Calatorie reala – harti imaginare, intr-o noua expozitie temporara la Muzeul Hartilor

Imprimare

Din data de 11 martie 2021, Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi in colaborare cu Editura Frontiera, Fundatia Arte Vizuale, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” din Vaslui si Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” din Bucuresti va invita sa vizitati expozitia Calatorie spre Sud.
Expozitia propune o calatorie real-imaginara catre tinutul inghetat de la Polul Sud si o explorare a hartilor obiectiv-subiective, pornind de la doua carti inspirate de biografia savantului si exploratorului Emil Racovita (1868-1947), publicate de Editura Frontiera: Spre Polul Sud de Emil Racovita si Strabunicul meu, Emil Racovita de Andreia Petcu.

Din expozitie fac parte lucrari, obiecte si imagini care ilustreaza deopotriva calatoria reala si pe cea imaginara, puse la dispozitie de Fundatia Arte Vizuale, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” din Vaslui si Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” din Bucuresti (imaginile foto-video si obiectele ce atesta expeditia in Antarctica) si Editura Frontiera (lucrarile artistului Eugen Berlo, ce ilustreaza cele doua carti).
Expozitia este deschisa in perioada 11 martie – 9 mai 2021, iar programul de vizitare este de miercuri pana duminica, intre orele 10:00 – 18:00.
Pret bilet: 5 lei (tarif intreg)
In ultima zi de miercuri din fiecare luna intrarea este gratuita.

Proiectul Calatorie spre Sud are doua dimensiuni: una reala si una imaginara. Primul spatiu este dedicat dimensiunii reale si evoca prima expeditie de cercetare stiintifica in Antarctica (1897-1899), la care a luat parte Emil Racovita, in calitate de naturalist al echipajului. Expeditia a fost organizata de Societatea belgiana de geografie si a fost condusa de baronul Adrien de Gerlache. Alaturi de Emil Racovita, s-a imbarcat pe nava Belgica un echipaj international din care mai faceau parte, printre altii, si Frederick Cook (primul explorator al Polului Nord) si Roald Amundsen (primul explorator al Polului Sud). In timpul acestei expeditii, Emil Racovita a studiat pinguinii, balenele si alte vietati arctice, ramanand in istorie ca descoperitorul balenei cu cioc. Povestile din Camera reala au ca suport filmul si imaginile de arhiva. Acestei dimensiuni ii corespunde volumul Spre Polul Sud de Emil Racovita – reeditarea insemnarilor de calatorie ale lui Emil Racovita, cu ilustratii in linogravura de Eugen Berlo. Cu umor si un excelent talent de povestitor, Emil Racovita ne face partasi calatoriei sale neobisnuite in Antarctica, de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Al doilea spatiu, Camera imaginara, evoca drumul fantastic al unei fetite, Maria, pornita pe urmele strabunicului ei imaginar, Emil Racovita. In aceasta calatorie, Maria descopera minunile pamantului, oferindu-i artistului Eugen Berlo oportunitatea de a explora subiecte incitante precum harti conventionale si harti interioare, calatorii si vehicule, intersectii cronologice intre generatii indepartate. Povestile din Camera imaginara au ca suport uleiul si pastelul pe hartie, acuarela, linogravura si xilogravura. Majoritatea lucrarilor constituie ilustratii ale volumului Strabunicul meu, Emil Racovita de Andreia Petcu – carte pentru copii, care reda o calatorie fictiva in Antarctica realizata de stranepoata exploratorului, Maria.

Bogdan Taut, Editura Frontiera, curator al expozitiei: O parte esentiala in educatia copiilor nu este teoretica ci, hai sa spunem, artistica. Ea apeleaza la zone ale mintii mai putin structurate, trezeste sensibilitate, formeaza ochiul si gustul, stabileste repere fundamentale pentru viata de adult. Urmand aceasta idee, Editura Frontiera pune pe primul loc preocuparea de a aduce pe lume carti frumoase, pentru copii intelepti. Colaborarea noastra cu artistul Eugen Berlo s-a concretizat in doua carti minunate si acum, iata, intr-o extraordinara expozitie a unei calatorii real-imaginare catre tinutul inghetat de la Polul Sud, gazduita de Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi din Bucuresti.

Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi (MNHCV) din Bucuresti este printre putinele institutii culturale cu acest specific din lume. MNHCV isi propune ca, prin grija pentru patrimoniu si interpretarea lui, prin activitati destinate specialistilor si comunitatii, sa devina o institutie relevanta pentru public si pentru cultura, promovand cercetarea, interactivitatea, educatia pe tot parcursul vietii, dialogul şi angajarea creativa.

Printre partenerii media ai evenimentului se numara si revista online www.daciccool.ro si www.accmediachannel.ro.