Sfantul Andrei, cel dintai chemat la apostolie

Imprimare

Sfantul Andrei, cel intai chemat la apostolie, praznuit in fiecare an in 30 noiembrie, era fratele lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, amandoi fiind fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor, si amandoi s-au numarat printre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia din pustiul Iordanului.
Sfantul Andrei a fost martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la convorbirea dintre Iisus si Ioan Botezatorul, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul raului cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul Apostol si Evanghelist), carora le-a spus din nou: Iata Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1,36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, din dorinta de a-L cunoaste. Iisus i-a observat si i-a intrebat: Ce cautati? La care ei au zis: Invatatorule, unde locuiesti? Iar El le-a raspuns: Veniti si veti vedea. L-au urmat si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei l-a anuntat apoi si pe fratele sau, Simon Petru, ca L-a gasit pe Mesia (Ioan 1,41).

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon, ce se numeste Petru, si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).
Sfantul Andrei mai este amintit de Sfintele Evanghelii doar de doua ori: la momentul inmultirii painilor, cand el L-a instiintat pe Mantuitorul Iisus Hristos ca in multime era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar, cand, impreuna cu Filip, L-au instiintat pe Domnul ca niste greci, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).

Pescarii de oameni si predicarea Evangheliei
Alaturi de ceilalti ucenici, Sfantul Andrei L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, fiind martor la minunile pe care le-a savarsit, ascultand cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, suferind alaturi de ceilalti Apostoli atunci cand Iisus Hristos a fost prins, judecat si rastignit pe Cruce. Tot alaturi de ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei s-a bucurat cand a aflat de minunea Invierii din morti si cand L-a vazut pe Domnul inviat si apoi cand li s-a aratat in Galileea, cand Apostolii au primit porunca predicarii Evangheliei catre toate neamurile (Matei 28, 19).
In urma poruncii Domnului de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa Pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii Crestine la Ierusalim, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si scrierilor unor istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, pe teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra, cunoscut si sub numele de Scitia (Scythia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre.
(In secolele VII-VI i.H., in aceste teritorii, locuite de geto-daci, se asezasera colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre: Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia) si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. H., s-au asezat aici si triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, asimilata treptat de autohtoni, triburi care au dat teritoriului respectiv numele de Scitia.
In anul 46 d. H., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat provinciei Moesia Inferioara - Bulgaria rasariteana de azi -, iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, acest teritoriu a devenit provincie separata, sub numele de Scythia Minor.)
Inainte, Sfantul Andrei predicase in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile de la Dunare si Marea Neagra.
Traditia potrivit careia Sfantul Apostol Andrei a predicat in aceasta zona este sustinuta de o serie intreaga de scriitori bisericesti. In lucrarea sa, Viata si petrecerea sfintilor, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scria ca Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul), Tracia si Macedonia, Tesalia, si, sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat.
Colinde, legende si obiceiuri din Dobrogea si din stanga Prutului (Basarabia) sustin evanghelizarea populatiilor de pe tarmul apusean al Marii Negre de catre Sfantul Andrei. Una dintre aceste colinde aminteste de schitul sau manastirea Apostolului. Sunt mentionate, de asemenea, ape si locuri, precum Paraiasul Sfantului Andrei sau Pestera Sfantului Andrei, aflata in apropiere de granita romano-bulgara. Sfantul Andrei a hirotonit preoti si episcopi, asemenea Sfantului Apostol Pavel. Astfel se explica faptul ca cea mai veche episcopie de pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi).

