Vineri, 21 Sep

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Evenimente Creativitatea in muzee, proiect organizat la Bucuresti si Targu Jiu

Creativitatea in muzee, proiect organizat la Bucuresti si Targu Jiu

Email Imprimare

In perioada 1 august - 15 noiembrie 2018, Muzeul Judetean Gorj Alexandru Stefulescu, in parteneriat cu Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi din Bucuresti, deruleaza proiectul Creativitatea in muzee – workshopuri si seminarii pentru dezvoltarea spiritului creativ al profesionistilor din muzeele romanesti, finantat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, prin US Speaker Program al Departamentului de Stat American.

Seminariile vor fi sustinute in limba engleza de catre expertul american Linda Norris, cu experienta de peste 35 de ani in sectorul muzeal si in dezvoltarea creativitatii in muzee si se adreseaza tuturor celor care lucreaza in sectorul cultural, in domeniul muzeal, asociatiilor culturale, elevilor, studentilor etc.
La Bucuresti, seminariile vor avea loc in zilele de 24 si 25 septembrie, la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi (MNHCV), iar la Targu Jiu vor fi organizate in perioada 26 - 28 septembrie, la Muzeul Judetean Gorj. Se va discuta despre stimularea creativitatii in organizatiile culturale si despre cresterea implicarii comunitatii in viata publica.
Linda Norris este autor, alaturi de Rainey Tisdale, al cartii Creativity in Museum Practice; in prezent este director pentru dezvoltare globala al International Coalition of Sites of Conscience cu sediul in New York, organizatie ce dezvolta programe cultural-educationale pentru sustinerea drepturilor omului, prevenirea discriminarii, toleranta etc.; de asemenea, este profesor colaborator al Universitatii Johns Hopkins din Baltimore, SUA, si autoarea proiectului online The Uncatalogued Museum, blog in care scrie frecvent despre muzeele cu care colaboreaza si provocarile sectorului cultural.
La Bucuresti, seminariile vor avea loc la sediul MNHCV, pe strada Londra nr. 39, in zilele de 24 si 25 septembrie.
Participarea este gratuita, in limita locurilor disponibile, si se face pe baza inscrierii pe site-ul muzeului, la pagina evenimentului. Tot acolo veti regasi programul complet al workshopurilor.
Dezvoltat ca urmare a programului IVLP on Demand (Programul pentru Vizitatori Internationali) la care Muzeul Judetean Gorj a avut onoarea sa fie selectat de Ambasada SUA in anul 2017, proiectul Creativitatea in muzee – workshopuri si seminarii pentru dezvoltarea spiritului creativ al profesionistilor din muzeele romanesti are urmatoarele obiective:
- cresterea creativitatii specialistilor din domeniul muzeal si nu numai, prin oferirea de informatii, idei si principii moderne de dezvoltare culturala;
- oferirea de instrumente ce pot fi folosite in dezvoltarea de noi programe comunitare;
- informarea in legatura cu cele mai importante tendinte in evolutia muzeelor din SUA si Europa;
- sustinerea colaborarii dintre muzeele din Romania si dezvoltarea de noi proiecte;
- sublinierea importantei muzeelor pentru dezvoltarea sociala a unei comunitati;
- motivarea specialistilor din sectorul cultural si dezvoltarea lor profesionala.
Proiectul Creativitatea in muzee – workshopuri si seminarii pentru dezvoltarea spiritului creativ al profesionistilor din muzeele romanesti este coordonat de Muzeul Judetean Gorj Alexandru Stefulescu datorita finantarii obtinute de la Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti si a sustinerii financiare a Consiliului Judetean Gorj.
Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi (MNHCV) din Bucuresti este printre putinele institutii culturale cu acest specific din lume. Muzeul detine o colectie de peste 1000 de lucrari realizate in perioada secolelor XVI-XX, harti vechi si gravuri ce reprezinta in principal provinciile romanesti, state si regiuni europene, precum si harti astronomice si planuri de oras. MNHCV isi propune sa devina mai mult decat un muzeu, sa fie un loc de intersectie al artelor, un centru pentru studierea si reconsiderarea istoriei si a geografiilor lumii, atat de catre specialisti, cat si de catre publicul general.








http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/english-creativity-in-museums/


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.