Minunea de a fi mama

Imprimare

O simpla raceala netratata la timp a dus la un verdict dureros: Nu o sa poti avea copii! Am simtit atunci ca cerul a cazut peste mine, mai ales ca atat eu, cat si sotul ne doream foarte mult un copil. Sotului nu i-am zis, de teama sa nu ma paraseasca, si m-am inchis in mine cu aceasta problema. Timpul tot trecea, iar eu nu mai ramaneam insarcinata. Incepuse de-acum sa-si puna intrebari de genul: Oare avem probleme de fertilitate? Cred ca ar trebui sa mergem sa ne facem niste analize. Eu ma ingrozeam cand il auzeam, mi-era teama sa nu afle si tot amanam momentul, ma simteam vinovata.
Dupa trei ani am avut o surpriza... Imi intarziase vreo doua saptamani ciclul si am mers sa vad care este motivul. Ajunsa in cabinet, in fata ecografului, am trait cea mai mare emotie posibila: pe monitor se vedea un mic embrion si se auzea o inimioara batand. Lacrimile imi curgeau fara oprire, nu-mi puteam controla emotiile. Abia am auzit vocea medicului spunand: Felicitari doamna, veti fi mamica, sunteti in a sasea saptamana de sarcina. Am iesit din cabinet de parca m-ar fi batut cineva, eram rosie de plans si tremuram toata.
Sotul meu, care m-a asteptat in masina, a ramas uimit cand a vazut cum aratam, nici nu puteam sa-i dau vestea cea buna. A inteles ce se intampla abia cand i-am intins rezultatul ecografului. Ochii i s-au umplut si lui de lacrimi si abia a mai putut sa conduca, era foarte emotionat, niciodata nu-l mai vazusem asa. Acum fetita noastra are 5 anisori si este cea mai dulce fetita din lume. (Mihaela)

design4u.kiev.ua/
http://europosud.ua/