Ziua Sfantului Elisei este a doua sarbatoare dedicata graului de catre taranii romani, fiind numita si Aliseiul Graului. Despre Sfantul Elisei se spune ca e servitorul Sfantului Ilie şi al lui Dumnezeu, fiind la origine agricultor. A fost un proroc care a primit cojocul lui Ilie si face minuni cu el, despartind si Marea Rosie prin care a trecut ca pe uscat.

In 12 iunie, in satele de pe Valea Muresului Inferior, la mijloc de arsita, se sarbatorea Ziua Sfantului Onufrie. Conform etnografului Marcel Laptes, ziua era importanta ca apogeu al verii si energiilor faste ce patentau recoltele campului cu semnul fertilitatii, dar si pentru combaterea daunatorilor, rozatoarelor, viermilor, insectelor etc. Batranele de la sate o numeau Ziua Soarecilor, ca acum se praseau cata frunza si iarba si nici o muiere nu facea mancare, ca sa nu fie soareci multi in holda... asa se credea... si nici viermii sa nu intre in fructele livezilor, conform marturiilor culese din teren de etnograful Marcel Laptes.

Ca sa fie siguri ca Dumnezeu ii va ajuta si va da rod bun spicelor (graul fiind ingredientul de baza al alimentului sfant – painea), taranii au transformat zilele a doi dintre Sfintii marunti in doua sarbatori pentru grau, una in ziua Sfantului Apostol Vartolomeu - Sarbatoarea Graului sau Vartolomeu' Graului, si alta de Sfantul Proroc Elisei - Eliseul Graului. Vartolomeu’ Graului este o sarbatoare estivala mai putin practicata in prezent, fiind semnalata in calendarul crestin-ortodox pe 11 iunie drept Sfintii Apostoli Vartolomeu si Varvara, cand locuitorii satelor ziceau ca vara se intoarce cu fata la iarna.

Mosii de vara reprezinta o sarbatoare precrestina care precede Duminica Rusaliilor (sambata inaintea Rusaliilor) si care face parte din vechiul cult al Mosilor si stramosilor. Conform lui Romulus Vulcanescu (Mitologie romana), poporul roman a pastrat un cult complex (domestic, comunitar, funerar, sarbatoresc si ludic) acestor mosi si stramosi, mentinut prin transmiterea din generatie in generatie, pana la inceputul secolului XX. Intre comunitatea viilor si a mortilor s-a pastrat o permanent legatura in viata poporului roman, prin pomelnice, praznice, pomeni, sambete ale mortilor si sarbatori funerare. Conform etnografului si folcloristului roman Simion Florea Marian, cultul mosilor la romani cuprinde pomeni si jertfe aduse acelor morti care s-au identificat cu destinele comunitatilor.

Sfantul Botez este Taina prin care pruncului care se boteaza i se iarta pacatul stramosesc. Prin cufundarea sa in apa sfintita se ingroapa omul vechi si are loc renasterea sa la o viata noua. Copilul devine, astfel, fiu al Bisericii lui Hristos. Pe langa ceremoniile religioase, de perioada imediat urmatoare nasterii si de Botez se leaga numeroase traditii si obiceiuri. In continuare, va prezentam cateva dintre aceste datini, asa cum au fost ele descrise de Simeon Florea Marian in studiul etnografic Nasterea la romani. Considerat unul dintre cei mai importanti folcloristi si etnografi romani, Simeon Florea Marian (1847-1907) a fost membru titular al Academiei Romane, creatia sa numarand atat culegeri de folclor din toate regiunile locuite de romani, cat si monografii despre traditiile romanesti asociate momentelor cruciale din viata omului (nasterea, nunta, moartea) si sarbatorilor crestine. In Suceava, pe strada care poarta numele ilustrului etnograf, la numarul 4, poate fi vizitat Muzeul Memorial Simeon Florea Marian.

Craciunul reprezinta o provocare pentru crestinul zilelor noastre, care are de ales intre dobandirea darurilor trecatoare sau a celor vesnice, intre aparenta si realitate. Ne este tot mai greu sa deosebim falsul de real intr-o societate ce promoveaza atatea forme fara fond si "valori" fara continut. Societatea de consum si mijloacele mass-media ne "sufoca" in aceasta perioada cu o multitudine de „substitute”, in detrimentul spiritului autentic al Craciunului: abundenta de Mosi Craciuni comerciali, berea cu "gust de Craciun", "spiridusii", saniile trase de reni, targurile de Craciun, marile reduceri din magazine, megashow-urile din pietele publice.

