Primii ani din viata sunt decisivi in formarea unui copil. Auzim foarte des expresia "cei 7 ani de-acasa", insa putini ii si au. Vremurile s-au schimbat, bunul-simt parca a disparut, iar fiecare "trage foc la oala lui", am uitat parca sa-i ajutam pe cei de langa noi. Primul exemplu al copilului este insusi parintele, iar daca acesta - poate fara sa vrea - ii arata cum sa vorbeasca urat, cum sa fie avar, cum sa jigneasca pe cei din jur, nu poate avea pretentia ca cel mic sa devina o persoana buna. Daca copilul a devenit obraznic, insolent sau ne face altfel de "probleme", ne este foarte usor sa dam vina pe societate sau pe anturaj, ne este mai usor sa gasim vinovati, nu vrem sa ne dam seama ca, de fapt, singurii vinovati pentru ce a devenit copilul sunt Parintii.

Romania n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a voastra, ci a urmasilor nostri si-a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor..., spunea Stefan cel Mare. Eu una ma gandesc cu groaza la viitor, la viitorul copiilor mei. Ma gandesc cu groaza ca in scolile din Romania se vand droguri; ma gandesc ca Romania "evolueaza" prea repede. Nu sunt o comunista, insa "pe vremea mea" exista bun-simt, iar scoala era scoala. Orele de dirigentie nu erau transformate in ore de mate, romana sau mai-stiu-eu-ce. Cum as vrea sa arate Romania copiilor mei? Nici nu indraznesc sa visez, pentru ca asta este: un vis ceea ce-mi doresc pentru copiii mei. Dar... Speranta Moare Ultima! (Paula Neagu)

Cum as vrea sa arate Romania de maine? Intrebare interesanta si care ma pune pe ganduri! As dori sa imi cresc copilul intr-o Romanie sigura, o Romanie care isi protejeaza cetatenii si care se iubeste si pe ea. O Romanie cu oameni harnici care au simtul datoriei, al respectului pentru mediul inconjurator, o Romanie care isi iubeste trecutul, prezentul si viitorul. As dori o tara care apreciaza frumusetea locurilor, minunatele traditii pe care le are si spiritul mereu viu.

Sa incurajezi o viata noua, sa educi un copil este un lucru foarte dificil, a fi parinte este o mare responsabilitate. Consider ca un copil in primii ani de viata are nevoie de o atentie deosebita din partea parintilor si nu numai, din partea reprezentantilor statului. Un copil are nevoie de toata afectiunea din partea parintilor, are nevoie sa se simta iubit, protejat. Parintii ii pot oferi acest lucru, insa nu este suficient, statul, de asemenea, trebuie sa investeasca in educatia copiilor.

Imi doresc o Romanie curata, la propriu si la figurat, pentru copiii mei. Imi doresc o Romanie care sa le ofere siguranta maxima, unde oamenii sa fie respectati, unde sa poata decide singuri de proprietatile lor. Obiceiurile sa fie pastrate cu sfintenie, ele ne definesc pe noi, ca natie. Le-am insuflat asta si lor, iar toate sarbatorile le petrecem impreuna. Numai astfel se simt caldura si frumusetea acestor sarbatori, avand in jur pe cei dragi, mancand ce-ti place mai mult (mama stie!). (Mariana Bancu)

Tineretea trupului, a sufletului, a mintii inseamna totul, corpul depinde de minte, trup. Chiar daca ai 50 sau 100 de ani, trupul te lasa, dar sufletul e tanar la infinit. Daca stii sa-ti controlezi mintea, si ea poate sa fie nemuritoare. Toate sunt legate intre ele, nu se poate trup fara suflet si minte, sunt esentiale.

Ma surprind multi tineri pe care ii vezi deja blazati, cu un aer posac si lipsiti de viata. Parca le e lene sa se miste. In loc de carne, parca nu au pe ei decat grasime. Si aia in exces. Nu pot sa nu ma intreb cum vor arata ei peste cateva zeci de ani. Si in acelasi timp vezi prin cate un sat cocotat undeva pe un varf de deal cate un mosneag care la 70 sau 80 de ani sparge ditamai buturugile de parca s-ar juca si urca pe drumul de munte, costisa abrupta, fara nici o dificultate. Si in timpul asta iti povesteste te miri ce fara sa se simta in respiratia lui nici un efort. Nu a stiut ce sunt alea medicamente, nu a fost niciodata la un medic pentru ca nu a avut nevoie.

