Marti, 23 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Evenimente Claude Karnooh: Tribulatiile unui calator strain in Romania, lansare de carte la MTR

Claude Karnooh: Tribulatiile unui calator strain in Romania, lansare de carte la MTR

Email Imprimare

Muzeul National al Taranului Roman va asteapta miercuri, 12 mai 2021, de la ora 18.00, la Sala Media, la lansarea volumului lui Claude Karnooh, Tribulatiile unui calator strain in Romania (1971-2017). Reflectii si amintiri, aparut la Editura SECOM LIBRIS din Iasi, in 2020. Traducerea a fost realizata de Bianca Cernat.
Vor vorbi despre carte, alaturi de autor, Aurelian Giugal, politolog-sociolog, lector la Universitatea din Bucuresti, si Virgil Stefan Nitulescu, managerul Muzeului National al Taranului Roman. Intrarea este libera.

De-a lungul diverselor mele sejururi romanesti – odata decizia luata de a pleca in Romania pentru a intreprinde, in iulie 1973, studii de antropologie pornind de la un "teren etnologic" si, dupa opt ani de absenta (1982-1990) "datorati" solicitudinii Securitatii fata de mine, in timpul anilor ce au urmat loviturii de stat numite Revolutie, cand buni prieteni m-au chemat, in primavara lui 1990, sa predau filosofia culturii si antropologia culturala la Cluj -, am tinut, cu mai multa sau mai putina regularitate, un jurnal sau, pur si simplu, am asternut note disparate in micile mele carnete, insemnari ce au continuat dupa mutarea mea la Bucuresti, din 2008 pana azi. In anumiti ani, nu am scris aproape nimic; in altii, mai ales in perioada de inceput, am scris mult mai mult. Cu toate acestea, am insemnat mai mereu pe hartie urme, capete de fraze ca sa-mi pot aminti de cutare sau cutare intalnire, de cutare sau cutare situatie, de cutare sau cutare sentiment, senzatie, aversiune, atractie, miros, culoare etc. Prin urmare, sunt de acord, aceste amintiri nu au continuitate, trebuie luate ca o succesiune de tablouri si de miniaturi care fac dintr-o experienta existentiala un puzzle cu piese imprastiate, acela al vietii mele...
La cateva saptamani dupa cea de-a doua sosire a mea in Romania, in iulie 1973 (prima mea vizita, in iunie 1971, nu fusese decat o calatorie de doua saptamani, cu ocazia unui colocviu franco-roman de etnologie si sociologie), am simtit nevoia imperioasa de a descrie sentimentele incercate, oamenii intalniti, situatiile noi, deopotriva surprinzatoare, comice sau angoasante, ori, pur si simplu, caraghioase, cu care ma confruntasem. Asta s-a intamplat de-a lungul a noua ani sub regimul comunist, in prima parte a ultimelor sale doua decenii. Este unul dintre motivele pentru care o parte dintre aceste pagini se prezinta drept o marturie in sensul cel mai literal, si nu ca un fel de adaos "parastiintific" la munca mea propriu-zisa de antropolog, chiar daca, in diversele mele lucrari, am relatat franturi de amintiri legate de experientele mele existentiale. Randurile acestea se doresc a fi reflexii ale traversarii unei epoci, experienta ce n-a insemnat niciodata (sau, mai bine zis, aproape niciodata) turism, ci doar un mod de viata, un amestec de aventura si de chemare (Beruff). La urma urmei, aceasta tara, Romania, istoria sa, cultura sa, in sensul cel mai general, deopotriva cultura sa inalta (literatura, pictura, muzica si poezie, filosofie si stiinte umane, etnologie, istorie, sociologie etc.) si cultura sa populara mi-au ocupat, vreme de douazeci si cinci de ani, mare parte din ganduri. Uneori, tara aceasta a mobilizat ceea ce era esential in viata mea intelectuala si spirituala si, in acelasi timp, desi nu fara rest, o parte deloc neglijabila a vietii mele afective si amoroase, a prieteniilor mele
- Claude Karnoouh.
Antropolog si sociolog, Claude Karnoouh s-a nascut in martie 1940, la Paris. Din 1959 si pana in 1965, a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pana in 1969, studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Unul dintre profesorii sai a fost celebrul antropolog si etnolog francez Claude Levi-Strauss. Incepand din 1970, a fost cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique, CNRS, predand, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO. Din 1991 si pana in 2002, a fost profesor invitat al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, unde, in cel de-al doilea semestru al anului universitar, a sustinut un curs despre aspecte ale modernitatii tarzii in postcomunism, imbinand diverse abordari (politice, culturale si economice), iar ulterior, profesor invitat la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti si la Universitatea din Bucuresti.
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeultaranuluiroman.ro
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si revista online www.daciccool.ro si www.accmediachannel.ro.

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.