In fiecare an, la 20 iulie, lumea crestina il cinsteste pe Sfantul Ilie, unul dintre cei mai mari profeti ai Vechiului Testament. Sarbatoarea lui Sant-Ilie, asa cum mai e cunoscuta in popor, este insotita nu numai de vreme capricioasa si de dezlegarea la mere, ci si de unele dintre cele mai originale traditii din zestrea romanilor.
Sfantul Ilie s-a nascut in tinutul Tesvi, din Galaad (pe teritoriul Iordaniei de astazi), de unde si numele de Tesviteanul, in familia unui preot al Legii Vechi. Sfantul Prooroc Ilie a venit pe lume cu aproximativ 900 de ani inainte de Iisus Hristos, intr-o perioada grea a istoriei poporului ales, in vremea cultului idolilor. Activitatea Sfantului Ilie s-a desfasurat in regatul Israel din Samaria, unde a fost trimis de Dumnezeu pentru a-i vesti regelui Ahab marea seceta. In loc sa se pocaiasca, regele a incercat sa-l ucida pe prooroc. Dumnezeu l-a ascuns intr-o pestera, langa un parau, unde sfantul a fost hranit de un corb, apoi Ilie a ajuns la o vaduva din Sarepta Sidonului (sudul Libanului de astazi), unde a inceput sa faca minuni: l-a inviat pe fiul vaduvei si i-a inmultit faina si uleiul.

In traditia populara, ziua de 24 iunie, care in calendarul ortodox marcheaza Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, este cunoscuta sub numele de Sanziene sau Dragaica. Este sarbatoarea care marcheaza inceputul verii, pentru ca pe 21 iunie are loc solstitiul de vara.
Pe 21 iunie, Soarele se afla pe bolta cereasca in cel mai inalt punct deasupra Ecuatorului. Pe pamant, este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta. In aceasta perioada magica a anului, orice muritor care bate la vamile vazduhului poate sa intre in Imparatia Cerurilor purtand pe cap o coronita impletita din flori galbene sau avand in mana un fir de sanziana. Noaptea de Sanziene este una cu adevarat fantastica: o noapte a focurilor de vara, care se inalta in vazduh, pentru ca este vara atat pe pamant, cat si in cer.

Sarbatoarea Sfintelor Pasti este strans legata de ouale inrosite sau incondeiate. Traditia incondeierii oualor face parte din bogata zestre culturala a poporului roman. Desi, in zilele noastre, migaloasa activitate a incondeierii oualor a fost inlocuita cu vopsirea lor, obiceiul, incarcat de semnificatii spirituale, persista la sat, unde traditia este valorificata, an de an, de mici si mari.
Obiceiul de a face cadou oua colorate la marile sarbatori sezoniere, in special la Anul Nou, este atestat cu multe secole inainte de Hristos. In ceremoniile antice de reinnoire a timpului, oul, mai ales cel colorat, era perceput ca un element generator de viata, asociat conceptiilor cosmogonice care compara Universul cu un ou. Arhetipul oului, frecvent la toate popoarele antice, a fost preluat de crestinism, unde oul colorat si impodobit devine simbolul Mantuitorului Hristos, biruitorul mortii. Intreaga natura rezoneaza cu Patimile lui Hristos, ea renascand, triumfatoare, odata cu Invierea Mantuitorului.

Martisorul reprezinta una dintre cele mai vechi sarbatori ale poporului roman, obiceiul fiind cu mult anterior crestinismului si aflandu-se in legatura cu scenariul ritual al noului an agrar, celebrat de la 1 martie. Sarbatoarea si-a pierdut insa, din pacate, complet vechile semnificatii. Astazi, martisorul reprezinta un simbol al dragostei si al prieteniei, un semn de apreciere si respect. S-a pierdut insa complet, cel putin in zona urbana, caracterul lui de talisman cu intreaga sa incarcatura magica. Astazi, drept martisor se fac cadou cele mai felurite obiecte, uitand cateodata sa se ataseze chiar si traditionalul snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu. Initial, martisorul reprezenta o amuleta formata din pietricele vopsite in alb si rosu sau dintr-o moneda rotunda de argint sau de aur, plasata pe un fir alb-negru sau alb-albastru, astazi impunandu-se insa varianta - si ea traditionala - de alb-rosu.

