa se prapadeasca prematur, in 1999) mi-a facut cadou ceea ce imi doream cel mai mult si mai mult: un videoplayer. Ca o coincidenta stranie - prima caseta cumparata de mine (proprietate personala, cum ar veni) a fost "Zbor deasupra unui cuib de cuci", deci tot un film cu Jack Nicholson (ca si "Shining", primul film vazut pe video, in anii ’80). La scoala, le dadeam colegilor sa copieze la lucrarile de control doar daca imi imprumutau casete video, pentru cateva zile. Era un troc reciproc avantajos, pentru ca eu oricum invatam, iar asa faceam rost si de filme bune fara sa dau mereu bani la centrele de inchirieri care existau pe vremea aceea. In acei ani am vazut seria "Die Hard" (cu Bruce Willis), "Trup si Sange" (cu Rutger Hauer), "Ploaia neagra" (cu Michael Douglas) sau "Profondo Rosso" (facut de maestrul genului "giallo", Dario Argento, care avea sa devina regizorul meu preferat, dupa ce, amintindu-mi de acest film superb vazut pe video cu ani in urma, aveam sa cumpar din strainatate, la mijlocul anilor 2000, DVD-urile cu celelalte creatii ale sale).
Tot la inceputul anilor ’90, devoram emisiunea "Varstele peliculei", de la TVR, pe care o realiza Tudor Caranfil, tatal lui Nae Caranfil - cel mai talentat regizor roman de dupa Sergiu Nicolaescu. In perioada respectiva, o parte din filmele la care aveam acces, fie pe casete video, fie prin cablu, la posturile TV straine, nu erau dublate sau titrate in limba romana. Asa ca dorinta mea de a pricepe cat mai mult din desfasurarea actiunii m-a facut sa-mi perfectionez din mers 3 limbi straine: engleza, franceza si italiana. Cu engleza nu mai am nici un fel de probleme, italiana (pe care n-am invatat-o in scoala) o pricep chiar si cand e vorbita cu accent napoletan sau sicilian, iar in franceza ma descurc destul de bine, cu exceptia replicilor rostite foarte-foarte repede - acolo sunt depasit, pentru ca francezii sunt maestri in a molfai cuvinte si a inghiti silabe...
In 1996, am cumparat si un videorecorder, cu care puteam copia filme de pe casetele altora sau de la televizor. Incepand cu anul 2001, toate deplasarile mele in strainatate, fie ca era vorba despre delegatii parlamentare sau vacante private, aveau sa contine, obligatoriu, si lungi perindari prin shop-urile de DVD-uri. Tin minte ca in 2002, la Strasbourg, am iesit atat de incarcat de casete video (moda DVD-ului era, la noi, abia la inceput, iar eu aveam inca inertia videorecorderului) din magazinul "Fnac", incat am fost nevoit sa-i rog sa ma ajute la transportat, pana la hotel, pe doi colegi de Parlament, senatorii Gheorghe Buzatu si Mihail Lupoi.


Tabieturi de cinefil
Dupa ce cumpar filme pe DVD, primul lucru pe care fac, intotdeauna, dupa ce intru in casa cu noile achizitii, este sa desfac tipla (invelisul de celofan). Este momentul in care, din punct de vedere simbolic, filmul respectiv nu mai este al magazinului de DVD-uri, ci devine cu adevarat al meu. La ora actuala, detin una dintre cele mai mari si mai valoroase colectii de filme care exista in Romania: cateva mii de titluri, pe suport DVD, CD si casete video. In viitorul apropiat, doresc ca un perete din sufragerie (sau din living - cum se zice acum) sa fie acoperit de filmele pe care le-am adunat, ca un harciog, de-a lungul timpului. Asadar, mi-as dori nu doar o biblioteca, ci si o filmoteca in toata regula.

Actorii preferati

Ma pot uita oricand, la nesfarsit, la Benny Hill, intrucat, indiferent de starea mea de spirit, ma binedispune instantaneu. Pentru mine, ramane cel mai mare creator de comedie din toate timpurile. Desi imi este aproape imposibil sa aleg, pot spune totusi ca Alain Delon este actorul meu preferat, iar Monica Bellucci - actrita mea favorita...

De ce "Filmul sau Viata?"
Am realizat proiectul emisiunii "Filmul sau Viata?" (difuzata sambata, de la orele 18:00, la Antena 2) pentru ca nimeni nu a indraznit sa faca un talk-show televizat care sa amestece filmul de fictiune cu viata reala, comentandu-le comparativ. Dar tentative reusite de a amesteca cele doua planuri, in creatii TV sau cinematografice, au mai existat... Si altii, ca si mine, au ajuns la vorba lui Mark Twain (cum ca: "Adevarul este mult mai ciudat decat fictiunea") sau la cea a lui Feodor Dostoievski ("Nimic nu e mai greu de crezut ca realitatea"). In 1962, trei italieni (Paolo Cavara, Gualtiero Jacopetti, Franco Prosperi) au socat intreaga lume cu documentarul "Mondo Cane". Am vazut filmul cand aveam 15-16 ani si marturisesc ca impactul a fost extrem de puternic, cu toate ca trecusera 30 de ani de la realizarea lui. De altfel, a generat o intreaga moda - cea a documentarelor "mondo" (sau "shockumentary"), intre care se remarca "Addio Zio Tom" (1971) si "Shocking Asia" (facut in 1976, pe care l-am vazut tot la inceputul anilor ’90). De asemenea, tot de granita intre fictiune si realitate este si genul "docudrama" (reprezentat magistral de filmul putin cunoscut al lui Fellini, "I Clowns" - 1970). Un alt reper este genul "cine-verite" (cu nume precum Dziga Vertov, John Cassavetes, Michael Moore s.a.). Evident, ma raportez si la sitcomul "Seinfeld" (1990-1998; realizat de Jerry Seinfeld si Larry David), care face un talmes-balmes absolut adorabil intre scenariul de fictiune si existenta reala a protagonistilor. "Seinfeld" ramane serialul meu preferat, alaturi de "Columbo" (cu Peter Falk) si saga texana "Dallas".
"Filmul sau Viata?" este o prelungire a personalitatii mele, punand in valoare atat fascinatia pentru lumea filmului, cat si interesul fata de viata reala (reflectata in jurnalele de televiziune)...

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.