Crucea Sfantului Andrei
Scrierile bisericesti vechi spun ca Sfantul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud. Trecand prin Tracia, a ajuns in Bizant, la Constantinopol, iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana in orasul Patras din Grecia de azi. Acolo a suferit o moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X (cunoscuta pana azi drept Crucea Sfantului Andrei).
Inca de la sfarsitul secolului al II-lea, Biserica a stabilit ca data de praznuire a patimirii sale ziua de 30 noiembrie. Anul martiriului sau nu se cunoaste cu exactitate: unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii - mult mai tarziu, pe la sfarsitul veacului apostolic.
Prin anii 356-357, cu prilejul sfintirii bisericii Sfintii Apostoli, moastele Sfantului Andrei au fost mutate din Patras la Constantinopol, capitala a Imperiului roman de Rasarit. Mai tarziu, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului in secolul al IV-lea, scria ca, in a doua jumatate a secolului al IV-lea, particele din sfintele sale moaste au fost oferite bisericilor italiene din Milano, Nola si Brescia. Dupa Cruciada a IV-a, din 1204, cand la Constantinopol s-a creat o Patriarhie latina, cardinalul Petru din Capua a hotarat ca moastele Sfantului Andrei sa fie asezate in Catedrala din Amalfi (Italia). In 1462, in timpul Papei Pius al II-lea, capul Sfantului a fost asezat intr-o biserica din Roma, de unde, pe baza unei decizii a Vaticanului, in semn de fraternitate crestina, a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind asezat, in cadrul unor festivitati religioase, in biserica cu hramul Sfantul Andrei din orasul Patras.
Socotit de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol intemeietor al acestui scaun apostolic, Sfantul Apostol Andrei se bucura astazi de o cinstire deosebita in Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat in teritorii care apartin acestor tari. In Biserica Ortodoxa Romana, Sfantul Andrei este considerat nu numai cel dintai chemat la apostolie, ci si Apostolul neamului si al Ortodoxiei romanesti.

Legende si superstitii de Sfantul Andrei
Noaptea din ajunul praznuirii Sfantului Andrei sta sub semnul unor obiceiuri menite sa protejeze oamenii, animalele si gospodariile. Ajunul Sfantului Andrei este considerat un moment in care bariera dintre lumea vazuta si cea nevazuta se ridica. La Andreiu' cap de iarna, cum este numit in Bucovina, are loc interferenta planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenta oamenilor putand fi intoarse de la parcursul lor firesc. Se crede ca in aceasta noapte umbla strigoii sa fure mintile oamenilor, mana vacilor si rodul livezilor.
Pentru a se pazi de pericole, taranii recurg la usturoi: casa, grajdul, usile si ferestrele sunt unse cu usturoi pisat, menit sa alunge patrunderea duhurilor rele in oameni si animale. In aceasta noapte are loc asa-numitul obicei al pazitului usturoiului: fete si flacai vegheaza si petrec, pentru a conferi usturoiului calitatile necesare indepartarii primejdiilor. De asemenea, se crede ca usturoiul va servi drept remediu terapeutic si ca va aduce petitori, daca este purtat la brau.
Tot in aceasta noapte, pentru a testa rodnicia livezilor si a campurilor, se aduc crengute de visin in casa (care vor inflori pana la Craciun) sau se pun boabe de grau la incoltit in farfurii mici.
Fetele incearca sa-si afle ursita: ele cauta chipul viitorului sot in forma pe care o ia plumbul sau cositorul topit si apoi brusc solidificat prin turnarea in apa, stau peste noapte in fata unei oglinzi, marginite de doua lumanari, pana ce zaresc chipul celui menit, sau pun busuioc sub perna si apoi se culca, sperand sa-si viseze sotul.

Noaptea strigoilor
Ajunul praznuirii Sfantului Andrei este cunoscut in popor ca Noaptea strigoilor. Este o noapte de spaima, cand se spune ca spiritele mortilor ies din morminte. Strigoii sunt foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor lor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Prin unele parti, se crede ca strigoii iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. De aceea, femeile au grija ca astfel de unelte sa nu fie lasate afara. Se mai spune ca in aceasta noaspte strigoii danseaza la raspantiile de drum, pana la cantatul cocosilor, sau ca se bat cu strigoii-vii, asa-numitii strigoi-oameni, care se recunosc a doua zi dupa zgarieturile de pe fata. (Oana-Ilinca Moldoveanu)