Duminica Floriilor

Imprimare

Duminica Floriilor marcheaza momentul intrarii Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, cu o saptamana inainte de Inviere, fiind precedata de Sambata invierii lui Lazar. Sarbatoarea ce dateaza din secolul apostolic aminteste de ziua in care Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe manzul asinei, inconjurat de cei doisprezece Apostoli. Recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mantuitor, multimea L-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie. Din punct de vedere liturgic, Duminica Floriilor marcheaza inceputul Saptamanii Patimilor, cand, in fiecare seara, in bisericile ortodoxe se oficiaza Deniile - slujbe prin care credinciosii il petrec pe Iisus Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere.

In bogatul repertoriu de traditii al poporului roman, sarbatoarea Floriilor reprezinta un moment profund marcat de semnificatii spirituale, o zi incarcata de emotie ce precede intrarea in timpul pascal.
De sarbatoarea Floriilor, cunoscuta si ca Duminica Stalparilor (de la numele vechi al ramurilor de salcie), se leaga numeroase traditii, dintre care cea mai incarcata de semnificatie este impodobirea icoanelor cu ramurile de salcie sfintite in timpul slujbei din biserica. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de maslin din Ierusalim, ce au vestit intrarea Mantuitorului in Cetatea lui David. In aceasta duminica, una dintre cele mai frumoase de peste an, crestinii ortodocsi poarta in mana ramuri de salcie si flori. Duminica Floriilor semnifica reinvierea naturii prin inflorirea salciei, a pomilor fructiferi si a florilor, in general.
In traditia populara, salcia se apleaca, smerita, in fata Mantuitorului lumii. Se spune ca salcia a fost binecuvantata chiar de Maica Domnului, pentru ca s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Preasfanta Fecioara Maria sa treaca apa unui rau. Dorind sa-si vada Fiul rastignit, Maica Domnului a avut de trecut peste o apa. S-a rugat de toate plantele sa o treaca pe celalalt mal, dar nici una n-a voit. Numai salcia si-a plecat o ramura si a trecut-o dincolo pe Preasfanta Fecioara. Drept multumire, Maica Domnului a binecuvantat-o, ca sa fie dusa la biserica, sa fie sfintita si sa se incinga oamenii cu ea, ca sa nu-i doara mijlocul la seceratul graului, asa cum se spune in traditiile noastre.
In vreme de furtuna, ca sa se imprastie norii si grindina se pun pe foc muguri din salciile de la Florii. In Duminica Floriilor, apicultorii inconjoara stupii cu ramuri de salcie, iar taranii cred in efectul miraculos al mugurilor, pe care ii ingroapa sub brazda, pentru a spori rodnicia pamantului.
Sarbatoare a curateniei si a puritatii, Floriile ne conduc catre Invierea Domnului Iisus Hristos, catre un nou inceput. (Foto: Doxologia.ro)