Pentru mine, Romania viitorului as vrea sa imi ofere siguranta unui loc de munca conform studiilor, gasirea unui job conform pregatirii, cu un concurs pe bune si facultati pe care sa nu le faci doar de dragul de a le face si apoi cei de acolo sa iti dea un sut in fund si sa iti zica: Multumim ca ti-am luat banii, acuma cara-te, sa nu te mai vedem, ca avem pe altii de jecmanit (asta daca nu cumva ai reusit ca prin taticu sa le atragi vreun contract de sponsorizare ceva sau ai pupat pe careva acolo unde nu il bate soarele 4 sau 6 ani cu tot cu master, pentru ca nu mai e valabil ce am zis, si atunci cand vei termina, vreun profesor sau decan va suna pe cutarica sa te angajeze sau te va baga la un doctorat ceva, ca sa mai ramai pe la ei, si fii sigur ca esti intrat inca dinainte de perioada de inscriere... ca acum la noi sunt locuri putine pe noul sistem, iar baietii buni sunt mereu pe faza).

Oricat am incerca sa dam vina pe guvernare, pe legi, constitutii… si alte sisteme fara de care lumea aceasta nu ar putea trai, trebuie sa ne trezim si sa realizam ca viitorul acestei tari si al nostru depinde in cea mai mare parte de modul in care ne crestem astazi copiii. O misiune de maxima seriozitate si un adevar deloc de neglijat: copiii de azi sunt Romania de maine, iar daca vrem o lume mai buna, trebuie sa ne hranim cu bunatate.

Monumentul "Semn Dacic" (Sabia Dacica – Falx Dacica) este creatia sculptorului Nicolae Adam si reprezinta cea mai redutabila arma de lupta a stramosilor nostri. Monumentul anunta intrarea in Orastie, fiind amplasat pe partea dreapta, in sensul de mers al DN7 dinspre Simeria spre Orastie, simbolizand totodata poarta de intrare in inima civilizatiei dacice din Muntii Orastiei. Argumentul decisiv al lucrarii l-a constituit simbioza daco-romana realizata in urma celor doua razboaie (101-102, 105-106).

Romania mea e cea a copilariei, cand mergeam la sanius sau lipeam nasucul de geamul cu floricele de gheata, cand coceam turte cu mamaia si le faceam cu nuca, cand mergeam la colindat cu globul facut de tataia (schelet din placaj imbracat in hartie creponata, lumanarica inauntru), cand ma dadeam pe gheata pe paraul inghetat, cand ma trageam in scranciobul agatat de craca unui par.

Nu sunt multe tari in lume care sa se poata bucura de resursele Romaniei. Un motiv pentru care pamanturile noastre au tentat mereu pe altii si pentru care multi strabuni de-ai nostri si-au dat viata. A ne plange de mila asadar pare si hilar, si ridicol. Avem tot ce ne trebuie, ne mai lipseste vointa reala de a face. Cel mai important factor in vederea unei reale schimbari il vad investitia in factorul uman si mai cu seama in romanii plecati in afara. Un prieten roman plecat prin strainatate spunea mereu ca cei de acolo fie au plecat pentru a-si face un rost, fie pentru a uita de sine.

Este adevarat, nu sunt tanar, dar ceea ce se intampla astazi nu am mai vazut... Acum cel putin in zona Bucurestiului au cazut in jur de 30 de centimetri de zapada. Vorbim de stratul mediu, si nu de maximul viscolit. Este o cadere minora de zapada. Vantul de 60-80 de kilometri pe ora nu este iarasi nimic neobisnuit in iernile noastre. Iarna adevarata a fost in '54, dar a fost mult mai bine manageriata. Si nu sunt un nostalgic, ci dimpotriva. Am fost oripilat de acele vremuri, dar nu mi-as fi imaginat ca o sa traiesc spectacolul actual… Am prins viscol si ger in luna octombrie. Dar, la noi, in loc ca dotarea sa fie de la an la an mai buna, e mereu mai proasta. Degeaba se plange toata lumea de vremea apocaliptica. Este o vreme absolut normala pentru ianuarie! Dar imaginile de pe soselele noastre sunt demne de un film modern prezentand apocalipsa…

Era frig si vantul ne spulbera fulgii de zapada in fata. Nu se mai auzeau copitele cailor, asa ca altadata, pe vremea cand la han te intampina cealalta Ancuta. Acum se auzeau doar masinile care treceau in viteza pe E85. Multe s-au schimbat la Hanul Ancutei, insa atunci cand privesti cu ochiul sufletului, parca il vezi pe calugarul Gherman povestind celor prezenti in han despre drama lui Haralambie, haiducul ucis de propriul frate. Inchid ochii si vad linistea care s-a lasat peste toti cei prezenti, o liniste – asa cum spune insusi marele narator Sadoveanu – neobisnuita pentru un han. Pe vremea aceea, se pare ca oamenii erau mai simpli si mai sufletisti, mai sensibili la suferintele altora.