Educatia este intr-adevar chemata printre altele sa cultive puterea si frumusetea stiintei. As adauga la cele spuse in Educatia stiintifica de Anelia Dogaru Goncea ca educatia priveste cel putin in egala masura formarea caracterului, a deprinderilor morale si a comportamentului social. Si in acest sens educatia depinde in primul rand, alaturi de scoala, de familie si de societate. De exemplul parintilor si de cel al societatii. De valorile care anima familia si societatea. In acelasi timp cred ca este bine sa facem distinctia clara intre sistemul educational si educatia propriu-zisa. Si, in fine, nu cred ca exista un tip nou si un tip vechi de parteneriat social. Exista in schimb practici diferite. Exista practica dialogului si practica impunerii. Exista in acelasi timp criterii diferite. Si cel mai important pentru ceea ce priveste scoala este stabilitatea. In momentul in care in fiecare an schimbi sistemul legislativ si scoti legi fara continut, adica fara sa clarifici in primul rand modul concret in care acestea pot fi aplicate si modul in care masurile respective pot fi finantate, nu faci decat sa subrezesti scoala ca institutie, iar mai departe sa afectezi educatia primita de generatiile in formare.

Rosu-n obrajori era o vorba cu care alintai copiii sau tinerii. Si li se potrivea, caci joaca si harjoneala in aer liber, in padure sau in parc le dadea o pofta nebuna de viata. Era sanatate si bucurie. Si ei intr-adevar erau rosii-n obrajori. Acum ma uit la ei, palizi si ofiliti inainte de a deschide bine ochii in viata. Dar care viata? Oare a sta cat e ziua de lunga in fata calculatorului e viata? Nu cred ca e viata, ci mai degraba e boala curata. Unde a disparut pentru ei tineretea cu elanul si bucuriile ei? Astazi, fara indoiala, in absenta calculatorului esti mort. E ca si cand te-ar lasa cineva fara maini si fara picioare. Dar mai e nevoie si de un pic de masura sau altfel ne batem joc si de tineretea, si de viata noastra.

Tineretea trupului depinde de stilul nostru de viata, de alimentele pe care le alegem pentru a ne hrani, de grija si atentia pe care ne-o oferim noua insine, de exercitiile fizice pe care le practicam, de cat de bine am integrat aceste lucruri in obiceiurile noastre de zi cu zi. Tineretea sufletului poate fi vesnica, daca stim sa o cultivam inlauntrul nostru, daca ne exprimam liber bucuria lucrurilor marunte, daca incetam sa ne mai plangem de ceea ce ne lipseste, daca zambim din toata inima si invatam sa fim mai optimisti.

Eu consider ca cel mai important lucru pentru formarea copilului in primii ani de viata este sa aiba ambii parinti alaturi, sa ii calauzeasca pasii. Sunt de parere ca cei mai indicati, rabdatori si interesati pentru formarea copilului sunt parintii lui si nimeni altcineva. Copilul este un barbat sau o femeie, care inca nu a ajuns la maturitate. Asa ca are nevoie de ambii parinti care sa ii impartaseasca si sa ii insufle experientele lor si ceea ce au invatat trecand prin viata.

Tineretea e ca un vis frumos. Te lasi purtat pe aripile lui si nici nu-ti dai seama cand trece timpul si visul acesta minunat ramane doar ca o amintire. Dar in afara de acei ani minunati ai adolescentei la care ne referim de obicei cand vorbim de tinerete mai exista o tinerete, ca stare de spirit, si pe care din pacate nu o mai au de multe ori nici adolescentii, dar pe care reusesc sa si-o pastreze si multi oameni, chiar daca din pacate mereu mai putini, chiar si la maturitate sau unii chiar si la varsta a treia. In sensul acesta, tineretea reprezinta in primul rand o stare de spirit. Si e atat de minunat, de tonic si de reconfortant sa ai in preajma ta astfel de oameni.

Sunt de parere ca nu culoarea parului este cea care ne defineste gradul de inteligenta, trasaturile de personalitate sau stilul de viata. Este adevarat ca este o conceptie generala privitoare la culoarea parului anumitor persoane, mai ales femei - asa au aparut bancurile cu blonde - dar asta nu inseamna ca trebuie sa generalizam si sa etichetam persoanele in functie de culoarea parului, nu de alta, dar e posibil sa avem surprize si sa ne atragem animozitati doar de dragul unei conceptii.

