Vineri, 16 Nov

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Traditii Legende, datini si obiceiuri Sfantul Ilie, Mosii de Santilie si Saptamana Parliilor

Sfantul Ilie, Mosii de Santilie si Saptamana Parliilor

Email Imprimare

Sfantul Ilie se sarbatoreste pe 20 iulie, in fiecare an, fiind considerat, in traditia populara, divinitate a fulgerului si dusman al fortelor malefice. Conform etnografului Marcel Laptes, poporul il celebreaza pe Sfantul Ilie ca fiind patronul verii caniculare si al framantarilor meteorologice, deoarece racoreste atmosfera desfacand ploile si fulgerand demonii.

Sarbatoarea Sfantului Ilie aduce cu sine o serie de interdictii si obiceiuri crestine sau pagane:
- cand ploua cu tunete si fugere, satenii din Tara Hategului infig in pamant un toiag cu maner de metal;
- nu se taie mere cu cutitul de Sfantul Ilie deoarece se considera ca urmatoarele 7 zile vor aduce furtuni crancene si grindina;
- copiii nu au voie sa arunce mere in sus, ca sa nu atraga grindina asupra holdelor;
- de Sfantul Ilie se duc la biserica, spre sfintire, mere, prune si pere varatice pentru a atrage belsug de rod si in anii urmatori;
- femeile nu aprindeau deloc focul in vatra si nici nu lucrau de Sfantul Ilie de teama ca sfantul le va pedepsi cu trasnet si grindina.
In mitologia romaneasca, sarbatoarea Sfantului Ilie se extinde prin Saptamana Parliilor, Parliile fiind cele 3 surori ale lui Santilie; cele 3 divinitati care parjolesc recoltele celor care nu le respecta zilele ce se sarbatoresc in perioada 20 - 22 iulie.

Mosii de Santilie
In ajunul sau in ziua de Sfantul Ilie se sarbatoresc Mosii de Santilie, cand femeile care au copii morti dau de pomana: mere, covrigi, colaci, mancaruri preparate si insotite de lumanari aprinse.
Se credea ca in aceasta zi sufletele mortilor, indeosebi sufletele copiilor, s-ar intoarce acasa pentru a fi ospatate de cei vii. Tot acum se curata mormintele in cimitire, se impart vase de lut pline cu mancare sau apa.
Considerat si patron al merelor verzi, timpurii, Santilie da dezlegare la consumul acestor fructe.
De aceea, de Sfantul Ilie se prepara, in mod traditional, placinta cu mere santiliesti.

Placinta cu mere santiliesti
Ingrediente pentru aluat: 250 g faina alba, 140 g unt, 6 lingurite apa rece, un varf de cutit sare.
Ingrediente pentru umplutura: 4-5 mere, zahar dupa gust, scortisoara - optional.
Mod de preparare a umpluturii: Merele se spala, se curata si se dau pe razatoarea mare. Peste merele razuite se pune zaharul si se lasa sa se topeasca in timp ce se prepara aluatul.
Mod de preparare a aluatului (varianta 1): Se cerne faina intr-un castron si se amesteca bine cu apa si sare, apoi se framanta pana devine un aluat moale. Se intinde aluatul, se adauga untul si se inveleste bine in aluat, apoi se framanta aluatul energic pana ce se topeste untul.
Mod de preparare a aluatului (varianta 2): Se cerne faina si sarea intr-un castron, apoi se adauga untul rece taiat in bucatele; se amesteca totul cu mana sau cu un mixer pana ce are consistenta unui pesmet. Se adauga apa rece si se framanta pana ce se obtine un aluat dens, insa usor de modelat. Indiferent de modul in care a fost preparat, aluatul trebuie sa fie suficient pentru o placinta coapta intr-o tava rotunda cu diametrul de 25 de centimetri.
Dupa preparare, se imparte aluatul in doua bucati: prima bucata de aluat se intinde in tava si se da la copt, iar a doua bucata de aluat se pastreaza pe masa. Dupa ce bucata de aluat de la cuptor este pe jumatate coapta, se adauga umplutura din mere si zahar, apoi se inveleste cu a doua bucata de aluat.
Se coace la foc moale timp de 40 - 60 de minute (in functie de cuptor).
Secretul bucatarului: Pentru ca umplutura sa aiba un gust mai bun si sa nu "lase apa", merele se vor taia bucati mai mari sau se vor rade sub forma de fasii sau felii, pe razatoarea cu o singura crestatura. Cand este gata placinta cu mere santiliesti, trebuie sa fie perfect desprinsa de marginile tavii (care nu se unge cu nimic inainte de a pune foaia).
Mod de servire: Se poate presara zahar peste placinta si se taie in bucati cand este complet rece.
Traditii si obiceiuri identificate si promovate in cadrul campaniei de comunicare online Cultura si tainele painii, derulate de Russenart Communications si Gold Maya. (Foto: crestinortodox.ro)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.