Intr-o prima faza, obisnuiesc sa ma abtin sa spun lucruri prea dure. Dar cand lucrurile devin insuportabile, nu pot sa ma mai abtin... In primul rand, vreau sa subliniez ca nu pot accepta ca, in fata acelorasi conditii meteorologice, protestatari bolnavi, de 70 de ani, pot sta ore intregi in viscol pentru a-si transmite mesajele, in timp ce drumarii platiti cu zeci de milioane de euro nu pot interveni pentru ca este viscol!!! Rezultatul? Un om de cultura, care a protestat zilnic, moare pe scena. Este sacrificiul lui pentru un mesaj pe care a vrut sa-l transmita. In acelasi timp, trei oameni nevinovati mor in nameti pentru ca drumarii nu pot interveni. Jandarmii sunt cei trimisi sa deblocheze soselele. Cu lopetile!!! De zeci de ani nu se mai face asa ceva! Drumarii ar trebui sa intervina, cu utilajele de rigoare si din timp. Ce se intampla acum? Stupefiant! Jandarmii sunt instruiti de primul-ministru cu privire la modul de utilizare a lopetii! E adevarat, e o arma extrem de sofisticata…

In anii '90, dupa un viscol, ministrul transporturilor ne explica starea jalnica a drumurilor, spunandu-ne ca iarna nu-i ca vara. Astazi, dupa ce intreaga tara a fost alertata din timp, inclusiv prin cod galben, evident ca drumarii sunt iarasi luati prin surprindere, astfel ca se inchid autostrazile si nenumarate drumuri nationale. Masinile stau blocate in viscol, in unele cazuri de peste 10 ore, si probabil ca vor mai avea cel putin tot atata de stat si in continuare. In acest timp, nu avem nici o reactie de la drumari, cum nu avem nici de la Ministerul Transporturilor. De interesat de soarta acestor oameni care ingheata abandonati pe sosele nu se intereseaza decat jurnalistii sau cel mult jandarmii... Singurii care incearca sa dea un sfat sau chiar o mana de ajutor...

Asa cum cercetarile au dovedit-o, Histria reprezinta cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei, intemeiat de catre colonistii greci la mijlocul secolului al VII-lea i.H. si cu o evolutie neintrerupta timp de 12 secole. Histria se afla in cadrul rezervatiei naturale si biologice Delta Dunarii, zona protejata si cercetata in egala masura de specialisti care lucreaza in domeniul biologiei, conservarii mediului. Cetatea a fost identificata in 1868 de catre arheologul francez Ernest Desjardins. Muzeul Histria, infiintat in 1982, este acum renovat si expune piese de arheologie greaca, romana, bizantina, provenind din cercetarile de la Histria si din imprejurimi: amfore, inscriptii, vase ceramice, sticla, basoreliefuri elenistice, documente epigrafice.

Va scriu despre Romania mea si sunt bucuroasa ca am acesta ocazie. Romania este tara pe care-mi face placere sa o vizitez ori de cate ori am cateva zile libere. Nu pot sa va spun ca Romania este Bucovina, sau Moldova, sau Delta Dunarii, sau munte, sau mare, sau… etc. Romania este un amalgam de locuri mirifice, de traditii stravechi, de oameni diversi, de emotii care mai de care mai vii si mai intense. A descoperi Romania inseamna a te identifica, a-ti cunoaste radacinile acestei bucurii de a fi Roman. Am fost binecuvantati sa ne nastem intr-o tara de o bogatie inimaginabila, avem toate formele de relief, ceea ce ne permite sa cunoastem natura in toate formele ei; avem o flora si o fauna atat de colorate, si nu in ultimul rand avem oameni atat de minunati.

In Romania mi-ar placea sa fie lumea mai zambitoare si mai optimista. As vrea sa nu se mai taie padurile, pomii dau oxigen si aer curat; toti taie fara sa pateasca nimic. As vrea sa avem rauri curate si frumoase, sa nu mai arunce lumea hartii si sticle de plastic in rauri, sa avem grija de natura, avem o tara frumoasa si trebuie sa o respectam, sa nu ne batem joc de mediu. As vrea sa fim mai buni, sa ne ajutam intre noi, sa nu mai fie lumea invidioasa si rea. Brancusi si Cioran duc numele Romaniei in strainatate cu glorie si ma fac sa fiu mandra ca sunt romanca.

