Marti, 28 Sep

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Povesti de viata Povestea Smarandei Braescu

Povestea Smarandei Braescu

Email Imprimare

Pe cat de delicata este o femeie, pe atat de puternica poate fi. Desi astazi avem nenumarate exemple de femei de succes, femei cu o cariera fabuloasa, femei cu o mare tarie de caracter, trecutul este si el presarat cu exemple de curaj ale femeilor care au indraznit sa lupte pentru crezurile lor. Despre Smaranda Braescu se spune ca a fost prima femeie care s-a plimbat prin tot Bucurestiul pe bicicleta, infruntand privirile uimite ale trecatorilor, prejudecatile si privirile dezaprobatoare ale celor care considerau ca o femeie are locul ei bine stabilit: bucataria. Era acea epoca in care, in Franta si Canada, primele miscari feministe prindeau amploare. Insa, ceea ce avea sa faca Smaranda Braescu nu era doar dorinta de a demonstra lumii ca femeile pot avea abilitati cel putin egale cu ale barbatilor, ci nerabdarea si curajul de a-si implini propriul vis.

Smaranda, al optulea copil al unei familii modeste dintr-un satuc din comuna Buciumeni, capata instant o pasiune pentru aviatie, atunci cand vede un avion Farman III. Acesta este punctul care declanseaza si ii schimba radical viata tinerei. Daca n-ar fi fost acest vis care sa ii macine gandurile, Smaranda ar fi fost, cel mai probabil, dascal intr-o scoala de la tara, insa din clipa aceea destinul ei a fost acela de a brazda vazduhul, de a lupta cu mentalitatile si prejudecatile oamenilor de la inceputul secolului XX. In anul 1918, Smaranda face primul ei zbor pe un avion Farman, alaturi de aviatorul Dumitreu Naidinescu. Zece ani mai tarziu, ea devine prima femeie parasutist din Romania.
Urmeaza o perioada in care Smaranda isi depaseste nu numai propriile limite, ci reuseste sa intre intr-o zona fasta a doborarii de recorduri. Cel mai impresionant record al sau a fost cel obtinut in data de 2 octombrie, cand a sarit cu parasuta de la 6.000 de metri, doborand astfel recordul mondial atat feminine, cat si masculin. Este rasplatita cu Ordinul “Virtutea Aeronautica”, Clasa “Crucea de Aur”. Devine cunoscuta in intreaga lume, fiind prima europeana careia i s-a eliberat un brevet de pilot SUA. In 1936 traverseaza muntii de care toti aviatorii aveau teama: Muntii Iugoslaviei, la bordul unui avion Milles Hawk.
Datorita frumusetii caracterului, a abilitatii si maiestriei cu care piloteaza si doboara recorduri, romanca reuseste sa intre si in gratiile Papei, care o cheama sa o felicite, atunci cand este invitata de catre ministrul italian al aviatiei, maresalul Italo Ballo, la Roma.
Isi pune viata in slujba Escadrilei Albe, participand la razboi in speranta de a-si apara cat mai bine patria. Pe front, la bordul avioanelor de razboi, nu este singura, ci i se alatura alte romance de succes, precum Virginica Ditescu, Eliza Vulcu sau Nadia Russo.
Cand razboiul a luat sfarsit, primii muguri ai comunismului se aratau, implacabili, incercand sa anihileze tot ceea ce insemna vitejie, dovezi de curaj si acte de afirmare care nu faceau obiectul noii ideologii totalitare. Tot atunci ia fiinta si organizatia “Sumanele negre” – o mana de oameni bravi, care nu vor sa se supuna comunismului, ci incearca sa lupte pentru cauzele in care cred. Devenita membra a acestei asociatii, Smaranda Braescu incepe o alta lupta a vietii ei, aceea cu mentalitatea politica totalitara a comunismului. Este o lupta grea, poate mai grea decat cea cu vazduhurile. In 1948, la 51 de ani, rapusa de un necrutator cancer mamar, dupa ce si-a dedicat intreaga viata intereselor tarii noastre, Smaranda se stinge din viata si este inmormantata in Cluj, insa sub alt nume decat numele ei real.
Cu toate recordurile si cu toata faima pe care a dobandit-o prin asidua munca, Smaranda ar fi putut sa ramana in strainatate, sa duca o viata linistita, insa ea a afirmat in nenumarate randuri ca tot ceea ce a facut, a facut pentru Romania, pentru ca tara ei sa aiba motive cu care sa se mandreasca peste ani si ani.
Unii au considerat ca toata activitatea Smarandei a fost un act de nebunie, insa ea a fost una dintre femeile care au reusit sa convinga intreaga lume ca limitele pot fi spulberate atunci cand exista suficienta tarie de caracter.
Nu stiu ce m-a impresionat mai mult… povestea de viata a Smarandei Braescu sau cruzimea cu care intentiona regimul totalitar comunist sa elimine unele valori din palmaresul Romaniei. Astazi, cand avem parte de democratie, avem privilegiul de a ne mandri cu oamenii de seama care au facut ca Romania sa fie cunoscuta in intreaga lume. (Rodica Puscasu, Foto: www.enciclopediaromaniei.ro)


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.