Sfantul Nicolae, protectorul copiilor

Imprimare

Sfantul Nicolae, praznuit in 6 decembrie, este unul dintre cei mai iubiti sfinti, protectorul copiilor, al celor nevoiasi, al marinarilor si, in general, al tuturor calatorilor. Cu el incepe, de fapt, adevarata poveste a lui Mos Craciun. Sfantul Nicolae s-a nascut in secolul al III-lea, in satul Patara (aflat astazi pe coasta de sud a Turciei), intr-o familie instarita. Parintii, care l-au crescut in iubire pentru Dumnezeu, au murit in timpul unei epidemii, pe cand Sfantul Nicolae era inca destul de tanar. Ghidandu-se dupa cuvintele lui Iisus Hristos, Vinde tot ce ai si imparte banii saracilor, tanarul Nicolae si-a folosit mostenirea pentru a-i ajuta pe cei aflati in nevoie, pe cei bolnavi si suferinzi. Si-a pus viata in slujba lui Dumnezeu si a fost numit Episcop al Myrei (oras situat pe coasta Marii Mediterane, in Turcia de astazi). Vestea despre generozitatea sa, iubirea pentru copii si grija fata de marinari s-a raspandit repede in tinut.

In timpul domniei imparatului roman Diocletian, care i-a persecutat pe crestini, Episcopul Nicolae a suferit pentru credinta sa, fiind exilat si inchis. Dupa ce a fost eliberat, Sfantul Nicolae a participat la Conciliul de la Niceea din anul 325. A trecut la cele vesnice la 6 decembrie 343, in Myra, fiind inmormantat in catedrala orasului. Se spune ca din mormantul Sfantului a izvorat un ulei cu puteri tamaduitoare, ceea ce a sporit credinta oamenilor.
De-a lungul secolelor, s-au tesut multe legende in jurul vietii si faptelor Sfantului Nicolae. Una dintre cele mai cunoscute legende este povestea unui tata sarac, cu trei fiice de maritat. Odinioara, fetele nu se puteau marita daca nu aveau zestre, asa ca fetele acestui om sarac... In mod misterios, cu trei ocazii diferite, in casa lor a aparut insa cate o punga cu aur - valoarea zestrei fiecareia dintre fete. Se spune ca pungutele au fost strecurate in casa printr-o fereastra deschisa si ca au cazut in sosetele sau in pantofii asezati la foc pentru a se usca. De atunci si pana astazi, copiii isi agata sosetele si isi pregatesc ghetutele, asteptand cu entuziasm cadourile de la Sfantul Nicolae. Uneori, legenda nu vorbeste despre trei pungi de aur, ci despre mingi de aur. Asa se face ca unul dintre simbolurile Sfantului Nicolae este reprezentat de trei mingi de aur, transformate, astazi, in trei portocale.
Una dintre vechile povesti in care Sfantul Nicolae apare ca protector al copiilor se desfasoara tot in Myra, insa la mult timp dupa moartea Sfantului. Pe cand locuitorii cetatii Myra sarbatoreau ajunul praznuirii Sfantului Nicolae, o banda de pirati arabi au luat cu asalt orasul, furand obiectele de valoare din Biserica Sfantului Nicolae. La plecarea din cetate, au luat cu forta un baietel, Basilios, cu gand sa-l vanda ca sclav. Insa un emir l-a ales pe baiat ca paharnic, asa ca, timp de un an, Basilios l-a servit pe emir cu vin dintr-o cupa de aur. In anul urmator, mama baiatului a refuzat sa mai iasa in lume, coplesita de durerea pierderii unicului fiu. A continuat insa sa se roage Sfantului Nicolae acasa, in singuratate. In acest timp, pe cand Basilios isi indeplinea datoria de zi cu zi la curtea emirului, a trait o experienta minunata: Sfantul Nicolae i-a aparut baiatului inspaimantat, l-a binecuvantat si l-a dus inapoi acasa, in Myra.
Alte legende vorbesc despre legatura Sfantului Nicolae cu marea. In tinerete, Sfantul Nicolae a plecat in pelerinaj in Tara Sfanta. Acolo, pasind pe pamantul pe unde calcase Iisus Hristos, a meditat indelung la viata, Patimile si Invierea Mantuitorului. La intoarcerea spre casa, o furtuna puternica ameninta sa distruga corabia. Sfantul Nicolae s-a rugat cu credinta fierbinte, iar marinarii au fost uimiti vazand cum vantul si valurile se linistesc brusc. Astfel, Sfantul Nicolae a devenit protectorul marinarilor si al tuturor calatorilor.
Datorita marinarilor, cultul Sfantului Nicolae s-a raspandit in toata Europa. Popularitatea Sfantului a crescut in Evul Mediu, cand Sfantul Nicolae a devenit patronul a numeroase orase din Grecia, Italia, Franta, Germania, Austria, Elvetia sau Belgia. Dupa ce a fost botezat la Constantinopol in religia ortodoxa, in anul 987, cneazul Vladimir I al Rusiei a dus legendele si cultul Sfantului Nicolae in tara sa. Iar Sfantul Nicolae este si astazi cel mai indragit sfant din Rusia.
Mormantul din Myra al Sfantului Nicolae a devenit un loc de pelerinaj. Din cauza razboaielor din zona, multi crestini s-au temut ca accesul la mormant ar putea fi ingreunat. Asa s-a ajuns ca orasele italiene Venetia si Bari sa-si dispute dreptul de a adaposti moastele Sfantului Nicolae. In primavara anului 1087, navigatori din Bari au reusit sa fure moastele, aducandu-le in acest oras-port al Italiei. Deasupra criptei in care au fost depuse moastele Sfantului Nicolae s-a construit o biserica monumentala, iar multi oameni au venit din cele mai indepartate colturi ale Europei pentru a se inchina si a-i multumi Sfantului pentru nenumaratele minuni infaptuite. In Evul Mediu, altarul Sfantului Nicolae din Bari a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Europa. Pana in zilele noastre, pelerini si turisti din lumea intreaga vin la Bari pentru a vizita asa-numita Basilica di San Nicola.
De-a lungul timpului, Sfantul Nicolae a continuat sa fie venerat, atat in Biserica Ortodoxa, cat si in Biserica Catolica. In calendarul bisericesc ortodox saptamanal, ziua de joi este consacrata Sfintilor Apostoli si Sfantului Nicolae, ca model pentru toti ierarhii bisericii. Prin exemplul de generozitate fata de cei aflati in nevoie, mai ales fata de copii, Sfantul Nicolae ramane un model de viata pusa in slujba semenilor.

