Vineri, 26 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Articole despre Romania mea File de istorie la Blaj

File de istorie la Blaj

Email Imprimare

Aflata in trecere prin Blaj, impreuna cu familia, m-am oprit pentru cateva ore spre a vizita unele obiective de neegalat si a impartasi fiicei mele informatii importante din istoria noastra. Blajul este situat in vestul Podisului Tarnavelor, la confluenta Tarnavei Mari cu Tarnava Mica, intr-o renumita zona viticola. Orasul transmite tuturor istorie in stare pura. A fost concomitent centru istoric, cultural si, nu in ultimul rand, religios. Acolo au fost tiparite primele manuale romanesti si tot acolo s-a infiintat prima gradina botanica de pe langa o scoala secundara.

Principalul obiectiv pe care ni l-am propus spre vizitare a fost Campia Libertatii. Ansamblul monumental Gloria, care domina zona, a fost inaugurat in anul 1977. La baza monumentului propriu-zis sunt incrustate binecunoscutele cuvinte: Vrem sa ne unim cu tara! Monumentul este daltuit in piatra si inalt de circa 18 metri. Cel de-al doilea element al ansamblului este format din trei statui din bronz, trei fete care simbolizeaza Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania. In forma de semicerc, in dreapta si in stanga monumentului, pe Aleea Revolutiei, se afla 26 de busturi din bronz, reprezentand carturari si revolutionari din tarile romanesti. In fata ansamblului Gloria se intinde Campia Libertatii, unde s-a tinut Marea Adunare Nationala din 1848.
Catedrala Sfanta Treime este un valoros edificiu baroc din Transilvania, construit intre anii 1741 si 1749, dupa planurile arhitectilor vienezi Anton si Johann Martinelli. O piesa deosebita este iconostasul, considerat cel mai mare dintre toate cate exista in bisericile din Romania. In toamna anului 1948, odata cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice, catedrala a intrat in folosinta Bisericii Ortodoxe, pana in 1991. Cardinalul Alexandru Todea este inhumat in cripta amenajata in stanga iconostasului, peste care este asezata o placa de marmura alba. O placuta de pe o cladire de langa Catedrala Sfanta Treime ne informeaza ca acolo a locuit poetul Mihai Eminescu in perioada cand a fost elev in Blaj. Acesta spunea despre Blaj ca este mica Roma, referindu-se la istoria la care a luat parte acest oras. In fata catedralei, un parc superb, plin de flori si statui, ne arata cat de atent ingrijit e orasul. Pitorescul locului se imbina perfect cu istoria si ne indeamna sa revenim! (Oana-Nicoleta Rosu)



Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.