Gandind la Europa

Imprimare

Gandind la Europa. Interferenta Civilizatiilor in Europa Unita, noua carte a lui Anton Caragea, cu o prefata de Emil Constantinescu, ridica o serie de probleme de maxim interes. Unde sunt granitele civilizationale ale Europei? si Ce fel de Europa construim, una a interferentei civilizatiilor sau una a suprematiei civilizatiilor? sunt doar cateva dintre intrebarile pe care le ridica aceasta carte si la care incearca sa analizeze posibilele raspunsuri.

Analiza priveste cel mai important si mai indraznet proiect politic desfasurat la nivelul unui intreg continent si reliefeaza o dramatica dilema a zilelor noastre. Sau acest proiect reuseste si Uniunea Europeana supravietuieste sau ea risca sa fie redusa la o simpla periferie a unei Asii conduse de China sau a unei Americi dirijate de Statele Unite, cu riscul de a se confrunta cu un declin economic si social fara precedent si cu un intreg sir de confruntari interetnice, respectiv cu o adevarata africanizare a batranului continent.
Istoric si specialist in relatii internationale, autor a mai multor carti, Anton Caragea si-a dedicat, in ultimii 15 ani, eforturile conturarii unei strategii culturale si politice menite sa dea substanta constructiei Europei Unite. O parte a acestei stradanii a constituit-o si activitatea desfasurata ca membru al mai multor asociatii de studii europene si de relatii internationale ce doresc sa puna bazele mecanismelor politice si culturale ale Europei.
Cartea este justificata de constatarea actualei confruntari a Uniunii Europene cu lipsa unei idei unificatoare. Pornita din ratiuni economice, ca o alianta a doar sase state, sub denumirea de Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, acest temerar proiect nu a intarziat sa se confrunte cu mereu mai multe probleme care necesitau si necesita crearea unei comunitati de cultura si civilizatie. Necesitatea crearii unei matrici civilizationale a impus, inainte de toate, depasirea unei prime etape de analiza a motivelor confruntarilor si elaborarea unui model de dialog, de depasire a istoriei si de reconciliere intre parti. Mai ales intre marile rivale care erau Franta si Germania. Mai apoi, buna intelegere dintre aceste doua state a devenit si principalul vector de crestere a acestei uniuni pana la ansamblul celor 27 de state constituente de astazi.
Cartea porneste dintr-o directie extrem de interesanta, de la modelul de civilizatie romanesc, urmarind in paralel procesul de constituire a culturii si intelesului national la nivel romanesc si european, paralela ce ajuta unei mai clare intelegeri a faptului ca nu exista o dilema reala in optiunea dintre identitatea culturala nationala si identitatea culturala europeana. Demersul este intregit printr-un excurs in istoria Europei, a modelelor si proiectelor semnificative ce i-au marcat evolutia si pe care le putem identifica in continuare ca o importanta amprenta ce se face inca simtita in dinamica zilelor noastre. O analiza multidirectionala vine sa completeze peisajul prin aportul capitolelor urmatoare. Interferenta civilizatiei ortodoxe, catolice si protestante, a civilizatiei mediteraneene, pontice, baltice si continentale, respectiv a civilizatiei latine, slave si anglo-saxone, permite o intelegere mult mai clara a diversitatii si problemelor reale cu care se confrunta realizarea unei Europe Unite.
Un alt aspect al acestei analize il reprezinta diferenta dintre modul unitar in care se prezinta Europa vazuta de la Washington sau Tokyo si aspectul divers si fracturat al imaginii pe care o ai din interiorul Uniunii.
Nu mai putin interesanta este analiza privind limitele posibilelor extinderi ale Uniunii care vizeaza, in cadrul abordarilor cu adevarat ambitioase, inclusiv Asia, printr-o posibila includere a Rusiei, Orientul Apropiat, din perspectiva Turciei, Israelului etc. Astfel, sunt luate in discutie si parteneriatele cu tari africane precum Tunisia care ar putea impinge granitele adanc in interiorul continentului african. Sprijinul luptei pentru democratie si al transformarilor pentru o societate deschisa poate insemna si deschiderea spre Japonia, Australia si Noua Zeelanda, dar aceasta ar reprezenta intr-un final si sfarsitul ideii de Uniune Europeana si al institutiilor si organismelor politice si de cooperare constituite pana acum.
Care poate fi, in aceste conditii, atitudinea si strategia Romaniei in cadrul Uniunii Europene? Iata o intrebare extrem de interesanta pe care o ia in discutie aceasta carte.

Anton Caragea - Gandind la Europa, Editura Minerva, Bucuresti, 2009, pret: 22 lei

 

www.avtokum.com/
uniti.ua