Sfantul Nicolae in jurul lumii
In Italia, festivalul de San Nicola are loc in mai, cand se comemoreaza aducerea moastelor Sfantului Nicolae la Bari. Cu aceasta ocazie, statuia Sfantului este purtata in procesiune pe strazile orasului Bari, din port pana intr-o mare piata publica. Festivalul dureaza o saptamana si include o slujba solemna in basilica in care se aduna sute de credinciosi.
In decembrie, in ajunul zilei Sfantului Nicolae, copiii din orasul Molfetta, situat pe coasta Marii Adriatice, asaza pe masa o farfurie in care pun scrisorile catre Sfantul Nicolae, in care specifica darurile mult dorite, promitand sa fie cuminti in noul an. In timpul noptii, Sfantul Nicolae le indeplineste dorintele, umpland farfuriile cu ciocolata, bomboane si alte delicatese. Pentru toti copiii, este o noapte magica, iar surprizele transforma dimineata urmatoare intr-o bucurie pentru toata familia.
Sfantul Nicolae nu are cum sa lipseasca nici din Franta. In regiuni precum Alsacia si Lorena sau Bretania, se spune ca Mos Nicolae aduce darurile pentru copii pe un magarus. Intreaga familie se pregateste de sosirea Sfantului Nicolae pe 6 decembrie, bunicii povestindu-le nepotilor despre viata si minunile Sfantului. Insa aici Sfantul Nicolae este insotit de asa-numitul Pere Fouettard, un personaj care lasa copiilor ce nu au fost cuminti nuieluse impodobite.
In regiunile romano-catolice din Germania, precum Bavaria, Sankt Nikolaus isi face aparitia ca episcop, purtand pe cap mitra specifica si avand o barba lunga. Casele sunt impodobite, copiii isi lustruiesc ghetutele in asteptarea Sfantului. In seara din ajun, copiii lasa in ghetute traditionala scrisoare, dar si morcovi pentru caii albi ai Sfantului. In timpul noptii, Sfantul Nicolae viziteaza casele tuturor copiilor, purtand cu sine o carte in care sunt consemnate toate faptele celor mici. Daca au facut fapte bune, Sfantul lasa in ghetute fructe, nuci sau dulciuri. Daca nu au fost cuminti, copiii gasesc cartofi, carbuni sau nuieluse. In alte zone din Germania, de exemplu, la Stuttgart, copiii se costumeaza in Mos Nicolae si merg din casa in casa cerand dulciuri, obicei asemanator celui de Halloween din Statele Unite ale Americii.

Sfantul Nicolae in Romania
In credinta populara, Sfantul Nicolae este cunoscut ca San-Nicoara. El pazeste Soarele, care incearca sa plece spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si lumina.
In tara noastra, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii isi lustruiesc ghetutele si le asaza langa usa sau pe pervazul ferestrelor, in asteptarea Sfantului Nicolae, care are cadouri, atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari, deopotriva. Daca in ghetute copiii gasesc o nuielusa, e semn ca trebuie sa fie mai cuminti. Pe 6 decembrie, se fac daruri prietenilor si celor aflati in nevoie.
La noi, sute de biserici au hramul Sfantului Nicolae, iar numele de Nicolae, Niculina sau, mai modernul, Nicoleta sunt foarte dese, lucru firesc dat fiind faptul ca Sfantul Nicolae este un sfant foarte mare si indragit.
Biserica Studentilor din Bucuresti are hramul Sfantului Nicolae. Este asa-numita Biserica Rusa, pe care merita sa o vizitati. Biserica Studentilor cu hramul Sfantului Nicolae se situeaza pe strada Ion Ghica, nr. 9, Sector 3, Bucuresti. (Oana-Ilinca Moldoveanu)