Bucurestenii vor avea Craciun ales la Sala Dalles!

Imprimare

Targul cadourilor de Craciun de la Sala Dalles si-a deschis portile pentru cea de-a douazecea editie cu aceeasi magie cu care isi invaluie vizitatorii in fiecare an, cu un program zilnic de la ora 10 la ora 20, pana in 23 decembrie, si cu intrare libera.
Cel mai vechi si mai lung targ de sarbatori din Bucuresti va crea pentru cei care-i vor calca pragul frumusetea, mirajul si stralucirea sarbatorilor de iarna si va oferi cele mai inspirate, creative si delicioase variante de cadouri pentru Sfantul Nicolae, Craciun sau pur si simplu pentru serile geroase cu miros de iarna.
Peste 80 de expozanti din toata tara se vor intrece in oferte si cadouri cu dichis. Editia aniversara a targului le va avea ca invitate speciale pe Adela Popescu si Dana Rogoz care isi vor expune in fata vizitatorilor de toate varstele produse create sau inspirate de ele.

Braduti in miniatura, plantati in ghivece si oferiti intr-un ambalaj personalizat din hartie ecologica sau saculeti de iuta, insotiti de un mesaj original,  globuri de sticla pictate manual, ornamente din lemn care reprezinta modele vechi de peste 100 ani, decoratiuni eco parfumate din anason sau scortisoara, coronite in brad sau macese, decoratiuni inedite de sezon isi vor cauta stapanii pe care sa ii rasfete in cele mai frumoase zile din an.
Dulciuri din ciocolata belgiana in forme atractive de casute, brazi cu broderii, castele, fulgi de zapada, toate desprinse parca din povesti, delicatese siciliene din pasta de martipan, fructe si samburi trasi in ciocolata, casutele din turta dulce, cozonaci si placinte, torturi in miniatura si briose frumos decorate vor indulci atmosfera Targului de Craciun de la Sala Dalles.
Zeci de sortimente de ceaiuri aromate cu adaosuri de fructe, de condimente sau petale de flori, cafele diverse si ciocolata calda vor aminti de vremea rece de afara si de iernile din poeziile lui Vasile Alecsandri. Gheorghe Florescu, autorul cartii Confesiunile unui cafegiu, vine la targ cu peste 50 de sortimente de cafea si ceaiuri, precum si cu o gama larga de pruduse fine din ciocolata, dulceturi, siropuri si serbeturi naturale, terine, fois gras si multe alte delicatese. Whittard of Chelsea, producatorul englez de top, va fi prezent cu cea mai noua colectie de ceaiuri, portelanuri superbe, dar si cu o gama larga de cafele aromate si ciocolata calda, imbogate cu delicioasele marshmallows.
Rasfatati vor fi si iubitorii de fashion&beauty, pentru ca la targ isi vor putea alege cadourile mult dorite de sarbatori de la standurile designerilor vestimentari, a celor care  realizeaza manual bijuterii unicat sau a celor care aduc produse cosmetice bio, game variate de cosmetice naturale din Germania, Anglia, Franta si chiar si din Orientul Indepartat.
Fiecare cumparator al targului va participa la realizarea celei mai lungi ghirlande din Bucuresti si la tombole cu premii generoase. Targul Cadourilor de Craciun de la Sala Dalles va avea la aceasta a douazecea editie si o componenta caritabila. Jurnalul evenimentului, cu detalii, concursuri si fotografii graitoare cu toto expozantii si cu cele mai interesante evenimente, va putea fi urmarit pe pagina oficiala de facebook, https://www.facebook.com/sala.dalles. Revista noastra, Dacic Cool, se numara printre partenerii media ai acestui eveniment.