Vineri, 26 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Parerea mea Sfaturi utile despre cum sa evitati risipa alimentara

Sfaturi utile despre cum sa evitati risipa alimentara

Email Imprimare

Risipirea cotidiana a alimentelor este problema care debuteaza in bucatarie si este in raport direct cu chibzuinta cu care ne gestionam. Cu alte cuvinte, totul incepe si se incheie in mintea care lanseaza decizii cu privire la achizitia de alimente si mai ales la cantitatea acestora. Totul tine de momentul in care este ales meniul si se termina in momentul in care excesul de alimente ajunge la gunoi. Fara indoiala, o mare parte din ceea ce aruncam sunt alimente in perfecta stare, comestibile si ar putea fi utilizate in cadrul altor meniuri.

Iata cateva sfaturi care ne ajuta sa economisim si sa evitam risipa alimentara:

Cumparaturile inteligente. Inainte de a merge la cumparaturi este indicat sa controlam frigiderul si camara, pentru a constata ce alimente ne trebuie, ce s-a terminat, ce s-a deteriorat, ce mai poate fi folosit si ce este intr-adevar necesar meniului din ziua respectiva. Alimentele perisabile, precum carnea (in special cea de peste, dar si celelalte tipuri de carne), fructele, verdeata se cumpara in cantitati optime pentru consumul zilnic. Daca raman in frigider pe perioade mai mari de timp, isi pierd prospetimea si nu mai pot fi adaugate in meniuri. Atentie la data scadenta a alimentelor pe care le aveti in frigider. Este important sa le verificati din cand in cand si mai ales sa le valorificati in diverse preparate culinare in perioada de timp cat sunt valabile.

Ofertele din magazine pot fi adevarate capcane. O mare parte din alimentele care ajung la gunoi sunt cumparate nu pentru ca erau necesare meniului zilnic, ci pentru ca erau la oferta. Daca nu ne uitam la termenul de garantie, putem foarte usor sa picam in capcana. Exista produse care expira intr-un timp foarte scurt de la trecerea lor la oferta si, daca nu sunt consumate imediat, ajung, inevitabil, in cosul de gunoi. Iata de ce este foarte important ca, in momentul in care ne simtim foarte atrasi de o oferta sau promotie, sa analizam cu atentie eticheta produsului si mai ales sa fim siguri daca ne este cu adevarat de folos.

Utilizarea optima a congelatorului. Un aspect foarte important in gestionarea alimentelor este folosirea optima a congelatorului. In cazul in care s-a cumparat o cantitate mai mare de verdeata sau de carne proaspata, acestea se pot portiona in cantitati mai mici si se pun la congelator. Este foarte important ca pe fiecare punga de la congelator sa fie trecuta data congelarii, intrucat fiecare aliment poate sta congelat o anume perioada, iar peste aceasta perioada isi pierd calitatile si nu mai pot fi consumate.

Mare atentie la termenul de garantie. Nu toate alimentele se deterioreaza exact la termenul scris pe eticheta, de aceea pe unele etichete vom vedea inscriptia „a se consuma, de preferinta, inainte de data inscriptionataâ€. In aceste cazuri, odata ce s-a depasit termenul (daca neaparat avem nevoie de acel aliment) se analizeaza caracteristicile. Daca aspectul sau consistenta nu mai corespund cu caracteristicile unui aliment proaspat, atunci ar fi indicat sa renuntam.

Fructele si legumele care nu mai arata bine. Din dieta noastra zilnica nu trebuie sa lipseasca fructele si legumele. Chiar daca le alegem pe cele care ni se par proaspete si frumoase, in timp, ele pot sa se deterioreze. Inainte sa ne grabim sa le aruncam, ar trebui sa verificam fiecare fruct sau legume. Daca un mar are o pata, putem indeparta pata cu ajutorul unui cutit, iar restul fructului il putem consuma fie ca atare, in compot sau copt in cuptor. De asemenea, legumele care nu mai arata bine pot fi folosite in supe creme.
 
Ati gatit prea mult? Daca ati gatit mai mult decat a fost necesar, nu va grabiti sa aruncati ceea ce v-a ramas. Puteti transforma in altceva. Exista pe internet numeroase idei. De exemplu, daca v-a ramas friptura, puteti face o delicioasa tortilla, o salata cu carne si orez sau un sandvis cu carne si legume. Exista multe retete delicioase care pot transforma un fel de mancare in altceva, la fel de bine primit de catre membrii familiei. (Sursa: nonsprecare.it, Foto: pixabay.com)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.