Sfantul Botez este Taina prin care pruncului care se boteaza i se iarta pacatul stramosesc. Prin cufundarea sa in apa sfintita se ingroapa omul vechi si are loc renasterea sa la o viata noua. Copilul devine, astfel, fiu al Bisericii lui Hristos. Pe langa ceremoniile religioase, de perioada imediat urmatoare nasterii si de Botez se leaga numeroase traditii si obiceiuri. In continuare, va prezentam cateva dintre aceste datini, asa cum au fost ele descrise de Simeon Florea Marian in studiul etnografic Nasterea la romani. Considerat unul dintre cei mai importanti folcloristi si etnografi romani, Simeon Florea Marian (1847-1907) a fost membru titular al Academiei Romane, creatia sa numarand atat culegeri de folclor din toate regiunile locuite de romani, cat si monografii despre traditiile romanesti asociate momentelor cruciale din viata omului (nasterea, nunta, moartea) si sarbatorilor crestine. In Suceava, pe strada care poarta numele ilustrului etnograf, la numarul 4, poate fi vizitat Muzeul Memorial Simeon Florea Marian.

Randuieli bisericesti dupa nastere
In prima zi dupa nasterea pruncului, preotul rosteste o rugaciune de sfintire a apei, prin care cere iertarea pacatelor, indepartarea rautatilor si vindecare. Se citesc apoi rugaciuni pentru iertarea pacatelor si curatirea femeii lauze. Apa sfintita este pastrata in casa in care locuieste copilul si se stropesc cu ea mama, copilul si restul familiei.
Dupa traditie, in a opta zi de la nastere, care este simbolul imparatiei lui Dumnezeu, nou-nascutul este dus la biserica, pentru a i se pune numele. Pruncul este insemnat de preot cu semnul Sfintei Cruci, la frunte, la gura si la piept. Apoi, se rosteste o rugaciune in care se pomeneste pentru prima data numele copilului, prin cuvintele: Sa se insemneze lumina fetei Tale peste robul Tau acesta (se rosteste numele) si sa se insemneze Crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui. Preotul ia copilul in brate si face cu el semnul Sfintei Cruci, cantand troparul si condacul Intampinarii Domnului.
La 40 de zile de la nastere, mama vine la Biserica pentru a i se citi, in pronaos, doua rugaciuni de curatire trupeasca si sufleteasca.

Bucuria nasterii
In popor, dupa momentul nasterii si dupa asa-numita slobozire a casei, exista obiceiul ca mama sa primeasca vizite. Moasa ii lega tinerei mame la gat un fir rosu, pentru a tine departe relele. In Bucovina, se obisnuia ca moasele sa faca un canaf de lana rosie si sa-l bata cu un cui deasupra usii. In Dobrogea, in pragul usii se implanta, in acelasi scop, un cutit, iar in leagan se puneau doua ace, pentru ca nou-nascutul sa fie ferit de spiritele rele. Traditia aceasta se pare ca ar fi mostenita de pe vremea romanilor, care aveau o zeita aparatoare a odaii in care se nascuse pruncul, numita Carna sau Cardea. Despre ea se credea ca sta la usa si la fereastra si nu lasa spiritele malefice sa intre in incapere. Printre atributele ei se numara si macesul, considerat aparator impotriva spiritelor rele, mai ales impotriva ielelor din mitologia romaneasca. Pentru ca nu in toate casele moasa avea la indemana maces, se obisnuia sa se agate deasupra usii un canaf rosu. Tot pentru a apara copilul si pe mama lui de spiritele necurate, in Bucovina traditia cerea ca, din ziua nasterii si pana dupa botez, in fiecare noapte sa arda neintrerupt o lumanare in casa unde s-a nascut pruncul.
Despre copilul care la nastere pica pe mana dreapta se credea ca toata viata lui va fi dreapta, in timp ce, daca pica pe mana stanga, va avea parte de multe incercari. Cand se nastea un baiat, se spunea ca de bucurie rad si chetorile de la casa, pentru ca baietii se pot lesne casatori. Cand se nastea o fata, se zicea ca peretii casei plang, pentru ca fata era vazuta ca o piatra in casa. Se credea, de asemenea, ca inca de la nastere, viata pruncului era scrisa in cer in cartea sortii, de unde si zicala asa i-a fost scris sau asa i-a fost soarta. Daca se nastea intr-un ceas bun, viata lui avea sa fie plina de noroc. Daca, din contra, se nastea intr-un ceas rau, toata viata avea sa fie nefericit. Daca un copil se naste duminica sau intr-un praznic mare, de exemplu in ziua de Craciun sau de Pasti, se crede ca este deosebit de norocos si ca va ajunge om de seama. Din contra, daca se naste sambata, se crede ca nu va trai mult. Tot la nastere, se spunea ca fiecare copil primeste cate o stea: atat timp cat steaua straluceste pe bolta cereasca, atat traieste si cel ce e guvernat de ea. De aici si credinta potrivit careia, ori de cate ori cade o stea moare un om.

