Vechi cantari romanesti

Imprimare

Dupa aproape patru ani, formatia "Trei parale" se pregateste sa lanseze cel de-al doilea disc, intitulat Bazar. Cantari din veacul al XIX-lea (Partea a II-a). Discul va fi editat de Fundatia Alexandru Tzigara-Samurcas, specializata in publicarea de muzici traditionale. Concertul de lansare va avea loc la Teatrul Nottara in data de 10 mai. Alaturi de cei patru membri ai formatiei va fi pe scena si violonistul Mihai Balabas, proaspatul colaborator al grupului.
"Trei parale" grupeaza tineri oraseni pasionati de muzicile vechi specifice spatiului romanesc. Principalul responsabil de conceptia formatiei este Florin Iordan (cobza, saz, fluiere) etnomuzicolog la Muzeul Taranului Roman. Acesta si-a castigat o bogata cunoastere a trecutului muzical romanesc prin multiple cercetari de teren, dar si de cabinet. Ii stau alaturi Daniel Pop (voce, fluiere, percutie), Beatrice Iordan (cobza, voce) si Dinu Petrescu (percutie).
Primul volum al Bazar-ului a aparut in 2008. Discul, aparut in conditii grafice de exceptie, s-a bucurat de un interes aparte, epuizandu-se in 2011. Concertul de lansare a celui de-al doilea disc va fi o reconstituire a muzicii vechi romanesti, muzica ce s-a cantat la curtile boierilor din Moldova si Muntenia incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si mergand pana la mijlocul veacului al XIX-lea. Aceasta muzica, situata la jumatatea drumului intre cultura inalta si cultura orala, este contemporana cu inceputurile poeziei romanesti prin lirica erotica a lui Conachi sau a fratilor Vacaresti. Se adauga si creatii ceva mai tarzii, dar care amintesc de aceasta lume puternic conectata la spatiul bizantin.
Lansarea discului va fi urmata la scurta vreme de un alt eveniment special: "Trei parale" va canta alaturi de Yair Dalal, - muzician din Israel - in avanpremiera la Green Jazz Fest, in 19 mai. Yair Dalal, maestru al oud-ului – instrument din familia lautei, asemanator cobzei – si-a facut un renume prin proiectele sale internationale colaborand cu muzicieni din lumea intreaga. Concertul va fi un dialog oud-cobza avand ca centru spatiul balcanic si al Orientului Mijlociu.