Peste 300 de elevi au explorat arta altfel prin Muzeul Mobil

Imprimare

In aceasta toamna, Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR) a iesit din sediul de pe Calea Victoriei prin proiectul Muzeul Mobil si a parcurs sute de kilometri pentru a face arta accesibila prin metode interactive, materiale multisenzoriale si povesti cu talc elevilor claselor primare si gimnaziale din zone urbane periferice si extraurbane din Bucuresti, Ilfov si Calarasi. Muzeul Mobil este o initiativa MNAR de educatie culturala in scoli cu si pentru copiii curiosi. Sub indemnul Hai in lumea artei: priveste, asculta, povesteste, muzeul i-a indrumat pe elevi in interactiunea cu operele de arta din Galeria de Arta Romaneasca Moderna din perspectiva unei gandiri critice si curioase si printr-o explorare ghidata.

Proiectul, aflat in pregatire inca din primavara anului 2017, a fost co-finantat de AFCN si realizat in parteneriat cu Asociatia Culturala Patrimoniu pentru Viitor, Asociatia MetruCub - resurse pentru cultura si Centrul Sintagma.

Arta devine mobila… in scoli si la muzeu
In luna octombrie a.c. Muzeul Mobil a parcurs sute de kilometri, educatorii muzeali sustinand prezentari interactive la scolile partenere din Tancabesti, Ghermanesti, comuna 1 Decembrie, Bucuresti, Chitila si Sohatu. Rolul acestor prime intalniri a fost acela de a starni interesul copiilor pentru arta si patrimoniul MNAR si de a le pregati venirea la muzeu. Vizitele Muzeului Mobil in scoli au fost urmate de vizite active ale elevilor in cadrul Galeriei de Arta Romaneasca Moderna, educatorii muzeali continuand procesul de interpretare a patrimoniului MNAR.
Invatam cum sa citim emotiile de pe fetele oamenilor/ Invatam sa asociem mirosurile cu obiectele sau culorile din tablouri/ Desenam!/ Modelam!/ Imitam pozitia statuilor, acestea sunt doar cateva propozitii care ar descrie pe scurt activitatile vizitelor desfasurate de elevi in cadrul muzeului. Ei insa au rezumat asa: "A fost cea mai tare zi!" sau "E important sa fii prieten cu toata lumea".

Metode interactive, materiale multisenzoriale si povesti cu talc!
Pentru a starni curiozitatea elevilor pentru arta si muzeu, cei trei educatori muzeali, Alexandra Sorina Neacsu, Codruta Cruceanu si Iulia Damian, au utilizat in interactiunea cu acestia explorarea ghidata a operei de arta. Contactul direct cu originalul si utilizarea unor materiale multisenzoriale au sugerat complexitatea procesului de creatie si de receptare a artei. Materiale specifice picturii si sculpturii, produse tactile, olfactive, sonore au fost grupate in truse si au fost adaptate nevoilor specifice invatamantului primar si gimnazial. Concepute pentru a familiariza copiii cu tehnica si procesul de creatie, ele contribuie la largirea sferei de interpretare a artei si de dezvoltare a gandirii critice si creative.

MNAR intregeste oferta educationala 
Muzeul Mobil este doar una dintre initiativele valoroase care vin in ajutorul celor interesati de educatia culturala si care se regasesc la sectiunea Invata, subsectiunea Scoli a site-ului www.mnar.arts.ro. Trusele dezvoltate in cadrul proiectului Muzeul Mobil completeaza oferta educationala existenta. Ele integreaza si diversifica experienta de explorare a operelor de arta. Ne putem intalni cu arta in orice spatiu, nu doar la muzeu sau la scoala. Astfel, gandirea noastra devine mai flexibila si mai asociativa. Facilitand explorarea ghidata, Muzeul Mobil demonstreaza capacitatea artei de a deveni un vehicul in educatie si invatare, spune Codruta Cruceanu, educator muzeal.
Mai multe detalii gasiti pe www.mnar.arts.ro