Scaldatoarea, prima imbaiere a copilului
La putin timp dupa nastere, in mai multe regiuni avea loc asa-numita scaldatoare a nou-nascutului, cunoscuta drept scalda sau scaldusa in Bucovina, baie in Tara Romaneasca si ciupa in unele parti din Transilvania. Apa se punea la incalzit intr-un vas nou, pentru ca pruncul sa aiba voce frumoasa. Apa trebuia sa fie calduta, nicidecum fierbinte sau clocotita, pentru ca nu cumva nou-nascutul sa ajunga usuratic sau sa aiba parte de suparari si certuri. In covatica in care era asezat copilul se puneau un fir de busuioc de la Ziua Crucii (pentru ca pruncul sa fie curat, iubit si atragator ca busuiocul, mai ales daca era fata), unul sau mai multi bani de argint (ca sa fie scump si sa aiba noroc de bani), o floare de bujor (daca era baiat, ca sa fie rumen si voinic), o bucatica de fagure de miere (ca sa fie dulce la vorba ca mierea), o bucatica de paine (ca sa fie bun ca painea si ca sa aiba viata indestulata) si una de zahar (viata sa-i fie dulce ca zaharul), un ou (ca sa fie sanatos), putin lapte dulce (ca sa aiba pielea alba si curata) si agheasma (pentru a fi ferit de rau). In Tara Romaneasca, in prima scaldatoare se obisnuia sa se puna si flori, sare (ca simbol al prieteniei), untdelemn si o moneda (pentru belsug). In timp ce copilul era imbaiat, se rosteau urmatoarele cuvinte: daca era baiat – Sa fie sanatos/Si norocos/Si mintos/Si voios/Si frumos/Si dragastos/Si-nvatat/Si bogat/Om de treaba!, iar daca era fata – Sa fie sanatoasa/Si norocoasa/Si mintoasa/Si voioasa/Si frumoasa/Si dragastoasa/Si-nvatata/Si bogata/Femeie de treaba/Si luata la seama!. La capul copilului se mai asezau diferite obiecte si unelte, mai ales acelea de care pruncul avea sa se foloseasca mai tarziu, pentru a fi harnic si priceput la toate: carti si condei (ca sa prinda drag de invatatura), ac, ferastrau etc. Apa de la prima baita se obisnuia sa se arunce pe flori, pentru ca pruncul sa fie frumos ca florile, sau la radacina unui nuc, unui mar sau unui par, pentru ca nou-nascutul sa creasca si sa rodeasca si el asemenea acestor pomi.
Dupa ce era infasat, pruncul era inchinat la icoane si apoi incredintat mamei, care, mai ales daca nou-nascutul era fata, il lua in brate si ii spunea: Draga mamei, cum te iubesc eu, asa sa te iubeasca lumea! Sa fii norocoasa si frumoasa si orice lucru vei prinde in mana sa-ti fie drag a-l gati. In acelasi timp, mama ii punea degetul drept pe barbie si pe fiecare dintre cei doi obraji, pentru a-i face gropite.

Ursitoarele
Credinta in ursitoare este foarte veche, provenind din traditiile romanilor, care aveau trei zane asociate nasterii, Parcele, asemanatoare Moirelor din mitologia greaca. Atat grecii, cat si romanii, credeau ca aceste divinitati urzeau si, totodata, torceau firul vietii. Ursitoarele sunt, in credinta noastra populara, trei zane care vin sa-i meneasca nou-nascutului ursita, soarta. Despre ursitoare se credea ca vin in saptamana in care s-a nascut copilul, in noptile fara sot (a treia, a cincea si a saptea noapte). In Tara Romaneasca, se obisnuia sa se lase usile si ferestrele deschise pe timpul noptii, pentru ca ursitoarele sa poata intra in casa. Pentru a le imbuna pe ursitoare, in Transilvania se asezau pe masa o bucata de panza noua, un vas cu faina cernuta, sare, paine si un caier, in timp ce in Banat, in a treia noapte de la nastere, la capul pruncului se puneau o oglinda, un piaptan si o lingura cu untura. Se spunea ca ursitoarele intrau incet pe fereastra sau pe usa casei, se apropiau de leaganul in care dormea pruncul si ii teseau viitorul. Cea mai batrana dintre ursitoare, tinand in mana o furca, punea firul si invartea fusul. Ursitoarea mijlocie, soarta, torcea firul vietii si-l invartea pe fus. Cea mai mica dintre ursitoare, moartea, tinand in mana o foarfeca printre lamele careia trecea firul, taia firul vietii cand dorea ea.

