Marti, 11 Dec

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Evenimente Expozitie in premiera la MNAR: Vedute venetiene din colectia Intesa Sanpaolo!

Expozitie in premiera la MNAR: Vedute venetiene din colectia Intesa Sanpaolo!

Email Imprimare

Muzeul National de Arta al Romaniei impreuna cu Intesa Sanpaolo prezinta publicului bucurestean expozitia Vedute venetiene din colectia Intesa Sanpaolo, ca parte a programului de initiative Progetto Cultura, dedicat restaurarii operelor de arta si valorificarii culturale a acestora. Expozitia este deschisa publicului in perioada 14 iunie – 15 iulie 2018 si prezinta in premiera operele catorva dintre cei mai cunoscuti artisti italieni (dar nu numai) care au contribuit la consolidarea si raspandirea noului gen artistic pe parcursul secolului al XVIII-lea.
Capriccio cu biserica gotica si laguna de Canaletto (Venetia, 1697-1768), Vedere spre Canal Grande cu Riva del Vin si Riva del Carbon de Michele Marieschi (Venetia, 1710-1744), Piata San Marco catre San Geminiano de Francesco Guardi (Venetia, 1712-1793), si Veduta cu Santa Maria della Salute si Punta della Dogana de Hendrik Frans van Lint (Anvers, 1684 - Roma, 1763) ne poarta printre cladiri, locuri, colturi devenite definitorii pentru geografia, arhitectura si atmosfera Venetiei, oras care a contribuit din plin la dezvoltarea vedutei gratie atractiei exercitate asupra a nenumarate generatii de amatori de arta.
Veduta infloreste ca gen artistic in paralel cu asa-numitul Grand Tour, precursorul turismului cultural din zilele noastre. In secolul al XVIII-lea, intelectuali si calatori, indeosebi englezi, isi desavarsesc formatia facand "marele tur" al Europei, cu opriri obligatorii in cele mai importante orase ale Italiei. Practicarea acestui nou tip de "pelerinaj cultural" atrage dupa sine noi modalitati de exersare a memoriei, printr-o relatie speciala cu arta, dar si cu "arta" rememorarii si impartasirii propriilor impresii. Vedutele, ca si jurnalele de calatorie, mediaza experienta directa a unor locuri si arhitecturi investite cu valoare simbolica si contribuie astfel la crearea si perpetuarea unui imaginar colectiv care cultiva memoria culturala. Succesul comercial al noului gen este asigurat in principal de piata engleza, extrem de sensibila la pitoresc, diferenta si specificitate.
Lucrarile prezentate in expozitie provin din Colectia Intesa Sanpaolo, Gallerie d'Italia – Palazzo Leoni Montanari, Vicenza. Banca Intessa Sanpaolo este detinatoarea unei importante colectii – peste 20.000 de piese, dintre care mai mult de jumatate de o valoare culturala deosebita – prezentata publicului in trei palate istorice, foste sedii ale bancii reorganizate ca institutii muzeale in centrele oraselor Milano, Napoli si Vicenza.
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00.

Muzeul Colectiilor de Arta - Colectia lunii: Alexandra si Barbu Slatineanu
In acest an Muzeul Colectiilor de Arta implineste patruzeci de ani de la inaugurarea sa ca sectie a Muzeului National de Arta al Romaniei. Cu aceasta ocazie, Muzeul Colectiilor de Arta propune publicului intalniri lunare cu specialistii sai, cu scopul de a evidentia cate o colectie si pentru a reliefa personalitatea colectionarilor care au contribuit la dezvoltarea vietii artistice si culturale a tarii.
Miercuri, 13 iunie, ora 16.30 sunteti asteptati sa descoperiti Colectia Alexandra si Barbu Slatineanu si sa participati la prezentarea sustinuta de Gabriela Vasiliu.
Aflat la Paris pentru studii in domeniul microbiologiei, Alexandru Slatineanu (1873-1939) incepea pe la 1900 sa-si alcatuiasca colectia, frecventand anticariatele impreuna cu prietenul sau, dr. Ion Cantacuzino, in cautarea obiectelor dorite, gravuri si diverse obiecte de arta decorativa. Atunci a descoperit, in vitrina unui anticar si a achizitionat desenul Culegatoarea de morcovi de Vincent van Gogh, unic in tara.
Inspirat de studiile sale comparative in domeniul ceramicii romanesti, Barbu Slatineanu (1892-1959) a dat accente noi colectiei cu piese de arta traditionala, capete de serie din creatia mestesugareasca a romanilor, maghiarilor si sasilor. Desenele, picturile, piesele de mobilier, flintele si sabiile, piesele de port, icoanele si ceramica populara intregesc imaginea de ansamblu a colectiei de arta comparata, adunata de Slatineni, in doua generatii.
Participarea se face pe baza biletului de acces in muzeu, in limita locurilor disponibile.
Sunteti rugati sa veniti cu 15 minute inainte de ora inceperii. Prezentarea are o durata de aproximativ o ora.
Urmatoarea prezentare a colectiei va avea loc pe data de 30 iunie 2018, ora 11.00.
Mai multe detalii gasiti pe www.mnar.arts.ro
Program de vizitare: sambata - miercuri, 10.00 - 18.00.
Accesul ultimului vizitator este permis cu o ora inainte de inchiderea muzeului.

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.