Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Sudocrem Speranta moare ultima


Speranta moare ultima

Email Imprimare

Mereu mi-au placut copiii, mereu mi-am dorit sa-mi umplu casa cu copii. Visul acesta incepuse sa mi se indeplineasca in iarna anului 2003, atunci am aflat pentru prima data ca sunt insarcinata. Bucurie mare, multa fericire in randul tuturor membrilor familiei. Dar (exista si un dar), intr-o zi, fiind la serviciu, am simtit o mare durere in zona abdominala. M-am asezat, insa durerea era insuportabila, colegii fiind nevoiti sa cheme ambulanta. Am fost transportata la spital, unde medicii mi-au facut unele analize, in urma carora au constatat ca pierdusem sarcina. Aveam doar 6 saptamani de sarcina. Verdictul a fost extrem de dureros pentru mine, refuzam sa cred ca mi se intampla mie asa ceva. Am fost tinuta sub observatie in seara aceea in spital. Mi-aduc aminte cu lacrimi in ochi de acele momente groaznice pentru mine.

Trecusera 3 ani, cu tratamente, cu analize si cate si mai cate, insa copilul refuza sa apara, eram extrem de suparata, ajunsesem sa ma inchid in mine, nimeni si nimic nu ma mai multumea. La un moment dat discutasem cu sotul de o posibila adoptie, voiam neaparat un copil, nu-mi concepeam viata fara unul. Ne-am interesat de demersurile ce trebuiau facute, am facut analizele, teste psihologice etc. In timp ce asteptam raspunsul din partea comisiei, am primit un rezultat "bomba" in ceea ce priveau analizele: Doamna Neagu, vreau sa va dau o veste, sunteti insarcinata in 5 saptamani, felicitari!
Am avut un soc, nu ma asteptam la un asemenea rezultat, nu credeam ca lucrurile vor lua o astfel de intorsatura. Bineinteles ca am amanat demersurile pentru adoptie si m-am axat doar asupra sarcinii mele. Lunile de sarcina au fost cumplite, nu puteam iesi nicaieri, mi-era foarte rau, nu suportam nici un miros, tot ce mancam dadeam afara (nu stiu de unde am pus 30 kg pe mine), a fost groaznic. Cu o saptamana inainte de a se implini termenul am tras o mare sperietura: copilul nu mai misca. Am mers de urgenta la spital, iar medicul de garda m-a bagat in sala de operatii pentru cezariana. Am aflat apoi ca fetita mea se nascuse cu cordonul ombilical in jurul gatului; slava Domnului ca nu patise nimic, era sanatoasa.
In timpul sederii mele in spital am primit inca o lovitura: nu mai puteam sa fac copii niciodata, medicul fusese nevoit sa-mi scoata uterul (nu mi-a dat foarte multe explicatii, mi-a zis doar ca era necesar sa faca acest lucru pentru ca altfel fetita mea ramanea orfana de mama). M-am resemnat cu acest lucru, mai ales ca eram fericita ca totusi nascusem macar un copil, am simtit ce inseamna sa aduci pe lume un copil, am simtit cum e sa alaptezi.
Cand fetita a implinit 6 luni ne-am hotarat sa continuam demersurile pentru adoptie, asa ca intr-un final am ajuns sa mai adoptam o fetita de aceeasi varsta cu a noastra si, cu ajutorul lui Dumnezeu, anul acesta urmeaza sa ne mai marim familia si cu un baietel. (Paula Neagu)

 

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy