Expozitia Straie de curte otomane, la MTR

Imprimare

Joi, 12 februarie 2015, la ora 18, la Sala Laolalta de la Muzeul National al Taranului Roman va avea loc vernisajul expozitiei Straie de Curte Otomane, create de artista ceramista Yıldız İbram. Evenimentul este organizat de Yunus Emre Enstitüsü Centrul Cultural Turc Bucuresti impreuna cu Muzeul National al Taranului Roman. Expozitia va fi deschisa publicului in perioada 12 februarie – 12 martie 2015, de marti pana duminica, intre orele 10 si 18.

Nascuta la Cernavoda, Yıldız İbram a absolvit Scoala Gimnaziala in aceeasi localitate. Inca din copilarie participa la tabere de olarit in zone din Transilvania, unde a lucrat cu lutul rosu (terracotta). In anii de liceu a perseverat in arta olaritului invatand sa creeze, in stilul traditional romanesc, ceramica de Horezu.
In anul 1995, a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti dupa care s-a mutat la Istanbul.
In anul 1996, si-a infiintat propriul Atelier de Ceramica "Yıldız Seramik” in zona Beyoğlu, Istanbul.
In perioada 1996-2008, a cercetat ceramica de Iznik si Kutahya (secolul al XVI-lea) lucrand cu cei mai cunoscuti maestri in decor, olarit si designul crearii formei in lut, precum artistul emerit din Kütahya, Mehmet Yıldırım. In acesti ani a unit spatiul de productie al atelierului sau cu cel de desfacere spre vanzare a lucrarilor din ceramica, infiintand o noua marca "Nicaea Stone".
Cu scopul de a contribui la promovarea ceramicii anatoliene impreuna cu maestrul sau in arta decorului traditional turcesc, artistul Saim Kolhan, au predat cursuri de ceramica la Primaria Beyoglu/Semt Konakları din Istanbul.
In iunie 2013 a absolvit masteratul la Academia de Arte Plastice "UnArte”, sectia Ceramica-Sticla-Metal din Bucuresti.
In august 2011 a fost certificata de catre Ministerul Culturii si Turismului al Republicii Turcia ca artist in arte traditionale turcesti, specializare ceramica.
In 2009 a participat cu una din lucrarile sale la vernisajul expozitiei Galben de Inoasa. Intalniri dupa Brancusi organizat la Galeriile Municipale de Arta Targu Jiu. Lucrarea sa este una din colectiile permanente expuse la muzeu
Mai multe detalii aflati accesand www.muzeultaranuluiroman.ro. Revista noastra, Dacic Cool, se numara printre partenerii media ai acestui eveniment.