Beyonce, obiect de studiu pentru universitari

Imprimare

Exista fenomene artistice de care, indiferent de valoarea lor estetica sau de preferintele noastre, trebuie sa tinem cont din punct de vedere social. Sunt atat de importante pentru societate, prin efectele pe care le produc (mai ales asupra tinerilor), incat se impune studierea lor.

Vorbind de muzica, milioanele de fani, concertele cu zeci si sute de mii de spectatori, sumele imense derulate (CD-uri, DVD-uri, publicitate, drepturi de televizare etc.), modele vestimentare lansate, averi imense - toate acestea au impact social pe termen scurt, mediu sau lung, in functie de perioada in care fenomenul respectiv sta in atentia publicului.
Practic, starurile muzicale (si nu numai) devin branduri importante, iar succesul lor in timp depinde inainte de toate de capacitatea acestor staruri de a-si manageria si administra propriile branduri, de a se adapta publicului, pentru a exista cat mai mult timp "pe piata". Trupe de muzica precum Beatles, Rolling Stones sau solisti precum Elvis Presley sau Michael Jackson produc si astazi pasiuni, bani si evenimente sociale complexe.
Un astfel de fenomen este si cantareata americana Beyonce. Si-a inceput cariera formand un grup feminin de succes, Destiny’s Child, dar notorietatea i-a crescut la cote neverosimile dupa ce a optat pentru o cariera solo.
Faptul ca Beyonce este de culoare poate fi considerat un argument pentru ideea ca rasismul incepe sa se estompeze. Aceasta este parerea unui profesor de la Universitatea Staffordshire, Ellis Cashmore, care considera ca succesul divei si posibilitatea sa de a-si extinde si vinde brandul demonstreaza estomparea rasismului la nivel mondial.
Una dintre cele mai importante celebritati din zilele noastre, Beyonce nu se limiteaza la muzica, ci a aparut si in filme (Austin Power, Dreamgirls), are o casa de moda proprie si a lansat un joc online (Beyonce Fashion Diva). Cu fiecare aparitie, muzicala sau nu, numarul fanilor sai creste, iar acest lucru se intampla in ciuda faptului ca uneori este si ea contestata. De exemplu, organizatia care lupta pentru drepturile animalelor, PETA, o critica pentru faptul ca poarta haine din blana naturala.
Vineri, 20 august, de la ora 01.00, o puteti admira pe frumoasa Beyonce intr-un concert de exceptie sustinut pe scena MTV World Stage!