Luni, 1 Jun

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Spectacole, Filme, Emisiuni O premiera europeana la Teatrul Nottara

O premiera europeana la Teatrul Nottara

Email Imprimare

Exista oameni sensibili si oameni talentati, exista oameni determinati si oameni de succes, dar mai rar intalnesti oameni care reusesc prin sensibilitatea si talentul lor sa construiasca adevarate poduri culturale peste continente. Este cazul Claudiei Motea. De aceea, premierea piesei ei, Niciodata o alta fata ca mine, de la Teatrul Nottara, din 16 martie 2010, nu reprezinta doar un simplu eveniment teatral… Este vorba despre o premiera europeana a unei piese despre Iubire, Determinare, Vis si Speranta, incununata de nenumarate premii pe continentul nord-american, scrisa si jucata de Claudia Motea, in regia artistica a lui Laurentiu Calomfirescu. Insa adevarata semnificatie a evenimentului o reprezinta desfasurarea unui vis mult mai ambitios al Claudiei Motea.

Claudia Motea este deja o personalitate romano-canadiana castigatoare a mai multor premii, atat in calitate de actrita, cat si de dramaturga si producatoare, care isi doreste insa mult mai mult decat atat. Ea este animata, inainte de toate, de un vis ce incepe sa devina realitate - acela de a construi un pod artistic intre Romania si America de Nord.
Dupa absolvirea facultatii, Claudia Motea a participat la un proiect international de teatru, Les Danaides, o coproductie romano-franceza, produsa de Fundatia de Teatru si Film Tofan. Dupa ce a jucat pe scenele din Austria, Olanda, Franta, Germania, Anglia, Italia, Irlanda si SUA, a emigrat in Canada, in orasul London, unde a initiat o serie de proiecte teatrale rasplatite cu nenumarate premii.
Debutul ei canadian l-a constituit piesa proprie Loving Me is not The Worst, piesa care s-a bucurat de succes in cadrul festivalului de teatru London Fringe Theatre Festival 2003.
Alte texte scrise includ: Don’t Call Me A Drama Queen, Mio Amore Rendez-vous, God Is Not Blind, Little Thoughts to be With You, Little Red Riding Hood (o dramatizare a povestii pentru copii, Scufita Rosie) si un nou proiect in curs de desfasurare, Virgins in Toronto (o comedie bazata pe show-ul realizat de NBC, Howie Do It gazduit de starul hollywoodian, Howie Mandel).
Talentul si determinarea Claudiei Motea nu au intarziat sa atraga atentia mai multor personalitati de teatru din Canada. Astfel, binecunoscutul dramaturg canadian Paul Kinsella a scris pentru ea comedia Lingerie, care a avut premiera la Festivalul de Teatru din London Canada in 2007, iar in 2008, la evenimentul London Open Doors, renumitul dramaturg canadian Jason Ripp i-a oferit un rol in piesa sa Last Soul Stroll, pentru ca in 2009, in septembrie, sa asistam la performanta ei de debut in Los Angeles, ca Romanella Nostradama, cu Big Magic IF, la Sidewalk Theatre, Hollywood, unde l-a avut ca partener pe Bradon Scott, un renumit actor-magician de la Hollywood - The Magic Castle.
In calitate de traducator, Claudia Motea intentioneaza sa ne incante cu o antologie de dramaturgie nord-americana ce va contine piesele pe care ea le indrageste cel mai mult.
Pentru a reusi sa construiasca cu adevarat un pod artistic intre Romania si America de Nord, a creat propria companie de teatru Motea Renaissance Productions. Astfel, Claudia Motea a produs si jucat pe scena canadiana Tongues of Love o adaptare a piesei Crize a dramaturgului Mihai Ignat, castigator Uniter.
In prezent, Claudia Motea lucreaza la traducerea si montarea unei piese hollywoodiane, Sex, Relationships and Sometimes Love.
Piesa Never Another Girl Like Me, prezenta acum si pe scena teatrului romanesc, isi va continua drumul, de la jumatatea acestui an, in Anglia, New York si Los Angeles. Piesa a avut deja premiera in London, Ontario, Canada, in 2006, si i-a adus premii importante. Piesa a primit si o nominalizare Brickenden Award, pentru cea mai buna piesa scrisa, similar cu Premiul pentru Excelenta in Teatrul Canadian. Piesa, un one-woman show, scrisa intr-un amestec ciudat de umor si amaraciune, spune povestea Stellei legata de experienta ei de a emigra in Statele Unite. Drama ei este recompusa pe scena din sunetele New York-ului, a firmelor luminoase si… de jocul Claudiei.
Descrisa ca un drum initiatic, experienta Stellei de a emigra pe un taram "binecuvantat" incepe pe scena, unde ea juca intr-un spectacol si se termina inconjurata de lucrurile ei dragi, o floare, o valiza… si multe amintiri. Iubirea pentru scumpul ei american o transforma, Stella devenind cu adevarat o stea a curajului pe scena vietii americane. Stella se imparte intre visul ei american si familia din Romania, intre iubire si ura, intre prieteni si dusmani. Este dispusa la sacrificii enorme pentru a-l tine aproape pe iubitul ei, dar si pentru a-si ajuta familia.
La sfarsitul acestui drumul initiatic, vedem cu adevarat ca "nu exista o alta fata ca ea"...
Este un eveniment care intr-adevar nu trebuie ratat. Spectacolul va avea loc la Sala Studio a Teatrului Nottara in datele de 16 si 23 martie 2010, de la ora 19.30.
Si - atentie! - va veti indragosti cu adevarat de lumea magica a Stellei, de experienta ei de neuitat, dar si de jocul premiat in multe festivaluri al Claudiei Motea, o actrita sincera si un dramaturg talentat.

 

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.