Romania mea este altfel decat o vad ceilalti, este buna, iubitoare, intelegatoare. Cel putin asa o vad eu! Sa va povestesc de ce. Inca din liceu si din facultate, toate colegele imi spuneau: Nu mai fi asa naiva, lumea nu e chiar atat de buna cum arata la inceput, toti au cate un interes ascuns! Era adevarat si ce imi spuneau colegele, dar eu continuam sa cred pe toata lumea, nu judecam pe nimeni si incercam sa accept fiecare om asa cum e el.

A-i judeca pe oameni conform culorii sau nationalitatii este nedrept. Suntem diferiti pentru ca trebuie sa ne completam, dar fiecare piesa din acest imens puzzle este parte a intregului, a lumii. Exemplele negative pe care le voi relata in randurile ce urmeaza fac parte din ceea ce eu numesc exceptiile unei societati. Din fericire, omenirea a evoluat in mentalitate, cazurile in care rasismul extrem iese la suprafata fiind destul de rare. Cu toate acestea, exista situatii in care un jamaican printre nemti, un chinez intre africani sau un sicilian in Toscana se poate simti la fel de stanjenit precum un moldovean in Ardeal si exemplele ar putea continua. Au existat dintotdeauna oameni care au considerat ca ceilalti ii sunt egali, dar exista si acea parte a populatiei pentru care lucrurile nu s-au schimbat niciodata.

Doresc sa-i felicit pe toti cei care au transmis mesaje atat de frumoase si pe care m-am bucurat sa le citesc… Eu doresc sa va descriu Romania cu ce are ea mai bun, pentru ca m-am saturat sa vad tara asta tarata efectiv in mocirla de toti care au nemultumiri si poate frustrari personale. Nu vreau sa va vorbesc despre partea intunecata a Romaniei; daca asta vreti sa vedeti si sa auziti, trebuie doar sa deschideti televizorul… Va scriu, deoarece ideea dumneavoastra ma inspira la rememorarea acelor emotii pe care le-am trait in calatoriile mele, la frumusetile pe care aceasta tara le are, la oamenii minunati cu care Romania trebuie sa se mandreasca.

Acest text este un protest! Protest impotriva saraciei, a bolilor, a inculturii, a taxelor! Imi doresc o Romanie fara proteste, fara minciuni, fara revolutii! Cu sinceritate, recunosc ca nu se mai poate trai asa, salarii care nu cuprind toate taxele, fara sa amintesc cheltuielile! Nu suntem o tara care s-a format de ieri, avem un trecut! Au trecut douazeci si ceva de ani, imi amintesc ca aveam aceleasi emotii, atunci, doar auzind ce se petrece in tara, neintelegand de ce oamenii s-au adunat toti pe strada. Acum ii inteleg foarte bine! Nu se mai poate sa fim considerati niste prosti! Regret ca in astfel de moment nu mai putem fi nici macar increzatori, cred ca suntem in ultima faza a deznadejdii! Nu mai avem nimic, nici sanatate, nici educatie, nici morala. Ne amagim cu cateva legi noi care nu vor reusi sa schimbe nimic!

Romania de maine prinde glas, ridica fruntea si se arata puternica in fata asupritorilor! Vreau ca Romania de maine sa nu mai creada in promisiuni, ci in fapte implinite, vreau sa isi aleaga de data aceasta un conducator precum cei din cartile de istorie, sa se scuture de praful nepasarii depus in timpul adormirii in inconstienta, sa ridice sabia dreptatii si sa taie raul de la radacina! Vreau ca Romania de maine sa intinereasca, sa intre in clubul tarilor dezvoltate atat economic, cat si psihologic.

De multe ori imi lipsea optimismul atunci cand vorbeam despre viitorul tarii noastre… poate ca de prea multe ori romanii s-au lasat manipulati, au inchis ochii si au strans cureaua, asa cum, in mod solemn, li s-a recomandat de catre cei de la putere. Astazi, cand in majoritatea oraselor oamenii isi spun parerea prin demonstratii in masa, manifestandu-si dorinta de a schimba ceva, vad in Romania o tara in care oamenii pot sa faca diferenta intre manipulare si ceea vor ei in realitate. Vad o tara in care oamenii se trezesc si isi cer drepturile, o tara in care oamenii nu mai vor sa fie simple cifre in sondaje false. Romanii din zilele acestea sunt romanii care vor sa aleaga, vor sa fie consultati in luarea deciziilor, iar Romania incepe parca sa inmugureasca, chiar daca unii credeau ca ramura aceasta este uscata si fara viata.

