Miercuri, 14 Nov

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Targuri si festivaluri Apidava la Targul Mierii de la Campina

Apidava la Targul Mierii de la Campina

Email Imprimare

Targul Mierii de la Campina ne asteapta din nou, in incinta Casei Tineretului din Campina. Asa ca, in acest week-end, in 17-18 februarie 2018, un drum la Campina poate fi o alegere... foarte dulce si sanatoasa, dar si instructiva - pentru ca, in goana masinii sau a trenului, ignoram prea adesea un loc cu o bogata istorie si nenumarate locuri ce merita sa fie vizitate. Targul Mierii de la Campina reprezinta, asadar, si o excelenta ocazie de a vizita acest oras minunat, plasat intr-un adevarat amfiteatru natural de pe valea Prahovei, de fapt, o terasa pitoreasca inconjurata de trei rauri, Campina, Doftana si Prahova. Si sa va cumparati cele mai sanatoase dulciuri, diferite sortimente de miere, bomboane si caramele cu miere si cate si mai cate! Poate fi asadar un week-end tare dulce!
Targul Mierii de la Campina este un eveniment la care merita sa participati atat datorita diversitatii de produse apicole pe care le puteti descoperi aici, cat si a ocaziei de a cunoaste brandurile cu adevarat de valoare precum Apidava, cetatea albinelor din inima Transilvaniei ce ne readuce gustul mierii din copilarie.

Deosebit de interesant, atat pentru apicultori, cat si pentru publicul larg, Targul Mierii din Campina este organizat de Asociatia Apicola Valea Prahovei Campina, membra a Federatiei Asociatiilor Apicole din Romania ROMAPIS. Targul isi asteapta vizitatorii atat cu o oferta bogata de utilaje si echipamente apicole, de accesorii pentru stuparit, cat si cu spatii ample de prezentare, vanzare si comercializare de produse apicole pentru publicul larg.
Copiii vor avea o intalnire cu albinuta Nina, care va darui miere si sfaturi bune si toata lumea se va putea bucura de nenumarate evenimente, precum Concursul national Cea Mai Buna Miere sau cel mai bun degustator de miere, precum si de balul stuparilor… si al stuparitelor. O atractie deosebita va oferi si concursul national de fotografie cu tematica apicola Omul, albinele si mierea, lucrarile inscrise in concurs putand fi vazute in foaierul de la etaj al Casei Tineretului.

Atractii turistice din Campina
Campina, plasata pe principala cale de comunicare intre Transilvania si Muntenia, atestata documentar de peste o jumatate de secol, a functionat drept centru vamal pana in 1840, iar apoi si-a datorat prosperitatea exploatarii titeiului, facandu-se insa remarcata si datorita bailor minerale, recunoscute ca unele dintre cele mai valoroase din Europa si amenajate deja din 1857 pe platoul sudic al localitatii.
Campina s-a remarcat insa si din punct de vedere cultural, aici functionand Muzeul Nicolae Grigorescu, marele pictor considerat primul dintre fondatorii picturii romane moderne si un adevarat simbol pentru tinerele generatii de artisti, care la inceputul secolului XX cautau sa identifice si sa aduca la lumina valorile spiritualitatii romanesti. Aici se pot admira numeroase obiecte personale ale marelui artist, fotografii si diapozitive si peste 200 de tablouri ale pictorului, numit in epoca si Robinsonul din Campina datorita modului in care s-a izolat in aceasta casa si a vitelului sau alb pe care l-a botezat Ghiocel si l-a cumparat pentru a-i servi de model pentru tablourile sale.
Si tot la Campina, pe locul actualei gari, si-a avut biroul inginerul Anghel Saligny, proiectantul si constructorul podului de la Cernavoda, o adevarata capodopera inginereasca a epocii. Iar la doar 14 km de Campina, la Floresti, se gasesc ruinele Palatului Cantacuzino, denumit si Micul Trianon.
Dar, poate, cel mai cunoscut, cel mai important si mai bogat in istorii si legende este Castelul Iulia Hasdeu, construit de marele carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu dupa moartea fiicei sale Iulia Hasdeu, considerata un adevarat geniu al acelor timpuri, care la 4 ani stia sa scrie si sa citeasca si care absolvea scoala primara la 8 ani si liceul la 11 ani, pentru ca la 16 ani, vorbind perfect franceza, engleza si germana, sa plece sa studieze la Paris, la Sorbona, dar care avea din pacate sa se imbolnaveasca de tuberculoza si sa moara in 1888, la varsta de doar 19 ani, lasand in urma o bogata opera literara si un tata complet distrus, ce avea sa ridice acest castel ca pe un templu in amintirea ei. Castelul renovat si in perfecta stare adaposteste numeroase tablouri pictate de Nicolae Grigorescu, Sava Hentia, Diogene Maillart, M. Spirescu si altii, infatisandu-i pe membrii familiei, precum si diferite obiecte de familie. Dar inainte de toate atrage atentia camera obscura, de spiritism, pe care Hasdeu o folosea pentru a comunica cu fiica sa, precum si holul central al castelului ce adaposteste statuia lui Iisus sculptata in lemn de Raphael Cassciani si bustul Iuliei.


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.