Luni, 5 Dec

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Timp Liber Evenimente Arcadia. De la Giorgione la Matisse, conferinta on-line la Muzeul Hartilor

Arcadia. De la Giorgione la Matisse, conferinta on-line la Muzeul Hartilor

Email Imprimare

In 7 aprilie 2022, la ora 18:00, Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi va invita la conferinta online Arcadia. De la Giorgione la Matisse (secolele XVI-XX), sustinuta de dr. Cosmin Ungureanu, istoric de arta, doctor in istoria arhitecturii, expert acreditat in pictura si grafica europeana din secolele XVI-XIX. Arcadia este o regiune a peninsulei Peloponez, considerata in Antichitate domeniul zeului Pan. Asimilata in literatura antica, imaginea Arcadiei reapare, dupa o lunga eclipsa, la inceputul secolului al XVI-lea, deopotriva in literatura (Arcadia lui Jacopo Sannazaro) si in pictura venetiana, in unele tablouri pictate de artisti ca Giorgione si Titian. (Re)incepand din Renastere, Arcadia devine asadar un teritoriu mirabil, asociat cu "varsta de aur” a omenirii, de-localizat si ne-localizabil, cutreierat de nimfe si pastori.

O ampla galerie de artisti, precum Guercino, Nicolas Poussin, Antoine Watteau intre altii, exploreaza aceasta tematica pastorala, configurand un redutabil mit cultural. Paradoxal, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, Arcadia pare sa fi fost translocata, identificandu-se - cel putin in exclamatia Auch ich in Arkadien! a lui Goethe - cu Italia, patria artelor. Cu acest substrat, dar si cu nostalgia clasicitatii, „subiectul arcadian” revine in modernitatea clasica, in tablourile unor artisti precum Paul Cezanne sau Henri Matisse.
Acest webinar face parte dintr-o suita de trei conferinte online, sub titlul Geografii ale artei europene (secolele XVI-XX), care tematizeaza, din mai multe unghiuri, reprezentarea teritoriala in arta europeana a modernitatii timpurii si clasice. Titlul comporta o dubla interpretare, ce evoca atat tematica de ansamblu, cat si diversitatea regionala a ilustrarilor ei, operele de arta in discutie provenind din Tarile de Jos, Italia si Franta.
Cosmin Ungureanu este istoric de arta, doctor in istoria arhitecturii, expert acreditat in pictura si grafica europeana din secolele XVI-XIX, lector al Fundatiei Calea Victoriei si referent/ curator de arta europeana in cadrul Muzeului National de Arta al Romaniei (MNAR). A tinut cateva sute de prelegeri pe teme de istoria artei si arhitecturii, in cadrul Fundatiei Calea Victoriei si la MNAR, si a publicat peste 170 de articole stiintifice, cronici, eseuri si recenzii in periodice nationale si internationale.
Evenimentul face parte din seria Atlas. Conferintele MNHCV. Webinariile se adreseaza publicului pasionat de aventura cunoasterii si descoperiri din domeniile istoriei, geografiei, istoriei artei, psihologiei etc. Multumim partenerului nostru ESRI Romania, care face posibila realizarea acestor evenimente.
Desfasurare: online, pe platforma ZOOM. Linkul pentru logare va fi furnizat in preziua conferintei celor care au achizitionat bilet.
Pret: 10 lei, prin achizitionarea unui bilet on-line: https://eventbook.ro/online/bilete-arcadia
Acces: pe platforma Zoom. In preajma evenimentului, cei care au achizitionat bilete vor primi pe adresele de e-mail un link de acces (de verificat si in Spam).
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si revista online www.daciccool.ro si www.accmediachannel.ro

Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi (MNHCV) din Bucuresti este printre putinele institutii culturale cu acest specific din lume. MNHCV isi propune ca, prin grija pentru patrimoniu si interpretarea lui, prin activitati destinate specialistilor si comunitatii, sa devina o institutie relevanta pentru public si pentru cultura, promovand cercetarea, interactivitatea, educatia pe tot parcursul vietii, dialogul si angajarea creativa. http://www.muzeulhartilor.ro/

ESRI Romania
este partenerul MNHCV in realizarea de produse si activitati educationale, promovand astfel cartografia si educatia pe tot parcursul vietii. Esri Romania este membru al Grupului de Companii Esri si promoveaza in Romania politica si solutiile GIS ale firmei mame Esri Inc. Esri Romania este o prezenta de necontestat in domeniul GIS, avand o experienta fructuoasa de peste 20 de ani si un numar mare de clienti din toate domeniile, oferind o gama completa de solutii si servicii destinate implementarii sistemelor GIS Enterprise.

www.muzeulhartilor.ro


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.