Daca in privinta reliefului si a frumusetilor naturii am fost binecuvantati, in privinta oamenilor care traiesc in acest loc, mai sunt multe de facut. In primul rand, trebuie schimbate mentalitatea oamenilor si comportamentul necivilizat al multora dintre noi. In lipsa unor modele pentru generatiile viitoare, tinerii nu mai au valori morale si sunt convinsi ca numai banii sunt importanti, indiferent de modul in care sunt obtinuti, pentru a reusi in viata. Consider ca de vina pentru acest lucru sunt si televiziunile, care promoveaza vedetele de carton si creeaza astfel iluzia unor castiguri facile, obtinute de manelisti sau tinere care devin peste noapte sex-simboluri, doar prin indrazneala de a-si expune corpul si fara sa demonstreze niste calitati artistice deosebite.

Romania este a mea si eu sunt a Romaniei de 30 de ani. M-a primit cu drag atunci cand mama m-a nascut, mi-a calauzit pasii la scoala, la facultate si m-a facut om bun, cu traditii si ganduri mari printre oamenii calzi ai ei. Azi o privesc prin ochii adultului si ba o cert, caci s-a lasat calcata in picioare de lumea rea, ba o laud, ca e in continuare verde, ba o iubesc, pentru ca in ea mi-am gasit sufletul pereche, ba ii spun ca sunt mandra, ca aici la ea am dat viata unui nou roman - copilasul meu.

As vrea o Romanie care inceteaza sa se compare constant numai cu sine si sa se uite foarte bine in jur, la alte tari (bineinteles, ma refer la tarile dezvoltate economic). De ce vrem constant sa avem un fel al nostru, romanesc, de a rezolva problemele? Ma refer la faptul ca in perioadele de criza se dau legi foarte proaste (cresc taxele, scad salariile), la faptul ca aruncam inca gunoi pe jos fara sa ne gandim la mediu si multe, multe alte probleme din atatea domenii diferite... As vrea o Romanie care sa accepte sfaturi. O Romanie care atunci cand se confrunta cu o problema se uita in jur sau se uita in trecutul altor tari care au avut aceeasi problema si daca au reusit sa o rezolve eficient sau nu. As vrea o Romanie care invata din greselile si succesele altor tari.

Ma bucur foarte mult de posibilitatea de a-mi spune of-ul persoanelor care citesc revista Dacic Cool. Cred ca cel mai important pentru mine ar fi ca Romania de maine sa fie in felul urmator: sa nu se mai dea posturi pe pile, relatii si bani, ci sa se dea pe baza de concurs. Eu am terminat o facultate si un master in Turism, am facut un curs de agent de turism-ghid de la ANGT recunoscut de Ministerul Turismului, am facut un curs de agent de ticketing de la IATA cu care am autorizatia de a vinde bilete de avion in sistem Amadeus. Am atestat de competenta lingvistica in engleza - Cambridge si franceza - Lingua, am atestat de operare calculator - International Computer School. Am facut si practica neplatita timp de trei luni intr-o agentie de turism.

Romania pe care eu o cunosc este plina de culoare. Oamenii merg dimineata la munca, iar in week-end petrec undeva la un gratar sau merg la filme, muzee, la munte, la mare, se relaxeaza si se odihnesc. Avem peisaje mirifice, oameni frumosi, harnici si o tara frumoasa, pacat ca nu se investeste in ea! Vad Romania ca pe o floare foarte frumoasa, doar ca o neglijam si nu o curatam de uscaturi, nu o udam din cand in cand! (Sorin Bajan)

De la inceput, as vrea sa specific faptul ca iubesc animalele. Am crescut la tara, acolo unde cateva pisici si un catel erau prietenii cei mai buni. Am invatat sa nu lovesc animalele, sa le ingrijesc si sa le acord atentia cuvenita, dar, mai presus de acestea, am invatat ca in tot ceea ce faci trebuie sa pui un strop de masura si de cumpatare. Acum cateva zile, o ruda apropiata a fost muscata de un caine hoinar. In realitate, cred cu tarie ca nu cainele a muscat-o, ci indiferenta autoritatilor, acea parte a societatii infectata de superficialitate, pentru ca muscatura unui patruped flamand si infrigurat inseamna de fapt muscatura unei societati in care notiunile de ordine, de cumpatare si de masura nu exista. Pentru o clipa mi-a venit in minte cazul extrem de la Botosani, cand 240 de caini au fost ucisi; apoi am citit o conversatie cel putin ciudata care se desfasura intre un jurnalist si o persoana ce se declarase "iubitoare de animale": jurnalistul ii expunea persoanei respective faptul ca un caine a muscat o femeie, iar in urma plagilor femeia a decedat, iubitorul de animale raspunzand ca nu il intereseaza acest aspect.