Casa ultimului strajer al regelui Mihai

Imprimare

La numai cateva sute de metri de Cismigiu, cel mai central parc al Capitalei, se ascunde o bijuterie arhitecturala construita la sfarsitul secolului al XIX-lea. Situata pe strada Stirbei Voda, casa Nicolescu a fost de partea norocoasa a istoriei. A scapat de marea demolare ordonata in 1987 de Nicolae Ceausescu, iar povestea ei, care a inceput inca din anul 1890, merge mai departe. Acum isi cauta un nou proprietar care sa ii redea farmecul de altadata.

Iar potentialul ei de a deveni unul dintre imobilele emblematice ale zonei este evident. Inconjurata de o curte de peste 500 mp, somptuoasa resedinta are o suprafata de 1.150 mp, impartita in 16 camere uriase, cu o dispunere circulara, in care se remarca arcadele si coloanele de dimensiuni impresionante pentru o casa particulara. Insa nu doar trasaturile arhitecturale ii confera noblete. A apartinut generalului Constantin D. Nicolescu, un nume legendar al Armatei Romane.
Decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai inalta distinctie militara de razboi a Romaniei, dar si ultimul sef al Casei Militare Regale, institutia care pana in 1947 a asigurat paza Majestatii Sale Mihai I, generalul Nicolescu a fost, totodata, una dintre figurile marcante ale opozitiei anticomuniste din perioada postbelica.
Mai multe detalii gasiti pe artmarkhistoricalestate.ro