Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului

Imprimare

Sfantul Dimitrie cel Nou, praznuit in 27 octombrie, s-a nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabov, la sud de Dunare, sat aflat pe teritoriul Bulgariei de azi. Inca de la o varsta frageda, sfantul a dorit sa dobandeasca o viata virtuoasa, prin post si rugaciune.
Intr-o zi, pe cand ducea animalele la pascut, a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat ca, in semn de pocainta, sa nu-si mai incalte piciorul care strivise cuibul timp de trei ani, fie iarna, fie vara. Mai tarziu, sfantul s-a atasat unei comunitati monastice, apoi s-a retras in padure, unde s-a adapostit intr-o pestera, aproape de raul Lom, aducand, zi si noapte, rugaciunile si lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.

Intr-o buna zi, la trei veacuri dupa moartea Sfantului, o inundatie a facut ca apele raului Lom sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezile de piatra si a purtat cu el trupul Sfantului ramas nestricat, inapoi spre matca raului, atunci cand acesta s-a retras. Dupa alti o suta de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. In timpul sapaturilor, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita s-a vindecat pe loc. Trupul Sfantului a fost transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov.

Domnitorul Tarii Romanesti a trimis preoti si sfetnici ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii Domnesti. In timpul drumului spre Bucuresti, cand au ajuns aproape de Ruse, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Astfel, Sfantul s-a intors la Basarabov, in mijlocul satului, si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul a trimis alti oameni si a pus sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul a continuat sa faca, de-a lungul vremii, multe alte minuni.
Spre sfarsitul razboiului ruso-turc (1774), armata rusa a ajuns aproape de satul Basarabov. Generalul Piotr Saltikov a poruncit ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagi Dimitrie, prieten cu generalul, i-a cerut acestuia sa lase romanilor moastele Sfantului, spre mangaiere dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov a fost de acord si a luat numai o mana a Sfantului pe care a trimis-o la marea manastire Lavra Pecerska de la Kiev. Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului Mitropolit Chir Grigorie, in biserica cea mare a Mitropoliei de la Bucuresti. De indata s-au petrecut si alte minuni: razboiul lua sfarsit, iar ciuma ce bantuia inceta. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, Sfantul Dimitrie cel Nou este cinstit ca protector al orasului Bucuresti si al intregii tari. In fiecare an, la 27 octombrie, o multime imensa se aduna la Bucuresti pentru a praznui, timp de trei zile, sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou si ca sa cinsteasca nepretuitele-i moaste, din care izvoraste mereu o mireasma delicata.
Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov se gasesc in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, fiind expuse spre inchinare intr-o frumoasa racla de argint. Praznuirea Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului, are loc in 27 octombrie, la doar o zi dupa sarbatorirea Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvorator de Mir, din 26 octombrie.

Adresa Catedralei Patriarhale din Bucuresti: Aleea Dealul Mitropoliei, sector 4, Bucuresti, web: www.patriarhia.ro, e-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Catedrala Patriarhala este deschisa zilnic, intre orele 7.00-20.00. (Sfintele Slujbe se oficiaza dupa tipicul manastiresc).
In acest an, 2009, cu ocazia sarbatorii Sfantului Dimitrie cel Nou, au fost aduse din Grecia si moastelui Sfantului Vasile Cel Mare. De asemenea, au fost aduse si moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, Sfantului Grigorie Teologul si ale Sfantului Grigorie de Nyssa, credinciosii putand sa se inchine cu aceasta ocazie la moastele acestor sase mari sfinti. (Oana-Ilinca Moldoveanu)