Duminica, 17 Nov

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Evenimente Expozitia Cartierele Primaverii si Dorobanti: tipologii urbane, locuitori vechi si noi, la Muzeul Hartilor

Expozitia Cartierele Primaverii si Dorobanti: tipologii urbane, locuitori vechi si noi, la Muzeul Hartilor

Email Imprimare

PostModernism Museum si Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi anunta lansarea proiectului Cartierele Primaverii si Dorobanti: tipologii urbane, locuitori vechi si noi, care propune activitati coordonate de specialisti culturali pentru doua comunitati urbane invecinate din Bucuresti: una recenta, de acum 70 de ani (Primaverii) si una intemeiata acum 150 de ani (Dorobanti).
Proiectul se compune din expozitie, macheta releveu si proiectie interactiva suprapusa acesteia, harta online cu detalii a peste 130 de case si 8 tururi ghidate specializate, conduse de istorici de arta.

Cercetatorii proiectului au investigat diferite tipuri de arhive, ale Primariei Bucurestiului, Arhivele Nationale si arhivele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii – CNSAS.
● Expozitie la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi, str. Londra nr. 39, Bucuresti, 23 octombrie – 17 noiembrie 2019, miercuri-duminica.
● Vernisaj-ghidaj: 27 octombrie 2019, ora 11.00.
● Tururi ghidate in cartierele Primaverii si Dorobanti: 26 octombrie, 27 octombrie, 2, 3, 9, 10, 16, 17 noiembrie 2019.

Proiect de interventie culturala in cartierele Primaverii si Dorobanti, produs de platforma muzeala privata PostModernism Museum, acesta implica o cercetare interdisciplinara, cu studii in domeniile istoriei, arhitecturii, artei, sociologiei si antropologiei. Hartile cartierelor sunt citite atat din punctul de vedere al beneficiarilor locuintelor cat si a arhitectilor care le-au realizat. Intre acesti arhitecti amintim nume importante precum: Marcel Iancu, Octav Doicescu, Cezar Lazarescu, Horea Creanga, Grigore Cerchez, Aron Solari Grimberg, Serban Manolescu, Nicolae Vladescu, Robert Woll, Camil Roguski, Nicolae Anastase Mircea, Corneliu Radulescu.
Proiectul Cartierele Primaverii si Dorobanti: tipologii urbane, locuitori vechi si noi consta in realizarea unei expozitii la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi si alcatuirea unui releveu 3D al celor doua cartiere, cu proiectii interactive video-mapping pe acesta, deschise spre vizitare in intervalul 23 octombrie - 17 noiembrie 2019, de miercuri pana duminica, orele 10.00 – 18.00.
Accesul la expozitie este gratuit.
De-a lungul proiectului se realizeaza si o harta interactiva in online cu localizarea cladirilor si a istoriilor acestora, la demararea expozitiei fiind active 75 de imobile. Cercetatorii lucreaza la documentarea si prezentarea a inca 50 de locuinte, ce se vor adauga treptat acestei harti. Lista cercetarii actuale identifica cele mai importante cladiri atat din punctul de vedere al demnitarilor care le-au locuit, dar si a evenimentelor istorice si faptelor domestice ale vietilor private cunoscute din marturiile acestora sau ale apropiatilor.
Cele opt tururi ghidate, cu oprire in locatii cu semnificatie si povesti relevante, coordonate de istoricii Oana Marinache si Cosmin Nasui, au urmatoarele teme: Locuintele esalonului intai al partidului comunist si ale familiilor acestora, Calatorie pe strada Londra, Elita artistilor din Pangratti, Aleea Alexandru: de la proprietari ante-/interbelici la nomenclatura comunista, De la Parcelarea Marmorosch Blank la Cartierul Primaverii, Scriitorii din vecinatatea partidului, Vecinatati: ideologi, istorici de arta, esteticieni, colectionari de arta, Soseaua Kiseleff in epoca comunista.
Acestea se desfasoara in intervalul 23 octombrie - 17 noiembrie 2019, sambata si duminica de la ora 11.00. Beneficiarii sunt deopotriva locuitorii prezenti ai acestor cartiere care isi vor descoperi sau cunoaste mai bine, din punct de vedere istoric si cultural, vecinatatile si turistii curiosi provenind din alte zone ale Bucurestiului sau din tara.
Proiectul Cartierele Primaverii si Dorobanti: tipologii urbane, locuitori vechi si noi face parte din DARE, un program initiat in 2015 de PostModernism Museum: Documenting, Archiving, Revaluing and Exhibiting the art produced in Romania in 1944-1989. Programul consista intr-o serie de cercetari pluridisciplinare care analizeaza relatia artistilor romani cu ideologii politice si climate sociale diferite, in perioada postbelica si comunista 1944-1989. Programul include o serie de expozitii cercetare, dezbateri, conferinte si publicatii care incearca sa reevalueze social si cultural fenomenul comunismului, cu ocazia implinirii, in 2019, a 30 de ani de la Revolutia Romana din 1989. Conceptul inovator lansat de DARE este rezultatul unei viziuni pluridisciplinare istorice, antropologice, artistice si sociologice. Cercetarea expozitionala  prezinta surse documentare materiale de arhiva, memorabilia, filme, publicatii, interviuri audio-video, in scopul de a deschide serios si in sens larg discutii si subiecte inca sensibile si tensionate din punct de vedere istoric, prin utilizarea expunerii, dezbaterii si publicatiilor ca mijloace de exprimare. Fara sa se subscrie la vreo teza sau interpretare, mecanismul expozitiei-cercetare prezinta propriile sale instrumente ca probe deschise, intr-o relatie nepartizana cu elemente diferite, polarizat nefaste, politice sau ideologice.
Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.