Taina Sfantului Botez
Din cele mai vechi timpuri crestine, Sfanta Taina a Botezului a fost actul prin care cineva devenea membru al Bisericii. Botezul este conditia esentiala pentru primirea celorlalte Taine. Ceremonia religioasa se concentreaza in jurul momentului cufundarii pruncului in apa, de trei ori, in numele Sfintei Treimi (cele trei cufundari simbolizeaza cele trei zile petrecute de Hristos in mormant). Prin aceasta cufundare, copilul renaste la o noua viata, in Hristos. Randuiala botezului presupune pregatirea prin post (din partea nasilor si a parintilor), lepadarile sau renuntarea la omul cel vechi, prin exorcizarea fortelor demonice, marturisirea credintei adevarate prin rostirea de catre nasi a Crezului, Simbolul credintei, cufundarea in apa sfintita, simbol al mortii si Invierii in Hristos, al trecerii de la o existenta dupa trup la una dupa Duh, invocarea numelui Sfintei Treimi de catre preot, prin care cel nou botezat dobandeste chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Botezul se incheie cu Taina ungerii cu Sfantul Mir sau Taina Mirungerii, prin care cel botezat primeste pecetea harului Sfantului Duh. Dupa Botez, pruncului i se da Taina Sfintei Impartasanii, pentru ca renasterea spirituala dobindita prin botez sa fie implinita prin impartasirea cu trupul si sangele lui Hristos.
La inceputul epocii crestine, Botezul il primeau mai ales adultii, pentru ca lor le era adresata propovaduirea Sfintilor Apostoli si a ucenicilor acestora. Insa, in anul 253, este atestat cum un oarecare Fidus l-a intrebat pe Sfantul Ciprian, pe atunci episcop al Cartaginei, daca trebuia sa se astepte ziua a opta pentru Botezul unui prunc. Intrebarea dovedeste ca exista deja practica botezarii pruncilor la opt zile. Sfantul Ciprian stabileste, cu prilejul celui de-al treilea sinod cartaginez, ca Botezul sa fie administrat imediat dupa nastere.