Am crescut si am trait profund marcata de traditii si cu o incredere vie in calitatile poporului nostru si in frumusetile acestei tari binecuvantate de Dumnezeu. Am considerat mereu ca lucrurile urate sunt simple accidente de care vom putea scapa. Mi-am dorit un copil si l-am crescut incercand sa-l fac sa iubeasca frumusetile acestei tari, traditiile ei si sa respecte valorile profunde ale ortodoxiei. Dar trebuie sa recunosc ca pe an ce trece mi-e tot mai greu sa-mi pastrez speranta ca intr-adevar copilul meu va ajunge sa traiasca intr-o Romanie civilizata si prospera in care valorile crestine sa fie la ele acasa. De la an la an, mitocania, nesimtirea si faradelegea politicienilor si, din pacate, de multe ori chiar si a unor personalitati ce se pretind intelectuali polueaza mereu mai rau atmosfera acestei tari.

Cred ca nu exista persoana care sa nu se fi indragostit si sa nu ii fie impartasita dragostea macar o data. Eu m-am indragostit acum cativa ani de un coleg de serviciu, cea mai mare greseala! Il vedeam in fiecare zi, suspinam in fiecare zi si... degeaba. Imi faceam ganduri ca poate face si el un pas, ca-mi va spune ceva, nimic! Si a durat toata treaba aceasta cam o luna, pana cand mi-am pierdut rabdarea si m-am enervat si am zis "gata, nu stau sa imi pierd timpul cu iluzii, daca nu spune nimic, inseamna ca nu vrea sa aiba de-a face cu mine!", si bine am facut, caci era un amic care era indragostit de mine, insa si eu la randul meu nu vedeam, pentru ca ochii imi erau dupa colegul ignorant. Am deschis ochii si am realizat ca este un baiat extraordinar, cu care am ramas si suntem impreuna in continuare. (Roxana Dragoi)

Cupidon pare ca se joaca cateodata, nimerind cu sageata intr-o singura persoana, cealalta ramanand indiferenta la suferinta iubirii. Acest Cupidon nu a ratat nici oamenii bogati sau saraci, nici regi, nici imparati, nici tineri, nici batrani, femei, barbati deopotriva. O fi vreun joc divin, sau pur si simplu intamplare? Am invatat ca de fapt nimic nu-i intamplare, nimic nu-i fara de morala, un scop anume se ascunde in orice bucurie sau dezamagire, iar dragostea neimpartasita are si ea rolul ei de cinste in soarta noastra vremelnica. Probabil va ganditi ca nu-i nimic de invatat dintr-o dezamagire de iubire, dintr-o aprindere ciudata a inimii pentru o persoana care se uita cu indiferenta sau chiar nu stie ca existi. De fapt, tin sa va contrazic, pentru ca cele mai bune lectii de viata pornesc de la infrangeri.

In urma cu doua luni de zile am cunoscut un baiat cu care am stabilit o intalnire prin intermediul internetului. Eu sunt o fire care se implica atunci cand intra intr-o relatie, dar in situatia de fata nu putea fi vorba de asa ceva, pentru ca el avea o prietena de vreo 3 ani. Stiam lucrul asta, din discutiile pe care le avusesem initial, el lucrand si invatand intr-un oras mare, venise in weekend acasa, mai mult pentru a ma cunoaste. Am mers sa ne vedem mai mult pentru a iesi din monotonie, mai ales ca atunci nu aveam pe nimeni.

Am redescoperit placerea rugaciunii si viata spirituala in calatoria mea in Braga, Portugalia, in Saptamana Sfanta. Muzica pur si simplu magica te strabate prin toate colturile inimii, atmosfera calda, sunetele harpei si vocile corului te aduc mai aproape de credinta.

Consider ca rugaciunea reprezinta modul de a comunica cu Dumnezeu, de a lasa frau liber gandurilor mele, de a simti ca ma confesez fara a ma teme de reactii sau de divulgarea acestor ganduri. Viata spirituala tine de interiorul fiecarei persoane, care se aplica in mod diferit. Iubesc sa am o constiinta impacata si de aceea pastrez o legatura intensa a rugaciunii. Consider ca este unicul mod de a te simti liber, curat, fin si lipsit de griji simtind ca ai pe cineva alaturi, care iti zambeste si cand gresesti, care te iarta si te sprijina atunci cand iti este greu si simti ca nu ai scapare. (Alina Avon)

