Gala de Balet Stars of the 21st Century

Imprimare

Sambata, 7 noiembrie 2009, ora 19.30, la Sala Palatului din Bucuresti se va desfasura o noua editie a Galei de Balet Stars of the 21st Century, un regal pentru toti iubitorii dansului clasic.
Prima editie din Romania a acestui eveniment artistic de inalta tinuta, cunoscut iubitorilor artei dansului din intreaga lume, a avut loc pe 21 februarie 2009, tot pe scena Salii Palatului din Bucuresti.

Gala extraordinara de balet Stars of the 21st Century, care a incantat milioane de spectatori din marile metropole ale lumii, precum Paris, New York sau Toronto, a poposit anul acesta si la Bucuresti. Pentru multi dintre cei care au fost prezenti in sala de spectacol la editia din februarie a acestei gale, s-ar putea spune ca un vis a devenit realitate - visul de a putea urmari, pe viu, balerini de renume mondial, stele ale marilor teatre de opera si balet. La transformarea acelei seri intr-un adevarat regal al artei dansului au contribuit, prin talentul lor, prim-balerini ai Teatrului Marinskii din Sankt Petersburg, Baletului de Stat din Berlin, Operei din Paris, Royal Ballet din Londra, Corella Ballet din Barcelona, Compania Nacional de Danza din Madrid, American Ballet Theater din New York.
Editia din aceasta toamna, cea de a doua in Romania, se bucura de sustinerea a doua dintre marile noastre nume in domeniul dansului clasic, Ileana Iliescu (fosta prim-balerina, director al companiei de balet a Operei Nationale Bucuresti intre 1992 si 2000) si Corina Dumitrescu (prim-balerina a Operei Nationale Bucuresti).
Pentru seara de 7 noiembrie 2009, producatorii evenimentului, Nadia Veselova-Tencer si Solomon Tencer, alaturi de DMB Music Records si Asociatia Culturala Best Art, isi propun sa le ofere tuturor celor ce vor trece pragul Salii Palatului un nou spectacol de exceptie. Din distributia anuntata fac parte Erina Takahashi si Dimitri Gruzdyev (English National Ballet), Anastasia Goryacheva si Slavs Lopatin (Teatrul Balsoi din Moscova), Alina Somova (Teatrul Marinskii din Sankt Petersburg), Iana Salenko, Elisa Carrillo Cabrera, Mikhail Kaniskin si Marian Walter (Opera de Stat din Berlin), David Makhateli (Royal Ballet din Londra), Jiri Bubenicek (Teatrul de Opera si Balet din Dresda), Otto Bubenicek (Hamburg Ballet), Joh Vallejo (Scaena Carmen Roche din Madrid).
Pretul biletelor este cuprins intre 75 – 250 RON.
Biletele pot fi procurate de la Sala Palatului, Magazinul Muzica, Librariile Carturesti, Magazinele Vodafone, Germanos si Diverta, precum si on-line de pe www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.ticketpoint.ro, www.blt.ro, www.vreaubilet.ro, www.biletedelatati.ro.