Inceputul primaverii este legat, pentru noi, romanii, de o traditie autentica, ce se pierde in negura timpului. Traditia poporului roman asociaza zilele cuprinse intre 1 si 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale traditionale si garantie a vietii vesnice. In credinta populara, babele sunt inzestrate cu puteri magice, care le permit sa influenteze starea vremii. Cea mai cunoscuta dintre aceste batrane fabuloase este Baba Dochia, cea care, în primele zile ale lui martie, incepe sa dezbrace, unul cate unul, cele noua cojoace care i-au tinut de cald in friguroasele luni de iarna.

Acum mai bine de doua mii de ani, intr-o pestera din Betleem, s-a intamplat un eveniment pentru multi neasteptat, care avea sa schimbe soarta intregii omeniri pana azi si probabil ca o va schimba inca multi ani de acum incolo. S-a intamplat, de fapt, o minune. Adevarata minune a Craciunului. Atunci, in pestera saraca, aproape nebagat in seama, Hristos Mantuitorul Dumnezeu se face Om dupa trup, pentru ca omul, adica noi, sa ne facem dumnezei dupa har. De atunci, in fiecare an de Craciun, in Biserici, dar si in casele fiecaruia dintre noi, Hristos asteapta sa isi gaseasca salasul, nadajduind fara incetare in minunea pesterii primitoare. Minunea Craciunului. (Diacon Cosmin Pricop, Foto: Stock.XCHNG)

Oricat de moderni am dori sa parem, nu putem nega frumusetea si originalitatea traditiilor romanesti. Unele dintre cele mai apreciate traditii ale noastre, chiar si de catre strainii care ne viziteaza tara, sunt cele legate de nunta. Transilvania este una dintre regiunile care se remarca printr-un repertoriu extrem de variat de traditii de nunta, de la etapele premergatoare, precum petitul, la obiceiurile de dupa ceremonie.

Seria traditiilor autentice romanesti de celebrare a innorii timpului in prag de primavara se continua, in aceasta luna, mai exact pe data de 17 martie, cu sarbatoarea cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Alexii.  Numele traditiei deriva de la Cuviosul Alexie, sfant care a trait in Imperiul Roman al secolelor IV-V si care, datorita inaltei sale vieti duhovnicesti, a fost supranumit Omul lui Dumnezeu sau Alexie cel Cald. Cunoscut ca sfant facator de minuni pe ape, Cuviosul Alexie este considerat si patronul vietuitoarelor care ierneaza sub pamant, sub pietre, in scorburi, sub scoarta copacilor.

Venirea primaverii inseamna redesteptarea la viata si inceperea unui nou ciclu al naturii. Este o renastere generala si un prilej de bucurie. Mai demult, ziua de 14 februarie era numita Ziua Nuntii Pasarilor, oamenii crezand ca in aceasta zi pasarile isi aleg perechea. Este, asadar, o zi inchinata dragostei. La noi ea este legata de Dragobete, Vrajitorul Iubirii, care era serbat la diferite date intre jumatatea lui februarie si sfarsitul lui martie. In multe parti Dragobetele este sarbatorit pe 24 februarie.
Daca Dragobetele este o mostenire pe care o avem de la daci, la romani, tot la inceput de primavara, la mijlocul lui februarie se organizau Serbarile Lupercalia care au condus in timp la Valentine’s Day, sarbatoare ce a cucerit astazi toate continentele.

La 6 ianuarie, Biserica Ortodoxa praznuieste Botezul Domnului sau Boboteaza, zi care incheie ciclul sarbatorilor de iarna. Sarbatoarea reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare. Boboteaza mai este cunoscuta sub numele de Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului sau Descoperirea Cuvantului Intrupat.

La raspantia dintre Brumarel (octombrie) si Brumar (noiembrie), noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie sta sub semnul luminii. Cu ocazia Luminatiei, asa cum este cunoscuta, in popor, Ziua Mortilor, cimitirele din Ardeal, Banat si Maramures se transforma in oaze de lumina, datorita sutelor de lumanari aprinse in memoria celor trecuti in eternitate. In calendarul catolic, Luminatia se numeste Sarbatoarea tuturor sufletelor. Desi, la origine, este o sarbatoare catolica, occidentala, a fost adoptata si in Transilvania, indiferent de confesiunea religioasa a locuitorilor (ortodocsi, catolici sau protestanti).

In fauna mitologica romaneasca, Pasarea Maiastra este considerata regina pasarilor, mesagera a zanelor. Ca orice fiinta supranaturala inzestrata cu puteri magice, este destul de scumpa la vedere, frumusetea ei unica si lumina celesta pe care o raspandeste incantand doar privirea celor cu adevarat privilegiati. Despre cantecul ei, care nu rasuna decat in singuratate, se spune ca ar intineri orice ascultator.