Marti, 12 Nov

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Spectacole, Filme, Emisiuni Concert inedit cu lucrari din arhiva muzicala istorica a sasilor din Cincsor

Concert inedit cu lucrari din arhiva muzicala istorica a sasilor din Cincsor

Email Imprimare

Asociatia Contrafort Pro Kleinschenk/Cincsor are placerea sa va invite vineri, 9 august 2019, ora 18.00, la biserica fortificata din Cincsor, la un concert inedit cu lucrari din arhiva muzicala istorica a sasilor cincsoreni. Va fi o seara dedicata muzicii care rasuna odinioara in Cincsor la toate ceremoniile, sarbatorile si serbarile din viata comunitatii sasesti. Aceasta muzica este astazi redescoperita ca urmare a cercetarii arhivei muzicale istorice a parohiei evanghelice Cincsor, in cadrul proiectului Muzici de Cincsor, initiat in 2018.


In program:
Ignaz Pleyel (1757-1831) - Trio de coarde in Fa major
Allegro con spirito, Rondeau moderato
Anonim (din Cincsor?) (sec. al XIX-lea) - Leise, leise, fromme Weise
Duet pentru doua mezzosoprane si orga
Christian Heinrich Rinck (1770-1846) - Trei piese de orga
Gustav Fleischer (1865-1927) - Ach, wundergroßer Siegesheld
- Verlass mich nicht
- Hör unser Flehen, Geist des Herrn
Trei duete pentru mezzosoprane si orga
Paul Richter (1875-1950) - Cvintet cu pian op. 110 in re minor
Andante, Allegro
Muzica va fi interpretata de ansamblul Cantate Domino: Orsolya Lovenberger (mezzosoprana), Marta Lovenberger (mezzosoprana), Iuliana Cotirlea (vioara), Gabriel Silisteanu (viola), Kurt Philippi (violoncel) si Ursula Philippi (pian si orga).
Intrarea este libera. Donatiile sunt incurajate. Toate fondurile stranse merg catre restaurarea turnului de nord al fortificatiei.
Concertul isi propune sa omagieze, prin muzica, istoria unei comunitati aproape disparute si sa o apropie pe cea actuala de biserica fortificata.
Scopul proiectului Muzici de Cincsor este promovarea patrimoniului cultural muzical al sasilor cincsoreni, in urma sistematizarii si conservarii arhivei muzicale istorice (sute de partituri manuscrise, manuscrise muzicale si volume de partituri tiparite, databile intre prima jumatate a secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea) si a colectiei de instrumente muzicale vechi.

Cantate Domino este un ansamblu variabil in jurul muzicienilor Ursula si Kurt Philippi. In functie de proiectele muzicale, cei doi muzicieni colaboreaza cu cantareti si solisti instrumentisti. Ansamblul isi desfasoara activitatea cu precadere in biserici, abordand un repertoriu variat de muzica religioasa.

Asociatia Contrafort Pro Kleinschenk/Cincsor este un ONG infiintat in anul 2008 pentru a sprijini Biserica Evanghelica Fortificata din satul Cincsor si comunitatea locala de aici. Impreuna cu Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din Romania, Contrafort Pro Kleinschenk/ Cincsor a reusit sa acceseze fonduri europene pentru restaurarea bisericii intre anii 2011 si 2013. In anii 2014-2015, in colaborare cu partenerii sai institutionali, Asociatia Moritics si WWF Romania, asociatia a reusit sa atraga finantari suplimentare (prin Programul de Cooperare Elvetiano-Roman sau de la sponsori precum Telekom) pentru restaurarea partiala a fortificatiei bisericii si deschiderea unui centru turistic de importanta zonala in incinta fortificatiei. Asociatia Contrafort Pro Kleinschenk/Cincsor a fost organizator si coorganizator al unui numar important de evenimente culturale gazduite de biserica fortificata Cincsor in efortul de revitalizare a acesteia si transformare, conform unui concept inovativ si inedit, in biserica culturala.

Biserica evanghelica fortificata din Cincsor este cea mai bine si complet conservata biserica fortificata saseasca din zona Fagarasului si una dintre cele mai pitoresti din toata Transilvania: resturisirosturi.ro.


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.