Sunt o fana foarte inraita a gamei de produse de la Apivita. Pana in prezent am folosit vopsea de par, sampon, balsam de buze si pasta de dinti. Cred ca pentru o fata/femeie care isi vopseste parul regulat este foarte important sa foloseasca o vopsea de calitate cu ingrediente cat mai naturale. De aceea este important sa aleaga una care nu degradeaza parul si mai tare, deoarece multe dintre ele folosesc deja uscator de par, placa de par etc. care degradeaza parul. Folosind de mult timp vopseaua de la Apivita, pot spune ca este foarte buna si ingrijeste parul inca de la prima aplicare, iar mirosul este minunat, ducandu-te cu gandul la o campie de flori.
Despre prejudecatile mele fata de blonde, brunete si roscate nu pot spune nimic, de cat ca nu am predjudecati, deoarece nu cred ca culoarea parului te caracterizeaza si te defineste, ci faptele si vorbele sunt definitorii pentru caracterul si personalitatea unei fete. (Laura Oprea)

Totul a inceput cu un prim sarut, impartasit intr-un cotlon din gradina casei copilariei mele. Au trecut cativa ani de atunci si, uneori, ne mai intalnim si schimbam cateva cuvinte indiferente cu ocazia unor reuniuni de familie. Stiu ca suna prosteste sa spui ca iubesti pe cineva care nu iti este deloc aproape, dar, de fiecare data cand il revad, simt, pur si simplu, ca mi se opreste respiratia. Visele frecvente si atat de reale despre el ma subjugau adeseori noaptea, iar lucrul asta nu ma ajuta deloc. Numai ideea de a-l vedea pe strada, brat la brat cu o alta femeie, ma raneste si ma intristeaza atat de mult, incat, uneori, nu mai am pofta sa ies la plimbare sau imi vine sa-mi iau campii si sa ma mut in alta parte, cat mai departe de el.

Nu toate povestile de dragoste au un happy-end, din pacate, una din aceste povesti o traiesc chiar eu. Era o dimineata ploioasa de aprilie. Soarele se ascunsese printre norii furiosi care prevesteau oarecum ceea ce se va intampla. Am deschis ochii, am vazut cum se preling pe geam picaturile rupte dintr-un nor si mi-am adus aminte ca asa, intr-o zi ploioasa de primavara, a inceput si povestea mea de dragoste. Ma  gandeam melancolica la primul sarut pe care mi l-a furat Andrei, la prima noastra plimbare, la primul „te iubesc”. Nu imi venea sa creada ca totul a fost in zadar. Dar stiam ca trebuie sa pun punct relatiei care imi aducea numai suferinta.

Dragostea neimpartasita este o iubire fara speranta pentru cineva cunoscut numai din vedere sau pentru care nu existi cu adevarat. Poate fi o dragoste fulgeratoare, transformata in fantezie sau chiar obsesie. In orice caz, atunci cand obiectul afectiunii tale nu raspunde iubirii, pot aparea o senzatie de pierdere a identitatii si o frustrare greu de depasit. Unii oameni care trec prin asa ceva ajung sa creada ca se pot implini numai printr-o legatura afectiva cu obiectul pasiunii lor sau ca viata lor nu mai are nici un rost atat vreme cat nu sunt iubiti de cel indragit. Asa cum spunea Shakespeare: Dragostea este cel mai frumos vis si cel mai groaznic cosmar.
Atunci cand esti coplesit de o dragoste neimpartasita, incearca sa gazduiesti in minte aceasta idee: poate ca nu iubesti o persoana reala, mai ales pentru ca stii foarte putin despre ea… Daca stii ca dragostea e neimpartasita si imposibila, trebuie sa uiti totul si s-o iei de la capat. (Carmen Muj)

Mai demult, cu greu puteai gasi o vorba mai grea, pe care sa o spui despre cineva, decat ca e un om fara Dumnezeu. Daca in Franta ateismul a inceput sa faca furori o data cu revolutia franceza, la noi el nu a reusit sa prinda radacini decat o data cu blestemul bolsevic. Se spune ca poporul roman s-a nascut crestin. Si mi se pare absolut firesc, crestinismul instalandu-se pe meleagurile noastre o data cu venirea sfantului Andrei, adica in timpul ocupatiei romane. Cu alte cuvinte, in plin proces de formare al poporului roman. Si cred ca tocmai de aceea datinile stravechi, precrestine, s-au amestecat atat de bine cu asezarea crestina a vietii noastre, incat aproape ca nu mai pot fi separate. Si tot din aceleasi motive la noi nu gasesti acea incrancenare prezenta in credinta de pe alte meleaguri. Iar romanul, si cand se declara ateu, nu face de fapt altceva decat, in nestiinta lui, sa poceasca numele lui Dumnezeu, caci, fara sa-si dea seama, in adancul lui ramane crestin tot atata timp cat ramane si roman.