Datini asociate Botezului
De aici, probabil, vin si obiceiurile romanesti asociate acestui moment. Daca pruncul era sanatos, nu era botezat imediat dupa nastere, ci in a opta zi sau chiar mai tarziu. Daca insa era firav, se boteza cat mai curand, pentru ca nu cumva sa moara nebotezat. Daca era in pericol, moasa putea sa-l boteze si in lipsa preotului, stropindu-l cu apa sfintita si rostind corect formula botezului. In astfel de cazuri, in Bucovina si Transilvania baietii primeau numele Ioan, iar fetele – Maria.
Obiceiul de a pune nasi de botez copilului este foarte vechi, datand din timpurile apostolice. Dorinta de a primi botezul, credinta, pocainta si cunoasterea elementara a adevarurilor de credinta, conditii pe care trebuia sa le indeplineasca orice adult care primea Botezul, sunt asumate, in cazul pruncului, de nasi. Se crede ca cel ce aduce copilul la botez si il reprezinta in timpul ceremoniei este responsabil in fata lui Dumnezeu, a bisericii si a copilului. Acela garanteaza pentru educarea pruncului in valorile crestine, si, dupa cum spunea Sfantul Augustin, nasii sunt datori nu numai sa-si indemne finii cu vorbe, ci sa le fie chiar ei pilda vie printr-o viata placuta lui Dumnezeu. Nasii sunt persoanele care fac marturisirea de credinta, prin rostirea Crezului, in locul si in numele celui ce se boteaza. Fiecare crestin adevarat are datoria de a fi nas la un moment dat, pentru ca exista o credinta potrivit careia, pentru fiecare copil botezat ti se iarta un pacat. Rudenia spirituala creata prin botez este considerata chiar mai puternica decat cea de sange.
Nasii sunt responsabili cu pregatirea obiectelor trebuitoare in timpul slujbei Botezului. Lumanarile erau facute, odinioara, chiar de nasi, din ceara curata, alba sau galbena. Erau impodobite cu flori naturale, cu busuioc si panglici de matase colorate. Dupa ce era scos din cristelnita, pruncul era infasat intr-o bucata de panza alba sau intr-un stergar frumos, numit crijma. Din aceasta panza se facea apoi camasa copilului botezat, atunci cand acesta ajungea la 3-4 luni. Traditia cerea ca panza de la Botez sa fie pastrata cu mare grija, pentru a se aseza pe fata respectivului in momentul mortii sale.
Inainte de plecarea spre biserica, nou-nascutul era scaldat si infasat intr-o camasa de-a tatalui, daca era baiat, sau de-a mamei, daca era fata. Pe piept i se aseza o bucatica de paine si una de sare, uneori chiar si bani, pentru ca toata viata sa aiba parte de tot ce e mai bun. Nasa il lua in brate si pornea cu el spre biserica, spunand: Duc un pagan ca sa aduc un crestin. La intoarcere, zicea: Am dus un pagan si am adus un crestin. Pe drumul spre biserica, nasa era atenta la ce oameni intalnea. Se credea ca asa cum erau oamenii care ii ieseau in cale, asa avea sa fie si pruncul cand va creste mare.
In biserica, nasa pune mana dreapta a copilului pe cartea preotului, rugandu-l pe Dumnezeu ca si finul ei sa ajunga om invatat. In unele parti ale Bucovinei, se credea ca plansetul copilului din momentul citirii rugaciunilor de lepadare de Satana era provocat de diavol, care vrea sa-l imbolnaveasca pe copil. Insa, oricat de tare ar plange pruncul, nimic rau nu i se putea intampla. In unele parti din Transilvania, se crede ca, daca pruncul tace si nu plange in aceste momente, e semn rau.
Daca la Botez sunt doi nasi, amandoi tin pruncul, pe rand: mai intai, nasul mai de seama, in timpul citirii rugaciunilor si pana dupa rostirea formulei de botez, apoi celalalt nas, in timpul Tainei Sfantului Mir. Daca boteaza un barbat si o femeie, pruncul este tinut mai intai de nas, apoi de nasa (nasa este cea care il tine intotdeauna dupa scoaterea din cristelnita). In Bucovina si Moldova, mai multi copii care se boteaza in aceeasi apa sfintita se considera frati de botez. Daca este vorba despre baieti si fete, acestia nu se pot casatori intre ei. In Tara Romaneasca, se credea ca nu numai copiii botezati in aceeasi apa sunt frati, ci si cei botezati de aceiasi nasi.
In unele zone din Transilvania, dupa ce s-au intors de la biserica, nasa asaza copilul pe masa si ii cheama pe parinti sa-l ridice: il ridica tatal, daca e baiat, sau mama – daca e fata. In alte locuri din Transilvania, copilul este incredintat festiv parintilor, care primesc daruri din partea oaspetilor. In aceeasi zi, datina cere ca parintii sa dea o masa imbelsugata, in onoarea nasilor, numiti si cumetri, de unde si numele mesei, cumetrie.

Alegerea numelui
De obicei, parintii sunt cei care aleg numele pe care vor sa-l dea copilului. In unele zone, nasii sunt cei care dau numele de botez. Daca pruncul s-a nascut intr-o zi insemnata, i se da, de regula, numele sfantului sarbatorit in ziua respectiva.
Daca pruncul era atacat de un spirit necurat sau era bolnav, se obisnuia ca numele sa-i fie schimbat, crezandu-se ca astfel se indepartau de el atat spiritul, cat si boala. In Bucovina, unul din membrii familiei lua copilul si il ducea intr-un loc, unde ii schimba numele de botez. La intoarcere, il dadea mamei spunand ca i-l daruieste si rostindu-i noul nume. Potrivit unei alte traditii, mama dadea copilul, printr-o fereastra deschisa, unui membru al familiei care astepta afara. Mama zicea, pronuntand numele nou pe care il doreste: Iaca, aici ai pe X, ti-l vand cu atata! Cel de-afara, dandu-i banii, lua copilul pe fereastra in brate si intra cu el pe usa. Procedura aceasta se repeta de trei ori. In Bucovina, cele mai folosite nume in astfel de ritualuri erau cele provenite de la fiare salbatice: Lupu, Lupusor, Ursu, Ursa, Lupa. (Foto: Catalin Ovreiu)