Alege cadourile potrivite pentru cei dragi la Targul Cadourilor de Craciun si Antique Market IV!

Imprimare

Romexpo a pregatit vizitatorilor doua manifestari expozitionale care ii vor ajuta sa gaseasca cadouri inspirate si potrivite pentru toti cei dragi: Targul Cadourilor de Craciun si Antique Market IV, care se vor desfasura intre 6 si 8 decembrie 2019. Targul Cadourilor de Craciun reprezinta un preambul al sarbatorilor de iarna, locul in care, timp de trei zile, sute de cadouri prind viata sub forma de: dulciuri si delicatese traditionale de sezon, produse vestimentare si accesorii (bijuterii, genti, incaltaminte), cosmetice, obiecte de arta decorativa, decoratiuni specifice sarbatorilor, antichitati, brazi etc.

Printre vedetele editiei din acest an se numara tablouri pictate prin metoda numerologica, globuri din fetru, diverse sortimente de bere artizanala, jucarii crosetate, articole vestimentare pictate manual cu tematica de Craciun si sapunuri artizanale! Peste 40 de expozanti si-au rezervat deja participarea la Targul Cadourilor de Craciun, promitand oferte de neratat si reduceri valabile pe toata durata manifestarii. Organizatorii targului au pregatit, de asemenea, si cateva evenimente conexe care ii vor incanta atat pe cei mici, cat si pe cei mari.
In completarea ofertelor de cadouri pentru sarbatorile de iarna vine si Antique Market IV, locul de intalnire al artistilor, iubitorilor de arta si colectionarilor. Cei peste 85 de expozanti inscrisi pana acum ii vor ajuta pe cei care vor vizita targul sa descopere cele mai interesante cadouri pentru prietenii cu gusturi rafinate.
Evenimentul este prilejul ideal de a alege un cadou incarcat de istorie si de povesti din trecut, dintre: diverse obiecte de mobilier si decoratiuni interioare; tiparituri vechi – publicatii si carti, scrisori, filatelie, ilustratii si fotografii; obiecte personale si de colectie – numismatica, bijuterii si ceasuri, arme de colectie, jucarii de epoca si miniaturi; obiecte de arta plastica – tablouri, gravuri, desene, arta decorativa, sculpturi etc.

Programul de vizitare al targurilor:
6-7.12.2019, in intervalul orar 10:00 - 18:00.
8.12.2019, in intervalul orar 10:00 - 16:00.
Intrarea este libera.
Loc de desfasurare: Targul Cadourilor de Craciun - Pavilionul C1; Antique Market IV - Pavilionul C2
Mai multe informatii pot fi obtinute pe site-urile: www.romexpo.ro, www.expo-cadou.ro si www.antiquemarket.ro
 
Despre Romexpo
Romexpo S.A., societate comerciala cu capital privat, are ca actionar majoritar Camera de Comert si Industrie a Romaniei, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri romani.